Istanbul: înscăunare de paroh
Sâmbătată, 15 octombrie, fr. Iosif Robu, în cadrul sfintei liturghii, a fost înscăunat paroh al Bazilicii minore „Sf. Anton” din Istambul

Distribuie cu:
„Bine este cuvântat cel care vine in numele Domnului” au fost cuvintele cântecului de intrare din Bazilica minoră, „Sfântul Anton de Padova” din Istanbul, cu ocazia numirii a noului paroh, în persoana părintelui Iosif Robu. Excelența sa Ruben Thierablanca, episcop de Istanbul, i-a înmânat – în prezența preoților din comunitate, a fraților preoți din generația părintelui, a preoților care slujesc în oraș precum și unui număr mare de credincioși – decretul de nou păstor a comunități, un păstor al unei turme micuțe.
După profesiunea de credință, părintelui Iosif Robu i-au fost înmânate Evanghelia, prin intermediul căreia păstorul trebuie să conducă comunitatea credincioșilor la Păstorul suprem, Isus Cristos; i-au fost încredințate și cheile Bisericii, ca simbol al autorității date de episcop. După Sfânta Liturghie cei prezenți au avut ocazia de a-l felicita pe noul lor păstor.
Noului paroh îi urăm ca Domnul să fie mereu în centrul vieții sale, pentru ca să-l facă vizibil noii comunități încredințate.
Pubblicato da Provincia OFMConv. din România su Martedì 18 ottobre 2016