Loading...

Prăjești: 25 de frați neo-profeși

Distribuie cu:

„Spre lauda și mărirea Preasfintei Treimi!”: cu aceste cuvinte începe formula profesiunii religioase cu care duminică, 6 septembrie 2015, la Noviciatul franciscan din Prăjești, 25 de frați novici s-au consacrat Domnului prin profesarea Sfaturilor Evanghelice.

În cadrul Sfintei Liturghii, de la ora 11.00, celebrată de Ministrul provincial, fr. Emilian Cătălin, împreună cu mulți frați ai Provinciei franciscane din România, familiile fraților novici și credincioșii din Prăjești, a avut loc, imediat după predică, ritualul profesiunii. Fiecare candidat „mișcat de inspirația divină, pentru a urma mai îndeaproape Evanghelia și urmele Domnului nostru Isus Cristos” a făcut vot „cu o dăruire decisă și o voință fermă” să trăiască pentru un an de zile „în ascultare, fără nimic propriu și în castitate” și a promis: „să observ cu fidelitatea viața și Regula Fraților Minori Conventuali” confirmată de papa Honoriu.

Frații care au profesat sunt:

  1. Andrei Marius, Fărăoani
  2. Antica Emanuel Petrache, Prăjeşti
  3. Budău Ioan Alexandru, Nicolae Bălcescu
  4. Butacu Iosif, Luizi Călugăra
  5. Cătălin Emanuel, Braşov
  6. Ciobanu Andrei Iulian, Hălăuceşti
  7. Cobzaru Adrian, Gherăieşti
  8. Cojoc Francisc Ovidiu, Berzunţi
  9. Croitoru Marian Dragoș, Huşi
  10. Diac Alexandru Ionel, Buruieneşti
  11. Dumea Mihai Alexandru, Săbăoani
  12. Ficău Adrian Emanuel, Luizi Călugăra
  13. Frâncu Ion, Nicolae Bălcescu
  14. Gal Marcelin Paul, Buruieneşti
  15. Ghiurca Eduard, Paşcani
  16. Guzu Paul Robert, Huşi
  17. Laslău Narcis Leonard, Pustiana
  18. Mărtinuț Liviu Florin, Săbăoani
  19. Murărașu Andrei Iulian, Brăila
  20. Pericică Vasile, Piatra Neamţ
  21. Sascău Alexandru Cosmin, Coman
  22. Tâmpu Iulian Robert, Bacău
  23. Toma Raimund, Iași
  24. Vătămănelu Marian Emanuel, Tămăşeni
  25. Vârgă Petru, Săbăoani

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă şi cu o poză de amintire a acestui moment deosebit. Mulţumindu-le pentru acest „Da” al lor făcut în faţa Domnului, îi felicităm şi ne rugăm pentru ei ca să rămână statornici în drumul lor de sfinţire la care s-au angajat.

Profesarea Sfaturilor Evanghelice reprezintă un angajament pentru a fi oameni ai rugăciunii, asemenea Sfântului Francisc de Assisi, a da mărturie prin cuvânt și faptă despre Cristos, care a venit între oameni „pentru a sluji, nu pentru a fi slujit” și pentru a împărtăși cu bucurie viața săracilor și a celor de la periferia societății, recunoscând în ei chipul Domnului.

fr. Daniel Romila,
Secretar provincial

Distribuie cu: