Zi de reculegere pentru terțiari
Sâmbătă, 7 mai 2022, în parohia „Sfinții Petru și Paul” din Bacău, a avut loc o zi de reculegere a terțiarilor franciscani. La eveniment au participat frați și surori din mai multe fraternități terțiare din Moldova.
Distribuie cu:
Întâlnirea a început cu rugăciunea „Coroana franciscană”, după care a urmat o scurtă meditație despre rolul franciscanului în societate și laicul franciscan prezentată de părintele Cristian Blăjuț, asistent spiritual național al Ordinului Franciscan Secular.
A fi franciscan secular înseamnă a fi mesager al Evangheliei în Biserică și în lume, trăind și mărturisind mesajul Evangheliei în fraternitate și în lume. Laicii din Biserică sunt toți botezați, copii ai lui Dumnezeu, trăiesc o credință, cu toții lucrează în același scop doar modul de a trăi este diferit. Diferența dintre laicul din societate și laicul franciscan reprezintă legătura mai profundă cu Dumnezeu. În cazul terțiarului franciscan este vorba de o carismă specială, ei trăiesc spiritul evangheliei în mijlocul lumii, contribuind la schimbarea mentalității din societate, pentru care este nevoie să se conștientizeze prezența lui Dumnezeu.
Regula și viața franciscanilor seculari este aceasta: să observe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după exemplul Sfântului Francisc de Assisi, care a făcut din Cristos inspirația și centrul vieții sale cu Dumnezeu și cu oamenii. (Regula OFS, art. 4).
Programul a continuat cu Sfânta Liturghie, la ora 12.30, celebrată de părintele Cristian Blăjuț, împreună cu părintele Isidor Dâscă, decan emerit și părintele Cristinel Sociu, asistent spiritual din Huși. În cadrul Sfintei Liturghii, trei surori (Gălățeanu Maria, Giurgi Ana, Petrea Genoveva) au depus profesiunea solemnă în Ordinului Franciscan Secular și o persoană (Bolog Cristina) a fost admisă în Ordin. Cu toții și-au luat angajamentul în fața lui Dumnezeu și a poporului său, de a-l urma pe Cristos după exemplul Sfântului Francisc de Assisi.
La cuvântul de învățătură, pr. Cristian Blăjuț, ne-a invitat ca prima preocupare a noastră, a terțiarilor să fie cunoașterea lui Isus Cristos, pe care să-l iubim, să credem în el și să facem întotdeauna voința lui. Într-un cuvânt să punem suflet în tot ceea ce facem, să trăim spiritul evangheliei în viața noastră seculară și prin puterea acestui spirit să transformăm lumea.
După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească prilej de comuniune și bucurie, iar programul zilei s-a încheiat cu o frumoasă Adorație Euharistică.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru lumina Duhului Sfânt cu care ne-a călăuzit în această zi de rugăciune și cerem să ne dea harul de a deveni cu adevărat creștini, purtători de Cristos.
Pace și bine!
*
Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Marţi, 10 mai 2022