Scurt istoric al Diecezei romano-catolice de Iaşi

Pe teritoriul României sunt şase episcopii romano-catolice (Bucureşti, Alba-Iulia, Iaşi, Timişoara, Satu-Mare, Oradea), cinci greco-catolice (Făgăraş şi Alba-Iulia, Maramureş, Cluj-Gherla, Oradea, Lugoj) şi un ordinariat pentru catolicii de rit armean. Din populaţia de aproape 22 de milioane a României 5%25 sunt catolici, 86%25 sunt ortodocşi, 5,1%25 sunt protestanţi şi neoprotestanţi.

Situată în estul României, în ţinutul numit Moldova, Dieceza de Iaşi a fost înfiinţată în anul 1884. Are o suprafaţă de 46.378 km2, pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea), cu o populaţie de 4.680.995 de locuitori din care 5,2%25 sunt catolici.

În contact cu Imperiul Roman şi îndată ocupat de armatele romane (105-106 d.C.), teritoriul actual al României devine un câmp misionar unde se înfiripă şi apoi se dezvoltă comunităţi creştine înfloritoare îndeosebi pe litoralul Mării Negre şi pe malurile Dunării. Terminologia creştină latină evidenţiază acţiunea de încreştinare în perioada romană până la venirea slavilor migratori. Cu siguranţă, un rol important în încreştinare l-a avut şi influenţa creştinilor romani aflaţi printre coloniştii aduşi după cucerirea Daciei. Organizarea bisericească veche este în strânsă legătură cu sistematizarea administrativ-teritorială romană, sub jurisdicţia episcopului Romei, prin vicarul său din Tesalonic.

Evenimentele politice de după sec. al VI-lea cauzate de migraţii, stabilirea unor popoare, ca de pildă bulgarii, şi încreştinarea lor în vecinătatea poporului român determină intrarea acestuia în sfera de influenţă a Bizanţului. După schisma cea mare orientală (1054), activitatea misionară a ordinelor mendicante (dominicanii şi franciscanii) va duce la consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor creştine catolice ascultând de episcopul Romei, atestate în cadrul unor episcopii de scurtă durată la sud de Carpaţi, în Ţara Românească (Severin, Argeş) şi la est de Carpaţi, în Moldova (Siret, Baia, Bacău).

Astfel, în ţinutul Moldovei care s-a numit şi Valahia Minor, în 1227 a luat fiinţă Episcopia de Milcov (1227-1241), în 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în 1418 Episcopia de Baia (1413-1523), iar în 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care activat erau călugări franciscani, iezuiţi şi dominicani veniţi din Italia, Polonia şi Ungaria. După 1818, activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, unde a funcţionat Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884).

La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea „Quae in christiani nominis incrementum”, a înfiinţat iarăşi episcopie pentru Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa în Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli, la 15 iunie 1884. Dominic Jaquet, Alexandru Teodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest, la conducerea diecezei, s-au aflat administratori apostolici şi „ordinarii substituti”. Cel dintâi episcop originar din Moldova, din Săbăoani, a fost Mihai Robu.

La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iaşi pe Preasfinţitul Petru Gherghel. La 14 martie 1990 a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. La 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. Aurel Percă episcop auxiliar de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana.
Oraşul Iaşi, reşedinţă episcopală, are o catedrală cu patronul „Adormirea Maicii Domnului”. Sfinţită şi dată în folosinţă pentru cult la 15 august 1789, biserica din Iaşi, care va deveni catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi mărită în 1869.

Zonele compact catolice din dieceză sunt Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. Primul seminar din dieceză a fost deschis în anul 1886 la Iaşi.

Episcopii Diecezei de Iaşi

Actualmente Dieceza de Iaşi este păstorită de PS Iosif Păuleţ, asistat de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit.

EXCELENŢA SA
EPISCOP IOSIF PĂULEŢ

Adresa: Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, 700064-Iaşi 
tel. 0232/212003; fax 0232/212006

S-a născut la 17 octombrie 1954, în localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1969 la Tămăşeni, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, de către Excelenţa Sa Mons. Jakab Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia. A activat ca vicar la Oţeleni (1 august 1979 – 1 octombrie 1980), Pildeşti (1 octombrie 1980 – 6 decembrie 1982), Iugani (6 decembrie 1982 – 13 decembrie 1982) şi Roman (13 decembrie 1982 – 1 august 1983), paroh la Schineni (1 august 1983 – 1 martie 1987) şi Cireşoaia (1 martie 1987 – 1 septembrie 1991), director spiritual la Seminarul Mare din Iaşi (1 septembrie 1991 – 1 septembrie 1994), director spiritual la Seminarul Mic din Bacău (1 septembrie 1994 – 1 martie 1996), paroh la Oneşti (1 martie 1996 – 31 august 2010), decan al Decanatului de Trotuş (28 martie 1996 – 31 august 2010), paroh la Suceava (1 septembrie 2010 – 5 august 2019) şi decan al Decanatului de Bucovina (1 octombrie 2010 – 5 august 2019); ca decan a făcut parte şi din componenţa Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar şi din cea a Consiliului Consultanţilor din Dieceza de Iaşi. La 6 iulie 2019, papa Francisc l-a ales şi l-a numit pe Mons. Iosif Păuleţ episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, la 6 august 2019, de către PS Petru Gherghel, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu şi PS Aurel Percă.

* * *

Stema episcopală: „Tu solus Dominus”

Moto ales este preluat din imnul Gloria de la sfânta Liturghie („Quoniam tu solus Sanctus, tu solus Dominus, tu solus Altissimus, Iesu Christe…”), voind să sublinieze că Isus Cristos este singurul Domn-Dumnezeu, căruia i se cuvine toată cinstea şi mărirea din partea oamenilor, creaturile sale, chemate să-i slujească în Biserică şi în societate.

În centrul scutului apare o ramură cu flori de nard, flori care dintotdeauna, în iconografia Bisericii, sunt simbolul sfântului Iosif, sfântul patron al episcopului Iosif; apoi, această imagine vrea să însemne şi un act filial de devoţiune faţă de Sfântul Părinte papa Francisc, întrucât şi pe stema acestuia este reprodusă o floare de nard. În partea de sus a scutului se află o stea, simbol marian clasic, Stella matutina din Litania lauretană, care îşi răspândeşte de sus lumina şi sub a cărei protecţie maternă noul episcop îşi pune slujirea sa pastorală. Steaua este de argint, simbol heraldic al transparenţei, deci al purităţii, puritatea feciorelnică a Maicii noastre cereşti.

Culoarea de fond a scutului este a aurului, primul dintre metalele preţioase, simbol al primei dintre cele trei virtuţi teologale, credinţa, prin care ne încredinţăm planului de mântuire pe care Dumnezeu îl are cu noi. Partea de sus a scutului este de culoare roşie, semn al iubirii şi al sângelui, iubirea extremă a Tatălui care îl trimite pe propriul său Fiu să-şi verse sângele pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Culorile roşu şi auriu reiau culorile de pe stema Moldovei, ţara de origine a noului episcop şi a misiunii sale.

În spatele scutului se află crucea de aur, cu cinci pietre preţioase, de culoare roşie, simbolizând cele cinci răni ale lui Isus. Deasupra se află pălăria de prelat cu două cordoane, având 12 canafuri, şase de o parte şi şase de cealaltă parte, toate de culoare verde.

EXCELENŢA SA
PETRU GHERGHEL, EPISCOP EMERIT

Adresa: Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, 700064-Iaşi; 
tel. + fax 0232/211032; 0744/642588; 
e-mail: epetru@ercis.ro

S-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăeşti, judeţul Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1955 la Gherăeşti, Şcoala de Cantori în anul 1959 la Iaşi şi Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1965. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965 la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar la Barticeşti (1 ianuarie 1966 – 1 iulie 1967) şi Rădăuţi (2 iulie 1967 – 31 octombrie 1970). La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar în martie 1975 rector la acelaşi seminar. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 – 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iaşi, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniţi aproape 150 de preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. „Revoluţia” din anul 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească şi de propăşire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iaşi. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iaşi, la 1 mai, acelaşi an, de către cardinalul Angelo Sodano, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu şi de PS Reinhard Lettmann (episcop de Münster).

* * *

Stema episcopală: „Ca toţi să fie una”

„Părinte sfânt, păzeşte în numele tău pe aceştia pe care mi i-ai dat ca să fie una precum suntem şi noi” (In17,11). „Şi nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru aceia care vor crede prin cuvântul lor în mine; ca toţi să fie una, precum tu, Părinte, în mine şi eu în tine, ca şi aceştia să fie una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In17,21). „Cât timp vom fi una – Cristos va fi în mijlocul nostru, şi cine va fi împotriva noastră?” (Rom8,32). Inspirându-se din aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, PS Petru Gherghel şi-a făcut un adevărat program al misiunii episcopale – „ca toţi să fie una” – dorind să-şi ofere viaţa de episcop şi de păstor pentru unitatea Bisericii şi a lumii, să devină instrumentul acestei uniri şi al păstrării comuniunii totale cu Cristos, cu Sfântul Părinte şi cu toţi episcopii, al păstrării tezaurului încredinţat poporului creştin. În această muncă şi aspiraţie la unitate, ocrotitorii principali sunt preasfânta Fecioară Maria şi sfântul Iosif, iar centrul care trebuie să atragă pe toţi este biserica episcopului – catedrala -, inima diecezei fiind seminarul, care pregăteşte pe viitorii colaboratori ai episcopului. „Ca toţi să fie una” – în credinţă, în iubire, în muncă şi în viaţă: „ca toţi să fie una” în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca toţi să regăsească unitatea aceleiaşi credinţe şi în celebrarea aceleiaşi Euharistii.

EXCELENŢA SA 
AUREL PERCĂ, EPISCOP AUXILIAR

Adresa: Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi; 
tel. 0232/212188; 0744/596762; fax 0232/212006

S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, jud. Neamţ. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1965 şi liceul în anul 1969 la Săbăoani, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi de către ep. Jakab Antal. A activat ca vicar la Bacău (1 august 1979 – 30 octombrie 1980). Din noiembrie 1980 a urmat studii postuniversitare la Roma, obţinând licenţa în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental, şi în teologie morală, la Academia Alfonsiană. În 1985 a revenit în ţară şi a fost numit cancellarius la Ordinariatul de Iaşi şi, în acelaşi timp, profesor de teologie morală şi patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic. În această perioadă l-a susţinut pe episcopul Petru Gherghel atât în activitatea pastorală internă, cât şi în relaţiile cu diferite asociaţii şi organizaţii din străinătate. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iaşi la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România, şi ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

* * *

Stema episcopală: „In caritate radicati et fundati!”

Fiecare episcop, după o tradiţie veche, are o stemă personală care exprimă identitatea propriei vieţi, unită cu caracterul specific al stilului pastoral. În realizarea stemei personale, episcopul pune în evidenţă aceste elemente printr-un simbolism bogat prin folosirea diferitelor culori şi simboluri, însoţit de un motto-program specific slujirii pastorale.

Episcopul auxiliar Aurel Percă a indicat programul său de viaţă şi de apostolat centrat pe misterul carităţii. Acest program îşi are principiul în Sfânta Treime, fundamentul şi scopul ultim; în Cristos realizarea salvifică deplină şi definitivă, în Maria şi în Biserică, însufleţite de Duhul Sfânt, centrul de primire şi de iradiere.

Totul este rezumat în versetul ales din scrisoarea sfântului Paul către Filipeni: „Rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”(„In caritate radicati et fundati”)(cf. Ef 3,17).

Stema are următoarele elemente: toate elementele care înconjoară scutul manifestă demnitatea episcopală (smocurile – 12 la număr, 6 de fiecare parte, pălăria de culoare verde şi crucea care traversează scutul, semn de a fi păstor al turmei încredinţate şi expresie a comuniunii cu sfântul Petru). Sub scut se află motto-ul episcopului în limba latină, cuprinzând versetul din Efeseni 3,17 „In caritate radicati et fundati„.

Stema episcopală are două câmpuri: partea de sus, de culoare roşie, se află monograma lui Cristos (indicat de literele X şi P din alfabetul grec), pentru a indica misterul mântuirii realizat în Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Culoarea roşie pe care se află monograma lui Cristos, arată dimensiunea de jertfă a răscumpărării şi trimite la cele trei virtuţi teologale (credinţa, speranţa şi iubirea): dintre care „cea mai mare este caritatea” (1Cor 13,13). Alături de iubire, culoarea roşie simbolizează şi martiriul, actul suprem de iubire şi mărturie. De asemenea, în heraldică, roşul indică pământul incendiat de predicarea Evangheliei.

În câmpul de jos apare steaua cu opt colţuri, simbol al preasfintei Fecioare Maria şi a Bisericii, peste care a avut loc revărsarea Sfântului Duh. Legătura cu preasfânta Fecioară porneşte şi de la faptul că episcopul s-a născut într-o zi mariană şi a primit consacrarea episcopală în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Culoarea stelei este aurie pentru a arăta că voinţa Domnului a fost perfect îndeplinită de Maria: Neprihănita, Mama lui Dumnezeu, Corăscumpărătoare, Cea ridicată la cer, Mijlocitoarea tuturor harurilor. Biserica, Mireasa lui Cristos, însufleţită de Duhul Sfânt, participă din harul şi misiunea Domnului, deoarece este rânduită lumină a neamurilor şi sacrament universal de mântuire. În Maria şi în Biserică se face prezent şi acţionează Duhul Sfânt: Duh de adevăr, de iubire, de unitate.

Fundalul alb-albastru face trimitere la culorile preasfintei Fecioare Maria şi la steagul Bisericii locale.

Simbolistica celor două spaţii şi a culorilor se leagă strâns cu mottoul stemei luat din Scrisoarea sfântului Paul către Efeseni (3,17): „In caritate radicati et fundati„, „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”. Fraza poate fi astfel contextualizată: înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în Cristos prin iubire, susţinuţi de ocrotirea preasfintei Fecioare, predicăm Evanghelia carităţii în Biserică, în numele Preasfintei Treimi.

[după www.ercis.ro]