Loading...

Roman: Școala de vară la Fundația Pacea

Distribuie cu:

La Centru Social al Fundației Umanitare Pacea, pe tot parcursul lunii iulie, a.c., a avut loc deja bine cunoscutul program intitulat „școala de vară” și destinat copiilor.

Dacă până în acest an, în cadrul acestui program, au participat copii proveniți fie din orașul Roman, fie din parohiile satelor învecinate, anul acesta am înlesnit participarea copiilor proveniți din mediile cele mai defavorizate ale orașului. Astfel, un număr de aproximativ 25 de copii, ce locuiesc în 4 foste grajduri ale orașului (în acestea locuiesc astăzi aproximativ 900 de persoane), au participat cu mare bucurie la activitățile organizate special pentru ei în cele 4 săptămâni.

Deoarece eram conștienți că ei nu au parte de bucuriile caracteristice copilăriei și, cu atât mai puțin, cum părinții lor nu își permit să le ofere o „vacanță de vis”, noi, frații care coordonăm activitățile Fundației împreună cu personalul didactic, am dorit să le oferim ocazia să trăiască, în aceste patru săptămâni, bucuria și entuziasmul copilăriei prin jocuri, activități de grup, dans, muzică și excursii. Astfel, dimineața după ce soseau la Centrul Social, copiii începeau programul prin exerciții fizice pe ritm de muzică (ceea ce ei mai târziu vor avea să numească dans aerobic), apoi programul era urmat de servirea micului dejun. După aceea începeau atelierele de creație fie individual, fie prin activități de grup, acestea trezindu-le  interesul pentru a crea, prin iscusință, lucruri noi și plăcute. Tot în cadrul activităților de creație se înscriu cu succes și îndeletnicirile culinare efectuate chiar de către copii, doar în câteva zile deja stabilite în acest interval de timp. Pe tot parcursul lunii, copiii au învățat să fie respectuoși cu natura, și să aibă grijă de corpul uman, toate acestea prin jocuri și activități practice de ecologie, igienă personală și curățenie.

Totodată, zilnic, după ce terminau atelierele, în jurul orelor 13:00, cu toții mergeau la masa de prânz, prilej cu care, pe lângă savurarea bucatelor pregătite cu mare drag de doamnele bucătărese, aveau parte de o nouă formă de educație, anume cum să mănânce curat și manierat. Întrucât cunoaștem situația materială din care provin, le-am oferit și 2 excursii de neuitat: prima a fost o plimbare cu trenul (pentru mulți a fost prima experiență a vieții cu trenul) într-un oraș vecin și un mini-tur al orașului; iar a doua a fost o ieșire la un film 3D, lucru probabil de neimaginat până atunci de ei sau de părinții lor.

Poate părea un fapt lipsit de semnificație, însă tot ce am descris mai sus, datorită faptului că acești copii trăiesc într-un ambient destul de ostil dezvoltării umane, morale și spirituale, pentru ei toate aceste noțiuni, activități și jocuri au fost o oază de bucurie și speranță că pe acest pământ există fie oameni buni, fie lucruri și activități frumoase care te fac să simți cu adevărat că ești un copil iubit de Dumnezeu, respectat și acceptat de către societate.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest proiect, binefăcătorilor, și în special doamnelor care i-au avut în grijă pe parcursul întregii luni.

 

Fr. Lucian Mihai Bobârnac, OFMConv., Președinte al Fundației Umanitare „Pacea”

Distribuie cu: