Care este semnificația teologică a literei Tau?

Tau este ultima literă a alfabetului ebraic. Chiar din Vechiul Testament e întrebuințată pentru valoarea sa simbolică; Cartea lui Ezechiel notează: „Domnul a zis: «Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și însemnează cu un tau frunțile oamenilor care suspină și murmură…»” (Ez 9,4). Semnul tau, aplicat pe fruntea celor săraci din Israel, îi scapă de la nimicire.

Cu același sens și aceeași valoare e utilizată și în Apocalips: „Și am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui și având sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului și mării, spunând: «Nu dăunați pământului, nici mării și nici copacilor până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru»” (Ap 7,2-3).

De aceea, litera Tau constituie semnul mântuirii și semnul exterior al noutății vieții însemnate interior de Sigiliul Duhului Sfânt, dat nouă în dar în ziua botezului (Ef 1,13).

Creștinii au adoptat foarte repede litera tau, semn care se găsește deja în catacombele de la Roma. Iată două motive pentru care primii creștini și-au însușit litera tau: întrucât era ultima literă a alfabetului ebraic, o considerau o profeție a zilei de pe urmă și avea aceeași funcțiune ca litera grecească Omega, după cum reiese din Apocalips: „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul. Celui care este însetat îi voi da în dar din izvorul apei vieții […] Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul” (Ap 21,6; 22,13). Însă, creștinii utilizau litera tau mai ales pentru că forma sa le amintea de crucea pe care Cristos s-a jertfit pentru mântuirea lumii.

Din același motive, pe sfântul Francisc din Assisi toate lucrurile îl purtau către Cristos, Ultimul: datorită asemănării literei tau cu crucea, atât de mult i-a plăcut acest semn încât a ocupat un loc important în viața și gesturile sale. În Francisc, vechiul semn profetic capătă actualitate, primește o nouă culoare, își redobândește forța mântuitoare și dă glas fericirii sărăciei, elementul substanțial al formei vieții franciscane.

Izvorul iubirii sale provenea din venerația cu pasiune a sfintei cruci, a umilinței lui Cristos, obiectul permanent al meditațiilor lui Francisc, și a misiunii lui Cristos care prin cruce le-a oferit tuturor oamenilor semnul și expresia cea mai înaltă a iubirii sale. Mai mult, sfântul Francisc era convins că litera tau era semnul concret al mântuirii sigure și al victoriei lui Cristos asupra răului. Francisc iubea și avea o mare credință în acest semn. „Sfântul Francisc se semna cu acest semn ori de câte ori, fie din necesitate, fie din spirit de caritate, trimitea vreo scrisoare” (FF 980). „Cu acest semn începea orice acțiune” (FF 1347). Așadar, tau era semnul cel mai drag pentru Francisc, sigiliul său, semnul revelator al unei convingeri spirituale profunde că doar în crucea lui Cristos orice om își se află mântuirea.

Așadar, sfântul Francisc a preluat întreaga valoare spirituală a literei tau, care conține în sine o solidă tradiție biblico-creștină. Atât de intens intens a fost sentimentul de comuniune cu ceea ce semnifica această literă, încât a devenit el însuși, prin stigmatele în carnea sa, la sfârșitul zilelor sale, semnul tau viu pe care atât de des îl contemplase, desenase, dar mai ales îl iubise.

Mulți componenți ai familiei franciscane de astăzi, frați, surori, seminariști aspiranți, franciscani din Ordinul Secular, tineri credincioși, admiratori și prieteni ai sfântului Francis poartă semnul tau ca semn distinctiv de recunoaștere a apartenenței lor la familia sau la spiritualitatea franciscană.

Semnul tau nu este un fetiș, cu atât mai puțin un zorzon oarecare. Este semnul concret al unei devoțiuni creștine și mai ales un angajament la o viață trăită în urmarea lui Cristos sărac și răstignit.

A primi semnul tau, a-l purta la inimă, denotă dorința de a se angaja în a urma o cale, o școală de viață. Creștinul care a primit cu semnul crucii la botez, purtând crucea, trebuie să devină, prin suferințele nelipsite pe care le comportă viața, imitator și ucenic al lui Cristos sărac și răstignit. Semnul tau trebuie să ne amintească de un adevăr creștin fundamental: viața noastră unită cu viața lui Cristos de pe cruce este un mijloc indispensabil al mântuirii.

Știm că nu se poate realiza ceva măreț fără sacrificiu. Să primim acest semn, să-l purtăm cu mândrie, să-l apărăm, să-i trăim spiritualitatea, prin el să dăm cont de„speranța care se află în noi”, conștienți că doar agățându-ne de cruce în fiecare zi vom putea să renaștem cu el, ca și Francisc, la viața cu adevărat nouă.

Litera tau e semnul de recunoaștere al creștinului, adică al fiului lui Dumnezeu, al fiului scăpat din primejdie, al celui mântuit. E semnul ocrotirii puternice împotriva răului (Ez 9,6).

E un semn voit de Dumnezeu pentru mine, este un privilegiu dumnezeiesc (Ap 9,4; 7,1-4; 14,1).

E semnul celor mântuiți de Domnul, al celor fără pată, al celor mântuiți în El, al celor care se recunosc fii iubiți și care știu că sunt prețioși în fața lui Dumnezeu (Ez 9,6).

În timpul lui Isus răufăcătorii erau condamnați la moartea pe cruce și de aceea crucea a devenit simbol al rușinii și al scandalului. Mai întâi se punea o bârnă pe spate, legând-o de mâinile osânditului; ajuns la locul de execuție, era ridicat pe o altă bârnă verticală, înfiptă în pământ. Crucea lui Isus în formă de tau nu mai este simbol al rușinii și al înfrângerii, ci a devenit simbol al sacrificiului prin care sunt mântuit.

Litera tau e simbol al demnității de fii ai lui Dumnezeu deoarece Crucea l-a sprijinit pe Cristos. E un semn care îmi amintește că trebuie să fiu și eu puternic în încercări, gata să ascult de Tatăl și să-i fiu supus, așa cum a fost Isus în fața voinței Tatălui.

Semnul tau e realizat de obicei din lemn de măslin, pentru că lemnul este un material foarte sărac și maleabil; fiii lui Dumnezeu sunt chemați să trăiască în mod simplu și în sărăcia cu duhul (Mt 5,3). Lemnul este un material maleabil, adică se lucrează ușor. Și creștinul botezat trebuie să-i permită Cuvântului lui Dumnezeu să-i plăsmuiască viața de fiecare zi, trebuie să fie Voluntar al Evangheliei. A purta semnul tau presupune să răspundem cu „da” voinței lui Dumnezeu de a mă mântui, să acceptăm propunerea sa de a ne mântui.

Întrucât măslinul este simbolul PĂCII („Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale” – Sfântul Francisc), a avea semnul tau înseamnă a fi purtător de pace. Sfântul Francisc binecuvânta cu semnul tau și obținea multe haruri. Și noi putem să binecuvântăm (vezi binecuvântarea sfântului Francisc sau Num 6,24-27). A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine, a dori binele cuiva.

Când am fost botezați, ne-au fost aleși un naș și o nașă; primind semnul tau, noi alegem în mod liber să fim creștini adulți în credință.