Roman – Diaconat 2013
Distribuie cu:
Vineri, 4 octombrie 2013, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, 15 tineri au fost hirotoniţi diaconi, sub impunerea mâinilor episcopului auxiliar de Iaşi, Aurel Percă, în cadrul Liturghiei de la ora 10:30. Această celebrare a reprezentat şi deschiderea noului an academic 2013-2014.
Liturghia solemnă, de hirotonire a noilor diaconi, a fost prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, concelebrând şi superiorii preoţilor diaconi. Astfel, din partea provinciei franciscane îl avem pe părintele provincial, al provinciei franciscane Sf. Iosif din România, Emilian Cătălin; pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini- Custodia Fericitul Ieremia din România, părintele custode Leon Budău. Alături de ei s-au aflat şi părintele Eugen Răchiteanu, guardianul comunităţii franciscane de la Roman, părintele Pătraşcu Damian, rectorul de studii al Institutului Franciscan, părintele Teofil Petrişor, rectorul de formare al aceluiaşi institut, părintele Benone Lucaci, rectorul seminarului de la Iaşi şi mulţi alţi preoţi din diferite comunităţi.
Pr. Eugen Răchiteanu a transmis cuvântul de bun-venit tuturor în conventul de la Roman, când întreg ordinul franciscan celebrează marea solemnitate a Sfântului Francisc din Assisi. Amintind de îndemnul Sfântului părinte Francisc, părintele spune că fraţii trebuie să slujească la picioarele Sfintei Biserici, să fie tari în credinţa catolică, să trăiască în sărăcie şi umilinţă în faţa celorlalţi, pentru a fi exemple demne de urmat.
Liturghia şi-a urmat cursul firesc când, înainte de omilie, a fost făcut apelul candidaţilor la diaconat.
În cadrul predicii, printre multe altele, Preasfinţitul Aurel Percă a scos în evidenţă faptul că datorită credinţei putem înţelege ceea ce se întâmplă în capelă, în acest moment. Acum descoperim darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin alegerea acestor tineri la treapta diaconatului, un dar al slujirii. Aceşti tineri se dăruiesc într-un mod liber unei cauze nobile: îl slujesc pe Dumnezeu, îi slujesc pe oameni. Tot parcursul formativ reflectă răspunsul lor prompt dat lui Dumnezeu, acela de a fi pentru ceilalţi, de a trăi pentru ceilalţi. Aducând câteva explicaţii asupra a ceea ce înseamnă termenul “diacon”, Preasfinţitul a clarificat faptul că trebuie să-l înţelegem în trei accepţiuni: diaconul este slujitorul Cuvântului lui Dumnezeu, slujitorul Euharistiei şi slujitorul carităţii. Diaconii pot trăi aceste exigenţe doar dacă se lasă însufleţiţi de credinţă, în acest mod darul lui Dumnezeu aducând roade bune. Sf. Francisc a fost şi rămâne un exemplu de slujire pentru că el a reuşit să renunţe, a ştiut să fie sărac pentru a fi liber şi pentru a avea acea disponibilitate de a sluji. Sărăcuţul din Assisi a atins plinătatea în momentul în care a renunţat la hainele sale. A ştiut să fie mic în ochii celorlalţi dar a fost mare în ochii lui Dumnezeu.
Auxiliarul de Iaşi i-a îndemnat pe diaconi să imite exemplul slujirii, carităţii Sf. Francisc. Euharistia trebuie să fie punctul central al vieţii lor şi trebuie să trăiască din acest sacrament, aşa cum s-a întâmplat şi în viaţa Seraficului părinte. Misiunea lor este de a preda şi a trăi Evanghelia, astfel încât oamenii să creadă în Dumnezeu.
Ajungem la punctul culminant când, după recitarea litaniei tuturor sfinţilor, cei 15 candidaţi la treapta diaconatului sunt hirotoniţi ca diaconi prin impunerea mâinilor pentru rugăciunea de consacrare, prin primirea dalmaticei şi prin învestirea spre a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Diaconii nou sfinţiţi sunt:
Din partea OFMConv. din România:
fr. Gheorghiţă Aghergheloaei- Buruieneşti, NT
fr. Bogdan Avădăni- Roman, NT
fr. Marcel Balint- Pildeşti, NT
fr. Alin-Nicolae Burlacu- Bacău, BC
fr. Teofil Ciucheş- Nisiporeşti, NT
fr. Iosif Dancă jr.- Adjudeni, NT
fr. Irinel Doboş- Fărcăşeni, IS
fr. Corneliu Horvat- Luizi-Călugăra, BC
fr. Carol Martin- Traian, NT
fr. Ciprian Mate- Luizi-Călugăra, BC
fr. Liviu-Ionuţ Neculai- Hălăuceşti, IS
fr. Virgil Susanu- Săbăoani, NT
fr. Clement Tălin- Rotunda, NT
Din partea OFMCap. din România:
fr. Robert Bondea- Adjud, VR
Sfânta Liturghie a fost însufleţită de cântările corurilor reunite de către părintele Ciprian Antălucă, participând corul liceului franciscan şi corul institutului franciscan, corul parohiei Adormirea Maicii Domnului din Pildeşti şi corul parohiei Sf. Fecioară Maria Regină din Tămăşeni.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele diacon Doboş Irinel a adresat mulţumirile de rigoare din partea tuturor diaconilor, mulţumindu-i în primul rând lui Dumnezeu, urmând părinţii, rudele, preoţii care au ajutat la formarea lor, cât şi tuturor persoanelor care au contribuit la creşterea lor umană şi spirituală. Părintele Cătălin Emilian a adresat salutul de “pace şi bine” şi un călduros bun-venit tuturor celor prezenţi, mulţumindu-i episcopului Aurel Percă pentru prezenţa în mijlocul nostru, de asemenea, salutând şi prezenţa primarului oraşului Roman, Dan-Laurenţiu Leoreanu. A mulţumit tuturor persoanelor care au fost implicate în desfăşurarea acestui moment cât şi tuturor credincioşilor care, prin prezenţa lor, au înfrumuseţat sărbătoarea. Urmând cuvântul domnului profesor Dan-Laurenţiu Leoreanu, primarul oraşului Roman, dânsul a ţinut să menţioneze faptul că studenţii care au trecut prin acest seminar si care acum sunt preoţi, aduc cinste nu numai ordinului franciscan ci şi oraşului Roman. Preasfinţitul Aurel Percă a încheiat transmiţând salutul episcopului de Iaşi Petru Gherghel pentru diaconii nou hirotoniţi şi felicitările pentru sărbătoarea frumoasă ce a fost organizată.
Pace şi bine!
Andrei Marius