Date istorice ale Ordinului – pe scurt

Ordinul Fraţilor Minori Conventuali (în latină Ordo Fratrum Minorum Conventualium, sigla: O.F.M.Conv.) este unul dintre cele trei ordine mendicante masculine de drept pontifical, care astăzi constituie familia franciscană.

Religioşii acestui ordin sunt numiţi şi Minoriţi (Minoriten în ţările de limbă germană), Fraţii Gri (Grey Friars în ţările anglofone) sau Cordelieri (Cordelier în franceză).

Ordinul nostru, încă de la întemeierea lui, din voinţa Sfântului Părinte Francisc, este o adevărată fraternitate, de aceea membrii săi, constituind ca şi fraţi o singură familie, participă la viaţa şi activităţile comunităţii, după condiţiile fiecăruia. Ei au drepturi şi obligaţii egale, cu excepţia acelora care decurg din sfânta Ordinaţiune; căci Ordinul nostru este socotit de Biserică printre institutele clericale.

Sfântul Francisc a voit ca fraţii săi să se cheme Fraţi Minori „pentru ca din însuşi numele acesta, ucenicii lui să înveţe că au venit la şcoala lui Cristos cel smerit, spre a învăţa smerenia”.

Fraţii noştri se adună împreună într-o fraternitate conventuală propriu-zisă, spre a li se favoriza o mai mare pietate, o viaţă mai ordonată, un oficiu divin mai frumos, o mai bună formare a candidaţilor; de asemenea a favoriza studiul teologiei precum şi alte opere de apostolat în slujba Bisericii lui Dumnezeu, astfel ca Împărăţia lui Cristos să se răspândească pe tot pământul, mai ales sub conducerea deosebită a Neprihănitei. (cf. Constituţiunile Ordinului I, 1-4).

Istoria

Sfântul Francisc din Assisi împreună cu primii săi tovarăşi se prezintă înaintea papei Inocenţiu al III-lea în anul 1209, obţinând aprobarea verbală a formei lor de viaţă evanghelică. Prin puterea acestui consimţământ (ce le permitea penitenţilor din Assisi să şi predice penitenţa), fraternitatea se răspândeşte considerabil până la a deveni Religiunea Fraţilor Minori despre care vorbeşte Francisc în ultimele sale plănuiri din Regulă. Abia mai târziu, după Conciliul Lateran al IV-lea, papa Honoriu al III-lea aprobă, prin bula Solet annuere (29 noiembrie 1223), Regula definitivă, numită după aceea bollata.

În anul 1274, la moartea Ministrului General, sfântul Bonaventura, în Ordin se vădeşte tot mai mult ruptura dintre stilul de viaţă al „fraţilor de comunitate” (numiţi şi Conventuales, care privilegiază prezenţa comunităţilor în oraşe pentru a predica evanghelia şi a-i sluji pe cei săraci) şi dintre cei numiţi, mai întâi, „zeloşi” sau „spirituali”,  şi, mai târziu, Observantes (care profesează idealuri de sărăcie absolută şi accentuează dimensiunea eremitică şi ascetică a franciscanismului).

La începutul secolului al XVI-lea, papa Leon al X-lea, constatând imposibilitatea convieţuirii, sub aceeaşi regulă şi acelaşi guvern, a Observanţilor şi a Conventualilor, prin bula Ite vos (29 mai 1517), contopeşte toate grupările reformate în Ordinul Fraţilor Minori ai Observării Regulei; ceilalţi au constituit Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, sub îndrumarea unui Maestru general. Separarea între cele două formaţiuni a fost confirmată şi de papa Leon al XIII-lea, care prin bula Felicitate quadam (4 octombrie 1897) reorganizează ordinele franciscane şi decide să-i reunească în patru ordine, fiecare dintre acestea având propriul Ministru General: Ordinul Fraţilor Minori; Ordinul Fraţilor Minori Conventuali; Ordinul Fraţilor Minori Capucini.

Ordinul astăzi

Astăzi Fraţii Minori Conventuali îmbracă o haină neagră; în timp ce în ţările de misiune se tinde la recuperarea vechii culorii pe care o avea haina franciscană: griul cenuşiu.

Continuă să aibă în grijă, printre altele, Bazilica Sfântului Francisc şi Sacro Convento din Assisi, iar principalul centru de studiu este Facultatea Teologică Sfântul Bonaventura, din Roma; printre alte centre de formare şi de cultură se numără, printre altele, şi Institutul Teologic Sfântul Anton Doctor al Bisericii din Padova.

Curia Generală a Ordinului are sediul la Roma, în Conventul Cei doisprezece Sfinţi Apostoli.

La 1 ianuarie 2011, Ordinul avea 4.197 de religioşi (dintre care 17 episcopi, 2.907 preoţi şi 13 diaconi permanenţi), şi 664 de case grupate în 35 de provincii şi 19 custodii: erau prezenţi în 66 de naţiuni (7 africane, 17 americane, 10 asiatice, 31 europene şi în Australia).

Mărturii grăitoare în Ordin

Familia Fraţilor Minori Conventuali se consideră în continuitate istorică şi spirituală cu originarul Ordo Minorum întemeiat de sfântul Francisc: se inspiră, aşadar, şi se simte legată aparte de toate modelele de sfinţenie pe care Ordinul, încă nedespărţit, le-a putut oferi. Printre acestea, evident, tronează întemeietorul, Sfântul din Assisi.

Alături de el nu-i putem uita nici pe cei care au început şi au dat  avânt celui de-al Doilea şi al Treilea Ordin: sfânta Clara pentru clarise, sfinţii Elisabeta de Ungaria şi Ludovic al IX-lea al Franţei pentru laicii celui ce astăzi se numeşte Ordinul Franciscan Secular (O.F.S.).

Printre sfinţii mai însemnaţi de la începuturile franciscanismului şi în mod aparte legaţi de tradiţia conventuală nu se poate să nu fie menţionaţi: sfântul Anton de Padova, protomartirii Ordinului, Bernard şi însoţitorii săi, sfântul Bonaventura de Bagnoregio, fericiţii Egidiu de Assisi, Toma de Celano, Luca Belludi de Padova, Ioan Duns Scot, Andrea Conti de Anagni, Odoric de Pordenone, Iacob de Strepa, Angelo da Monteleone din Orvieto. După diviziunea din 1517, nu au lipsit sfinţii, recunoscuţi şi cinstiţi în Biserică, ca şi mărturisitori tăcuţi şi neştiuţi.

Biserica a canonizat în secolul al XVIII-lea pe Iosif de Copertino. În vremurile prezente papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la cinstea altarelor pe sfântul Maximilian Maria Kolbe şi pe sfântul Francisc Anton Fasani.

Printre fericiţi îi amintim pe: Bonaventura de Potenza, Raffaele Chylinski, Antonio Lucci, martirii Revoluţiei franceze Jean-François Burté, Jean-Baptiste Triquerie, Nicola Savouret şi Louis A.J. Adam, şapte martiri polonezi şi cinci martiri ai Revoluţiei spaniole.

[după www.ofmconv.net]