Pr. Anton Demeter alături de alți frați franciscani, reuniți la Roman, în 1993, la Capitulul Provincial.

Distribuie cu:

După șase luni de anchetare, în luna martie 1959 a fost judecat de Tribunalul Militar din București și condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”, fiind acuzat de următoare presupuse delicte:

1. Influența masei credincioșilor și, mai cu seamă, a copiilor și tinerilor, cărora le-ar fi oferit o educație mistico-religioasă;
2. Se ruga, împreună cu mulțimea credincioșilor, pentru episcopii și preoții arestați, care erau considerați de comuniști drept criminali și trădători;
3. Refuza să denunțe la Securitate existența unei corespondențe, care ar fi trebuit să ajungă la Vatican, și despre care, în opinia comuniștilor, pr. Anton ar fi știut din scaunul de Spovadă;
4. Păstra legătura cu preoții franciscani din Moldova și cu Frații Școlilor Creștine din București, și unii și alții considerați a fi dușmanii poporului;
5. Afirma, în opinia Securității, unele idei dușmănoase la adresa regimului comunist, precum: „Porțile iadului nu vor învinge Biserica lui Cristos”, depășindu-și astfel competențele preoțești;
6. În sfârșit, urmau acuzațiile de imoralitate și corupție, aspecte și mai greu de suportat, pentru că lezau direct demnitatea umană și integritatea morală a pr. Anton Demeter…

Procesul a fost public; sala a fost plină cu persoane cunoscute și necunoscute. Avea să-și amintească părintele Anton despre momentul procesului: „Martorii au încercat, unul câte unul, să-și retracteze declarațiile șablon, date sub amenințare la Securitate împotriva mea, dar nu li s-a luat în seamă retractarea, fiind amenințați cu pedeapsa de la 1 la 3 ani de închisoare pentru declarație mincinoasă, rămânând, astfel, valabile declarațiile aflate la dosar”. Tot părintele avea să mărturisească: „La terminarea procesului am avut sentimentul și bucuria unui învingător, a unei victorii pentru cauza lui Cristos și nu mă mai interesa condamnarea pe care aveau să o pronunțe împotriva mea. (…). Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nicio importanță, eram în mâinile Domnului și mă simțeam mai liber ca oricând”.

După încheierea procesului a fost transportat la Jilava, de lângă București, unde, după câteva zile, i s-a adus la cunoștință sentința Tribunalului: 20 de ani de muncă silnică.

În ziua de 4 aprilie 1959, aflându-se tot la Jilava, în jurul orei 8.00 a fost supus unui interogatoriu cu fața la perete. În timpul acestui interogatoriu, a fost lovit cu un ciocan de lemn. Această lovitură avea să-i marcheze grav întreaga existență. În șira spinării, în urma puternicei lovituri, s-a format un abces care aveau să ucidă nervii motori și senzitivi ai picioarelor, provocând treptat, mai exact către sfârșitul anului 1960, paralizia completă și definitivă a picioarelor. După lovitura din 4 aprilie, părintele avea să fie într-o continuă persecuție… În luna octombrie 1959, pr. Anton a fost mutat în Insula Mare a Brăilei, în lagărul de muncă de la Stoenești, unde avea să execute lucrări de îndiguire ale Dunării. În luna decembrie 1959, a fost din nou mutat, de data aceasta la Periprava (TL), unde a rămas întreaga iarnă, executând munci agricole. La 1 mai 1960, pr. Anton a fost internat, inițial, în infirmeria lagărului, apoi, pentru câteva zile, la Spitalul de Boli Infecțioase din Tulcea și, în cele din urmă, la Spitalul din Văcărești, unde avea să rămână până în luna mai a anului 1963, când a fost transportat, cu suspendarea pedepsei, la Spitalul civil de lângă Foișorul de Foc. Aici avea să rămână trei ani și jumătate, după care a fost grațiat.

În sfârșit, la 7 octombrie 1966, pr. Anton a fost adus în Moldova, mai precis la Oțeleni, unde pr. Andrei Balint l-a primit cu mare bucurie și s-a îngrijit de el. La Oțeleni a rămas 13 ani, ajutând cu multă disponibilitate, pe cât îi era posibil, în activitățile pastorale.

În anul 1979, fiind pensionat pe caz de boală, pr. Anton s-a retras la Barticești, unde înainte cu doi ani cumpărase o casă aproape de biserică. La Barticești, în ciuda dificultăților sănătății, a fost mereu la dispoziția părinților parohi, mai ales pentru a fi disponibil la scaunul de Spovadă. Însă, aici, după cum susținea părintele, deși avea foarte multă liniște și posibilitate de a trăi unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, totuși se simțea „izolat și rupt de comunitatea fraților săi” din familia franciscană.

Această singurătate a luat sfârșit o dată cu căderea dictaturii comuniste de la sfârșitul anului 1989. De fapt, din luna mai 1993, pr. Anton a primit obediență pentru comunitatea franciscană de la Roman, fiind numit confesor și părinte spiritual pentru seminariști și frați studenți.

Aflându-se la Seminarul și Institutul Franciscan din Roman, pr. Anton avea să ducă la îndeplinire misiunea încredințată. Prin însăși viața și suferința sa, dar mai ales prin seninătatea și bucuria pe care o exprima prin vorbă, privire și înfățișare, pr. Anton a fost un exemplu grăitor atât pentru frații din comunitatea franciscană în care a trăit, cât și pentru credincioșii de diferite confesiuni, din Roman și din împrejurimi, precum și mulți alții de la mai mare distanță.

După lungi ani de suferință, dar plin de încredere în Preaînaltul Dumnezeu și cu o seninătate cerească, înconjurat fiind de frații săi și de Ministrul provincial, în seara zilei de 20 decembrie 2006, părintele Anton Demeter a murit, întorcându-se în casa Tatălui.

Material preluat și adaptat după o evocare transmisă de Pr. Anton Demeter, OFMConv.

***

În data de 29 noiembrie a.c., la ora 17.00, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, se va deschide oficial prima etapă a cauzei de beatificare (investigația informativă diecezană cu privire la viața, virtuțile și faima de sfințenie) a slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot franciscan conventual.

Distribuie cu: