Loading...

Pârâul Rece: un nou an de postulandat

După câteva zile de acomodare și după o zi de reculegere, în data de 16 octombrie 2016, în prezența ministrului provincial, Pr. Teofil Petrișor s-a celebrat Sfânta Liturghie de începere a noului an de postulandat.

Casa de Postulandat de la Pârâul Rece: Ministrul provincial cu noii postulanți.

Distribuie cu:

În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, Ministrul Provincial i-a încurajat pe noii postulanți să se apropie mai mult de Dumnezeu prin meditarea Cuvântului, prin momentele de rugăciune având ca exemplu viața Sfântului Părinte Francisc care nu a încetat să înainteze pe calea El i-a pregătit-o. Acestea sunt elementele necesare pentru a face un discernământ autentic.

După predică a urmat ritul de primire a tau-lui, simbol al dorinței de convertire și de a începe o viață nouă în Cristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vocației, pentru toate mijloacele pe care ni le dăruiește pentru a deveni, asemenea Sfântului Francisc, apostoli fideli și mărturisitori a-i iubirii și milostivirii sale.
Fiind întrebați de ministrul provincial ce anume cer, postulanții și-au exprimat dorința de a trăi viața fraternă franciscană și de a învăța din exemplul fraților să-l urmeze pe Cristos după modelul Sfântului Francisc de Assisi. Comunitatea formativă a Postulandatului este alcătuită în acest an de: Pr. Fabian Cătălin – rector; Pr. Petrișor Virgil – vicerector; Fr. Mateiaș Romeo – colaborator și de cei 8 postulanți:

Butăcel Marian Maximilian – Luizi-Călugăra
Crăciun Narcis Gabriel – Brusturoasa
Dămătar Cezar – Târgu Frumos
Jicmon Eduard – Luizi-Călugăra
Patrașcu Alexandru – Buruienești
Petruț Răzvan Emanuel – Bălușești
Solomon Alexandru – Luizi-Călugăra
Turbuc Emanuel Anton – Arini.

Pace și bine!

Pubblicato da Provincia OFMConv. din România su Martedì 18 ottobre 2016

Distribuie cu: