Distribuie cu:

Experiența cu săracii

Există sărăcii și sărăcii! Există săraci și săraci!

Am întâlnit în viața mea săraci obraznici, invazivi care pretindeau ajutorul, săraci nemulțumiți, incapabili să vadă gratuitatea gestului, ajutorului primit! Săraci care mi-au închis inima și mi-au frânat generozitatea.

Dar am întâlnit și săraci care mi-au dat adevărate lecții de viață, provocări puternice în trăirea autentică a evangheliei. Nu-i voi uita niciodată pe săracii întâlniți în Honduras… Nu voi uita generozitatea și simplitatea lor, capacitatea de a trăi sărăcia cu demnitate, libertate și cu inimă mare! Îmi amintesc cu emoție întâlnirea cu doamna Lysia, o bătrânică foarte săracă, care de puțin timp tocmai își îngropase soțul. Ne-am dus s-o vizităm toți frații din convent, exprimându-ne astfel apropierea și consolarea noastră; nu ne-a lăsat să plecăm fără să ne ofere cina, împărtășind cu noi bucuria sărăciei, expresia unei mari libertăți interioare și detașări, capacității de a de abandona Providenței, dar mai ales izvorul fericirii autentice! Mi-a rămas imprimat în inimă ca un sigiliu de bunătate și înțelepciune a inimii gestul atât de tandru și gingaș al micuței Zohany, care mi-a făcut cel mai frumos cadou: o lempiră (așa se cheamă banul lor; 20 de lempire sunt un dolar) din economiile ei! M-a făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă că simplitatea este soră cu înțelepciunea și face inima fericită.

Nu voi uita bucuria lor în a trăi și celebra credința. Era foarte evident contrastul dintre bucuria persoanelor și urâțimea exterioară a societății hondurene în care violența, corupția, traficul de droguri, sărăcia, ne-accesul la educație fac parte din cronica de fiecare zi și răspândesc teama. O adevărată periferie existențială! Adesea mă întrebam de unde vine bucuria oamenilor de credință, dorința lor de bine, privirea lor spre viitor plină de speranță, tăria și curajul lor în a răzbi în viață? Răspunsul mi-a fost doar unul: nu poate veni decât din interior, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, care-și pune în El toată speranța și în El se încrede! Săracii sunt florile cele mai frumoase în grădina Învierii! Ei, așa cum afirma mons. Oscar Romero, sunt cheia pentru a înțelege credința creștină și realizarea Bisericii. Parfumul săracilor și bucuria lor în a trăi credința face mai concretă și vie experiența de Dumnezeu. Să-l îmbrățișezi pe Cristos în carnea celor săraci vindecă și umanizează! Adevărații săraci nu cer, dar dau. Știu să împartă cu ceilalți propria sărăcie, cu mare libertate și demnitate! Într-adevăr nu sunt evanghelizatori mai buni decât săracii!

Fericiți cei săraci …

Este prima fericire: Fericiți cei săraci cu Duhul, pentru că a lor este Împărăția cerurilor! (Mt 5,3). Fericirile sunt un paradox din punct de vedere uman. Pentru a le înțelege suntem chemați să intrăm în logica lui Dumnezeu, care este logica despuierii și a Crucii, iubirii nemărginite, dăruirii fără margini!

Pentru a pătrunde mai bine în adevăratul sens al acestei fericiri vă invit să facem un exercițiu, să o citim invers: Pentru că a lor este Împărăția cerurilor, fericiți cei săraci! În centru este relația cu Dumnezeu, care ne-a creat din iubire și ne însoțește cu bunătate.  Deci vestea cea bună nu este sărăcia, dar Împărăția lui Dumnezeu, Dumnezeu în acțiunea lui de a domni, slujind, îndreptățind. Dumnezeu care se apleacă spre om pentru a-l elibera, vindeca, răscumpăra.

Motivul fericirii așadar este Dumnezeu, care stă de partea celor săraci, este la dispoziția lor, acționează cu iubire în favoarea lor. În acest sens am putea formula această fericire în modul următor: Fericiți voi, pentru Dumnezeu este de partea voastră, astfel puteți recunoaște că sunteți săraci (fragili, limitați, depindeți de iubirea altora).

Sărăcia în duh este o posibilitate, nu o obligație. Ea implică și un anumit stil de viață caracterizat de: recunoștință, umilință și demnitate în relație cu Creatorul, de esențialitate și sobrietate în relație cu lucrurile materiale, de împărtășire și solidaritate în relație cu ceilalți. Cel sărac în duh își pune încrederea în Dumnezeu, nu în forțele proprii sau în ceea ce are. Este conștient de limitele sale, de fragilitatea și slăbiciunile sale. Are conștiința că totul este un dar primit de la Dumnezeu, față de care își arată recunoștința; se mulțumește cu ceea ce are. Își găsește gustul vieții în ceea ce este esențial și duce o viață sobră. Își află și își construiește identitatea sa în ceea ce este și nu în ceea ce are. Știe să se despoaie de lucrurile superflue și inutile care sufocă. Se bucură de o mare libertate interioară. Are o inimă mare și generoasă, deschisă nevoilor celorlalți, cu care este solidar, împărtășind cu bucurie din ceea ce are și este.

Opusul săracilor în duh este acela care se crede stăpân (ia locul creatorului), autosuficient, se încrede în sine și în lucrurile materiale, se încăpăținează pe propriile idei, nu respectă deciziile altora, este arogant, veșnic nemulțumit (cu cât are mai mult, vrea să aibă mai mult), critică, condamnă, este egoist.

Indicații pentru o viață mai fericită

Câteva atitudini de bază:

• Să prețuim și să ne mulțumim cu ceea ce avem, să fim recunoscători;
• Să căutăm sensul, frumusețea, gustul vieții în ceea ce unul este, în ceea ce este esențial;
• În viața de zi cu zi, „a fi mai mult” să prevaleze lui „a avea mai mult”;
• Să avem inima generoasă și mâinile deschise;
• Să privilegiem împărtășirea în locul posesiei.

Indicații practice care derivă din această fericire:

• Să spunem NU prin alegerile de fiecare zi culturii risipei și a consumului („Mâncarea care se aruncă este ca și cum ar fi furată de pe masa celui sărac, care îndură foame”);
• Să spunem NU indiferenței și excluderii: „Demnitatea fiecărei persoane umane și binele comun sunt preocupări care ar trebuie să structureze întreaga politică economică” (EG 203); e urgent să globalizăm iubirea (solidaritatea, caritatea, slujirea) și să fim mai umani; să descoperim și să gustăm bucuria de a ne dărui;
• Să ne schimbăm atitudinile față de cei săraci: „Suntem chemați să-l descoperim pe Cristos în ei, să le împrumutăm glasul nostru în susținerea cauzelor lor, dar şi să le fim prieteni, să-i ascultăm, să-i înțelegem şi să primim înțelepciunea misterioasă pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice prin intermediul lor” (EG 189).

Concluzie

Avem multe de învățat de la săraci: simplitatea, bucuria de a trăi, umilința, docilitatea, gustul esențialului, generozitatea, încrederea, etc. . Să ne lăsăm evanghelizați de ei! Inima săracă este o inimă care se dăruiește, se împarte celorlalți și astfel se regenerează, fiind capabilă să continue să se dăruiască cu gratuitate și bucurie.

O tânără în Columbia, după o zi de reculegere mi-a zis: „este o bucurie imensă să-l avem pe Dumnezeu în inimi”. Inima săracă este inima golită de lucrurile inutile, superflue și umplută de Dumnezeu, și tocmai pentru aceasta fericită.

Pentru a înțelege mai bine această fericire am construit un puzzle de istorii, chipuri, reflecții. Lipsesc câteva piese: istoria și experiențele fiecăruia dintre dumneavoastră. Adăugându-le ne vom întregi cunoașterea, dar mai ales ne vom lărgi inima și ne vom însuși tot mai mult o trăire evangelică și profundă. Vom avea curajul să ne golim inima de tot ce ne încarcă inutil și sufocă și o vom umple de Dumnezeu, fericirea noastră veșnică.

Închei aceste gânduri cu îndemnul papei Francisc cu ocazie primei zile mondiale a săracilor: În această duminică, dacă în cartierul nostru trăiesc săraci care caută ocrotire și ajutor, să ne apropiem de ei: va fi un moment propice pentru a-l întâlni pe Dumnezeul pe care-l căutăm… Să-i primim ca oaspeți privilegiați la masa noastră; vor putea să fie învățători care ne ajută să trăim credința în manieră mai coerentă. Cu încrederea și disponibilitatea lor de a accepta ajutor ne arată în mod sobru, și adesea bucuros, cât este de decisiv a trăi din esențial și de a ne abandona providenței Tatălui.

Distribuie cu: