Scurt istoric al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Pe teritoriul României sunt şase episcopii romano-catolice (Bucureşti, Alba-Iulia, Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Oradea), şase greco-catolice (Făgăraş şi Alba-Iulia, Maramureş, Cluj-Gherla, Oradea, Lugoj, Bucureşti) şi un ordinariat pentru catolicii de rit armean. Din populaţia de aproximativ 20,2 milioane a României 5,4% sunt catolici, 86,5% sunt ortodocşi, 5,1% protestanţi şi neoprotestanţi.
Situată în estul României, în ţinutul numit Moldova, Dieceza de Iaşi a fost înfiinţată în anul 1884. Are o suprafaţă de 46.378 km2, pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea), cu o populaţie de 4.359.762 de locuitori, din care 4,6% sunt catolici.
În contact cu Imperiul Roman şi îndată ocupat de armatele romane (105-106 d.C.), teritoriul actual al României devine un câmp misionar unde se înfiripă şi apoi se dezvoltă comunităţi creştine înfloritoare îndeosebi pe litoralul Mării Negre şi pe malurile Dunării. Terminologia creştină latină evidenţiază acţiunea de încreştinare în perioada romană până la venirea slavilor migratori. Cu siguranţă, un rol important în încreştinare l-a avut şi influenţa creştinilor romani aflaţi printre coloniştii aduşi după cucerirea Daciei. Organizarea bisericească veche este în strânsă legătură cu sistematizarea administrativ-teritorială romană, sub jurisdicţia episcopului Romei, prin vicarul său din Tesalonic.
Evenimentele politice de după sec. al VI-lea cauzate de migraţii, stabilirea unor popoare, ca de pildă bulgarii, şi încreştinarea lor în vecinătatea poporului român determină intrarea acestuia în sfera de influenţă a Bizanţului. După schisma cea mare orientală (1054), activitatea misionară a ordinelor mendicante (dominicanii şi franciscanii) va duce la consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor creştine catolice ascultând de episcopul Romei, atestate în cadrul unor episcopii de scurtă durată la sud de Carpaţi, în Ţara Românească (Severin, Argeş) şi la est de Carpaţi, în Moldova (Siret, Baia, Bacău).
Astfel, în ţinutul Moldovei care s-a numit şi Valahia Minor, în anul 1227, a luat fiinţă Episcopia de Milcov (1227-1241), în anul 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în anul 1418 Episcopia de Baia (1418-1523), iar în anul 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care au activat erau călugări franciscani, iezuiţi şi dominicani veniţi din Italia, Polonia şi Ungaria. După anul 1818, activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, unde a funcţionat Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884).
La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea Quae in christiani nominis incrementum, a înfiinţat iarăşi episcopie în Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa la Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli, la 15 iunie 1884. Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest, la conducerea diecezei, s-au aflat administratori apostolici şi „ordinarii substituti”. Cel dintâi episcop originar din Moldova a fost Mihai Robu, din Săbăoani.
La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iaşi pe Preasfinţitul Petru Gherghel. La 14 martie 1990, a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. La 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. Aurel Percă episcop auxiliar de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana.
Oraşul Iaşi, reşedinţă episcopală, are două catedrale. Catedrala veche, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost iniţial sfinţită şi dată în folosinţă pentru cult la 15 august 1789, apoi a devenit catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi extinsă în anul 1869. Catedrala nouă, cu hramul „Sfânta Fecioară Maria, Regină” a fost construită între anii 1992 şi 2005 şi a fost sfinţită la 1 noiembrie 2005.
Zonele compact catolice din dieceză sunt Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. Primul seminar din dieceză a fost deschis în anul 1886 la Iaşi.
[după www.ercis.ro]
