Distribuie cu:

Sărbătoare mare pentru Parohia Romano-Catolica din Galați, dar și pentru Provincia Sf. Iosif din România. Unul dintre frații franciscani din Parohia „Nasterea Sf. Ioan Botezatorul” a împlinit 90 de ani de viață, iar în aceeași zi au fost marcați cei 120 de ani de la înființarea canonică a Provinciei „Sf. Iosif” din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali.

Pr. Eugen Blăjuț sr. s-a născut la 7 septembrie 1925 la Hălăucești în județul Iași. A absolvit liceul în anul 1944 la Bacău, Seminarul Liceal Franciscan din Hălăucești în anul 1945, după care a urmat studii teologice. A fost sfințit preot la 8 decembrie 1954 la Oradea. A activat ca vicar la Hălăucești, Prăjești, Onești, Galați, Iași, Huși, Roman, din nou Galați, Focșani și a fost paroh la Traian, Câmpina, București. Este preot pensionar la Galați de la data de 1 august 1990, iar luni a sărbătorit alături de preoți și credincioși 90 de ani de viață. Liturghia solemnă a fost oficiată de preoți veniți din toată dieceza de Iași, iar preotul celebrant a fost chiar aniversatul zilei, preot Eugen Blăjuț Senior.

Tot luni au fost marcați și la Galați cei 120 de ani de la înființarea canonică a Provinciei Sf. Iosif. În perioada comunistă, activitatea Provinciei din România a fost interzisă, iar imediat după Revoluție, pe data de 2 mai 1990 s-a deschis provizoriu seminarul Franciscan la Nisiporești. Pe data de 11 august, printr-o scrisoare a Eminentei Sale Episcop Petru Gherghel s-a aprobat construirea Seminarului Teologic din Roman. În momentul de față frații Provinciei franciscane sunt prezenți în 21 de țări și 20 de localități din România.
Provincia „Sf. Iosif” din România a luat ființă odată cu emiterea decretului Congregației „De Propaganda Fide”, la 26 iulie 1895. Înființarea Provinciei franciscane în România era atunci o încununare a activității și sacrificiilor misionare ale franciscanilor după o perioadă de peste 600 de ani.

MISIONARI FRANCISCANI LA GALAŢI

File de cronică

 

Existenţa de cinci secole a localităţii de la malurile Dunării este însoţită de prezenţa „ab initio” a spiritualităţii de rit latin în rândul populaţiei stabilite pe aceste meleaguri, datorată asistenţei permanente din partea misionarilor franciscani poposiţi pe teritoriul Moldovei încă din secolul al XIII-lea. Activitatea laborioasă a misionarilor franciscani, după cum ne dau mărturie numeroase docmente istorice, ne determină să o considerăm ca pe o importantă contribuţie social-spirituală adusă la consolidarea Principatului Moldova în general şi a târgului Galaţi, în particular, ca aşezare urbană şi civică în devenire.

Prima atestare oficială a Ordinului franciscan în acest spaţiu geografic o constituie documentul pontifical „Cum hora undecima”, din data de 11 iunie 1239, preoţii franciscani făcându-şi apoi prezenţa prin apostolat neîntrerupt, timp de secole. Existenţa unei biserici catolice la Galaţi este o mărturie a unei lungi perioade de misionariat franciscan, prin prezenţa acestui Ordin care între anii 1239 şi 1623 şi-a exercitat apostolatul neîntrerupt, franciscanii fiind singurii păstori sufleteşti ai creştinilor trăitori aici. Prezenţa credinţei catolice, precum şi activitatea de misionariat, începe să fie ilustrată în documente scrise aparţinând primelor decenii ale secolului al XVII-lea.

În târgul Galaţiului se formase un spaţiu civic şi comercial cu denumirea de „Piaţa Veche”, unde se distingeau numeroase prăvălii stăpânite de biserici şi mânăstiri, de negustori şi meşteşugari. Printre acestea, este semnalat şi un lăcaş de cult catolic, menţionat pentru prima oară de episcopul misionar Marco Bandini: „Această biserică este aşezată într-un loc foarte bun şi foarte prielnic, lângă piaţă” („Codex Bandinus”, 1646-1648, Bucuresci, Tipogr. Carlo Gobl, 1895, p. 203). Au urmat atestările misionarilor Francesco Pastis de Candia, prima datată 1622: „Galazzi, una chiesa”, Paolo Bonici la 24 aprilie 1638: „o biată bisericuţă”, Niccolo Barsi la 1633: „una chiesola” („Călători străini”, vol III, Ed. Ştiinţifică, 1971, p. 639); Antonio Rossi da Mondaini în 1663: „arsă de duşmani, fără cruce, acoperită de paie, ca o colibă”; Giovanni Battista del Monte, care o va îngriji peste câţiva ani; aflată într-o stare mai bună în 1670, după misionarul Vito Piluzio; în sfârşit, găsită mai prosperă la 1700, de către Luigi Bevilacqua („Călători străini”, vol. VII, p. 82; G. Călinescu: “Alcuni missionari cattolici”, Roma, 1925, p. 38, 70, 94, 96, 106-107).

Viaţa catolică la Galaţi a continuat cu multe perioade de regres, aşa cum erau vicisitudinile prin care trecea Ţara Moldovei până în anul 1754, când biserica şi clădirile anexe sunt arse în repetate rânduri, la fel şi numeroasele distrugeri ale târgului, care au condus la dispariţia tuturor proprietăţilor. S-a pierdut vechiul loc al bisericii, al cimitirului şi locuinţei preotului din Piaţa Veche. O nouă perioadă pentru credinţa romano-catolică în localitate a început prin redeschiderea comerţului pe Dunăre, în urma păcii de la Kuciuk Kainardji din anul 1774 şi, mai apoi, prin Pacea definitivă de la Adrianopol, în anul 1829 şi instituirea regimului de “porto-franco”.

Sfinţírea actualei biserici în anul 1844 a constituit o consfinţíre a unei lungi perioade de misionariat franciscan în Moldova şi la Galaţi. Încă din anul 1838, mons. Petru Arduini, episcop de Iaşi, delegase în calitate de paroh pe părintele Ştefan Rossi, franciscan, şi pe Vincenţiu, frate laic ca ajutor. Piatra de fundament, însoţită de un serviciu divin, a fost pusă în prezenţa părintelui Carol Mogni, prefectul Misiunii din Moldova, a autorităţilor locale, în frunte cu pârcălabul Beldiman şi a celor străine rezidente în oraş. Biserica terminată, a fost încredinţată Sfântului Ioan Botezătorul, după dorinţa persoanei care a donat icoana de la altarul mare, operă a pictorului sicilian Sarullo, franciscan conventual, binecuvântată de episcopul Paul Sardi. Pe lângă biserică s-a înfiinţat şi o şcoală primară ataşată casei parohiale.

Este de remarcat activitatea deosebit de laborioasă a părintelui paroh Daniel Pietrobono, venit misionar în Moldova în 1864, devenit personalitatea cea mai importantă a timpului şi care a activat la Galaţi în perioadele 25 oct. 1867 – 13 iunie 1878 şi 25 apr. 1880 – 5 febr. 1896. Tot el a adus aici surorile Congregaţiei “Notre Dame de Sion”, prin înfiinţarea Institutului cu acelaşi nume în anul 1867, pentru educarea şi instruirea tinerelor fete. Ales Superior al franciscanilor din Moldova, cu funcţia de Ministru Provincial, având bogate realizări pastorale, a rămas legat de oraşul nostru unde şi-a găsit odihna veşnică în biserica dragă lui în 1915. Lui i se datorează actuala configuraţie a bisericii, substanţial mărită în 1893.

Cu toate că oraşul avea o compoziţie etnică deosebit de eterogenă, biserica şi comunitatea parohială şi-au desfăşurat activitatea pastorală într-un spirit pe deplin national şi românesc. Mons. Iosif Camilli, numit episcop de Iaşi în 1883, în prima sa vizită canonică a constatat că peste tot catolicii înţelegeau şi vorbeau limba română. Franciscanii Minori Conventuali italieni se dovedeau apărători fermi ai limbii “moldave”, pe care şi-o însuşiseră şi o cultivau.

Părintelui Pietrobono, devenit Superior al franciscanilor moldoveni, îi urmează ca paroh părintele Francisc Orlandi înzestrat cu deosebite calităţi, plin de evlavie şi zel, activând aici între anii 1896-1923. Exista o legătură permanentă între comunitate, biserică şi şcoala înfiinţată în1869, reclădită în 1914, ca şcoală primară de băieţi, ajungând pe parcurs să fie frecventată de cca 120 de elevi anual de diferite confesiuni. În 1930 şcoala va căpăta un local nou cu parter şi etaj, cu 4 saloane mari, având capacitatea de a primi 200 elevi.

Părintelui Orlandi îi urmează un apreciat teolog, parohul şi Superiorul Comisar General Ulderic Cipolloni, între anii 1923-1927, autor al cunoscutei cărţi de rugăciune “Calea Cerului”, care ne-a lăsat preţioase mărturii despre activitatea religioasă interbelică, prin intermediul „Curierului Parohiei Catolice de Galaţi – Buletin lunar al Părinţilor Franciscani” apărut cu întreruperi între anii 1925-1930 şi prezentând ştiri şi informaţii curente din viaţa bisericii, ale comunităţii, precum şi aspecte ale integrării acestora în viaţa cetăţii. El este cel care a ridicat monumentul Sf. Francisc cu ocazia sărbătoririi a 700 de ani de la naştere, urmat de acel al Sf. Anton de Padova şi a trezit la o nouă viaţă parohia prin predicile lui pline de fervoare duhovnicească. Se vor succeda la conducerea parohiei preoţii Bonaventura Morariu (1927-1930), Ioan Duma (1930-1951), Iosif Iacob (1956-1975), Iosif Pal (1975-1979), Alois Donea (1955-1956; 1979-1991) , Iosif Proschinger (1991- 2000), Eusebiu Pişta (2000-2008), Blăjuţ Cristian în prezent.

Frumosul edificiu religios aşezat pe legendara cale a domnitorilor Moldovei, care treceau înspre sau dinspre Constantinopol, chemaţi sau trimişi de Înalta Poartă, împlinea în toamna anului 1944 o sută de ani de existenţă, într-un oraş ruinat de război şi apăsat de tristeţea ocupaţiei străine ce urma să vină. Doar în visele venerabilei clădiri, martoră a prefacerilor moderne ale cetăţii dunărene, se mai întrezărea forfota mulţimii ce se plimba pe trotuare sau în trăsuri pe vechiul bulevard, în vremurile paşnice ale trecutului secular. Începea pentru fiecare locuitor al oraşului tragedia neîntoarcerii timpului existent numai în sine, al pierderii valorilor spirituale dobândite, al riscului de a-ţi manifesta credinţa, începea epoca surghiunului sufletesc…

Pentru comunitatea noastră şi aceea a oraşului rămâne legendară amintirea distinsului prelat, părintele Ioan Duma, care însufleţit de un curaj deosebit a ieşit cu braţul înarmat cu sfânta cruce şi înconjurat de credincioşi, în întâmpinarea trupelor sovietice ce intrau în oraş, fiind singurul reprezentant oficial al autorităţii locale şi un sol al păcii în faţa ocupanţilor. Preot şi profesor înzestrat el a călăuzit, printr-un har deosebit, multe suflete la Cuvântul lui Dumnezeu. În 1948, în clandestinitate, va fi numit şi consacrat Episcop titular al Diecezei de Iaşi, fapt care îi vor aduce mari suferinţe prin încarcerarea sa timp de 4 ani.

Slujitori ai parohiei gălăţene au suferit prigoana şi recluziunea din partea duşmanilor propriului neam şi ai lui Dumnezeu. Îi amintim pe Ioan Duma (1951-1955), Ioan Butnaru (1949-1959), Iosif Iacob (1948-1952), Petru Albert (1960-1964), Eugen Blăjuţ sr. (1950-1954), Alois Donea (1950-1952), Johann Proschinger (2 ani în Siberia), cu toţii vrednici slujitori ai creşterii credinţei adevărate, ai sporirii împlinirilor sufleteşti prin propagarea cu mult curaj al Harului dumnezeiesc.

Nu putem să nu remarcăm personalitatea de aleasă amintire a preotului profesor Petru Albert, cu al cărui apostolat se mândreşte parohia noastră până la sfârşitul vieţii sale. Conducător de seminarii şi rector al Facultăţii de Teologie Catolică din Roman, promotor al reînceperii apostolatului franciscan în Moldova anului 1990, apreciat redactor la revista „Mesagerul Sf. Anton”, autor de lucrări, studii de exegeză catolică, de morală creştină străbătute de mult simţ naţional, un părinte foarte iubit şi ascultat pentru înţelepciunea, bunătatea şi harul său deosebit.

Din lista memorabilă, desprinsă din schematismul parohiei noastre, se distinge o personalitate de aleasă simţire de credinţă, de a cărei asistenţă spirituală ne-am bucurat cu toţii un număr sporit de ani, aceea a preotului profesor Eugen Blăjuţ sr., foarte râvnic şi de real ajutor pentru oricine, un duhovnic desăvârşit şi având o carismă greu de egalat, a cărui vârstă venerabilă cu nespusă bucurie în inimi noi toţi, astăzi, o sărbătorim .

În prezent, moştenirea spirituală a înaintaşilor sfinţitori franciscani este urmată, întărită şi dezvoltată de vrednici slujitori ai altarului, care prin energie tinerească şi simţire plină de har lucrează zi de zi la sporirea credinţei şi fraternităţii în comunitate, începând de la organizarea vieţii în Convent, asigurarea în condiţii optime a tuturor serviciilor liturgice, catehizarea copiilor şi tinerilor, asistenţa religioasă în familii, pelerinaje, activităţi sociale şi recreative, până la buna administrare şi gospodărire a întregului complex parohial.

Noi, credincioşii parohiei, cu deosebită satisfacţie, suntem recunoscători întregului corp sacerdotal, sub conducerea plină de chibzuinţă şi de pregătire teologică a distinsului preot dr. Cristian Blăjuţ, principal responsabil pastoral, care veghează la menţinerea şi consolidarea unei reale comunităţi de creştini catolici prin credinţă adevărată şi iubire mărturisitoare pentru Cristos.

A sluji Biserica trebuie să devină vocaţia şi misiunea tuturor. Parohia trebuie să devină pentru noi un loc al pelerinajului şi al bucuriei, un loc în care să se simtă prezenţa divină, încât acei care intră din afară în biserica noastră, să simtă şi să înţeleagă că există aici ceva diferit, şi să-l facă să exclame la fel ca şi cei dintâi intraţi în primele comunităţi creştine: „Cu adevărat, Dumnezeu este printre voi!” (1Cor 14,25). Doamne ajută-ne!

 

Autor: Prof. Ionel Gheorghiu

Cronică prezentată la sfârșitul Sfintei Liturghii
Galaţi, 07.09.2015

Aniversarea a 90 de ani de viață ai Părintelui Eugen Blăjuț Senior
Aniversarea a 120 de ani de la înființarea canonică a Provinciei „Sf. Iosif” din România

Distribuie cu: