Roman: Concert de Crăciun
Distribuie cu:
Corul Joculatores Domini, al Institutului Teologic Franciscan din Roman în colaborare cu Liceul Teologic „Sf. Francisc de Assisi”, alături de fraţii de la noviciatul din Prăjeşti au susţinut duminică, 15 decembrie, tradiţionalul concert de Crăciun, în colaborare cu formaţia Blue Brass a Ateneului Mihail Jora din Bacău şi cu Carmen Lorena Acatrinei, din comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ.
Urmând exemplul Sf. Francisc, fraţii au făcut un presepiu atât la intrare în institut cât şi în capelă, dorind astfel să le reamintească credincioşilor veniţi la concert de venirea Domnului nostru Isus Cristos pe pământ, de relaţia dintre Dumnezeu şi om. Alături de Maria şi Iosif, de îngeri şi păstori, Cristos se naşte pentru ca noi să fim renăscuţi. Cristos se face om ca noi să fim cu adevărat oameni, coboară din cer pentru ca noi să ne ridicăm privire spre cer.
Concertul s-a deschis prin cântarea antifonei gregoriene din Advent Regem venturum Dominum – Regelui care va veni, Domnului nostru, după care a urmat Hodie Christus natus est, antifona gregoriană a imnului de la Magnificat de la Vesperele din ziua de Crăciun, care a fost de fapt şi tema acestui concert.
După ce Corul Joculatores Domini a susţinut prima parte din repertoriu alcătuită din mai multe cântece polifonice, a urmat formaţia Blue Brass a Ateneului Mihail Jora din Bacău care a interpretat 6 piese din repertoriul internaţional. În continuarea concertului Carmen Lorena Acatrinei, în vârstă de 12 ani, a interpretat 4 colinde tradiţionale româneşti. În încheiere, Carmen Lorena Acatrinei alături de Corul Joculatores Domini, au încântat publicul cu 6 colinde populare, şi odată cu aceasta s-a încheiat cea de-a doua parte a tradiţionalului concert de Crăciun.
A urmat cuvântul de mulţumire adresat de către părintele provincial Emilian Cătălin, tuturor acelora care s-au implicat la desfăşurarea acestui concert şi într-un mod cu totul deosebit părintelui dirijor Ciprian Antălucă.
Totodată a reliefat faptul că prin cânt, am depăşit timpul grecesc cronos, care se măsoară în secunde, minute, ani, milenii, timpul nostru cotidian şi am intrat în timpul kairos, timp sfânt în care sufletul se înalţă către naşterea Domnului nostru Isus Cristos. Dacă germanii se mândresc cu cântece precum Stille Nacht, iar italienii prin Tu scendi dalle stele, noi ar trebui să preţuim cântul nostru tradiţional-popular. Părintele provincial le-a urat tuturor celor prezenţi Crăciun fericit, un an nou plin de binecuvântarea Domnului şi salutul nostru fratern, pace şi bine!
Fr. Mihai Percă



