Luncani: Fratii francisani conventuali care au participat la prima etapa a exercitiilor spirituale

Distribuie cu:

Așa cum în timpul Postului Mare există un timp deosebit – Săptămâna Sfântă, tot așa, în fiecare an, pentru frații franciscani există un timp sfânt, o Săptămână Sfântă, în care, urmând îndemnul Mântuitorul Cristos, „veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin” (Mc 6,31), se retrag pentru a celebra Exercițiile Spirituale anuale, prescrise de normele bisericești.

Aceste zile de Exerciții Spirituale sunt considerate în nucleul lor, o experiență forte de Dumnezeu. Ele nu sunt doar un conținut, nu sunt o teorie, un complex de idei pe care predicatorul intenționează să ni le comunice. Exercițiile spirituale nu sunt o realitate formală, ci sunt cu adevărat o realitate existențială, vie și concretă, o experiență personală, o întâlnire vie cu Dumnezeu.

Da, Exercițiile Spirituale sunt o experiență personală sub un dublu aspect:

– un aspect subiectiv: (din partea eu-lui care îl întâlnește pe Dumnezeu): este o experiență de totalitate care cuprinde întreaga noastră ființă, în dimensiunea ei naturală și spirituală, pentru că toate facultățile noastre sunt chemate să refacă unitatea dintre materie și formă;

– un aspect obiectiv (din partea lui Dumnezeu, centrul fundamental și primar al experienței celui care face exerciții): este o experiență a unui Dumnezeu Unul și Întreit, nu un dumnezeu al filozofilor, dar Dumnezeul mântuirii, fapt pentru care Exercițiile Spirituale sunt o experiență a lui Dumnezeu în credință trăită ca un dar gratuit și nu ca o consecință a cunoașterii noastre.

În perioada 9-14 octombrie, la Mănăstirea Carmelitană din Luncani s-au celebrat zilele de Exerciții Spirituale, pentru noi frații franciscani, având ca îndrumător pe Părintele nostru Damian Gheorghe Patrașcu. Motto-ul acestor zile a fost o indicație din profetul Isaia:  „Trestia frântă nu o va strivi, iar fitilul care fumegă nu-l va stinge” (Is 43,3). Părintele, în meditațiile sale, a căutat să scoată la lumină frumusețea vocației noastre și mai ales, ținând cont de faptul că suntem și noi în Anul Jubiliar al Milostivirii, să căutăm să cultivăm milostivirea, începând de la frații care sunt lângă noi și terminând cu cei care fac ca vita communis est mea maxima penitentia!!!

Și dacă mi s-a cerut să scriu câteva rânduri despre aceste zile, eu aș vrea să amintesc aici două din temele prezentate de părintele Damian:

Prima: Milostivirea, caracteristică a vieții franciscane

Pornind de la episodul întâlnirii lui Francisc cu leprosul pe care Domnul i l-a scos în cale, am fost invitați să ieșim în întâmpinarea fratelui, ținând cont că a ieși este o dovadă a capacității noastre de a fi dispuși să fim milostivi. Spunea părintele Damian că Sfântul Francisc a făcut milostenie iar aceasta nu a fost un sentiment ci o dovadă concretă care indică o acțiune care arată caritatea – dragostea frățească. Suntem chemați să trăim viața cea nouă, care însemnă a face experiența milostivirii lui Dumnezeu, pentru ca apoi această milostenie să fie dăruită gratuit și necondiționat tuturor, pornind de la cei care au cea mai mare nevoie.

A doua: O viață fericită, o viață bună

Pornind de la niște exemple concrete de frați care au abandonat carisma franciscană, părintele Damian a căutat să întrezărească o explicație pentru aceste întâmplări. Răspunsul probabil vine din faptul că stilul de viață trăit în comunitățile noastre nu răspunde exigenței umane de a avea o viață fericită (înțeleasă în sensul cel mai bun și sfânt). Un om care nu este fericit continuă să caute fericirea în altă parte… Această meditație a fost pusă sub semnul întrebării: De ce nu mă mai simt bine în viața consacrată?  Răspunsul: „Pune cuvânt potrivit în gura mea” (Estera 5,17s)  înainte de a vorbi…

Și multe lucruri și învățături frumoase am auzit din gura lui Avva Damian, mai ales atunci când ne-a vorbit despre înaintașii noștri, frați vrednici de a fi chemați franciscani, urmași ai Sfântului Francisc de Assisi și trăitori ai spiritualității franciscane în mod concret: Părintele nostru Petru Albert, Părintele Gheorghe Patrașcu, Parintele Anton Demeter și alții ale căror nume, eu cred că sunt scrise deja în cartea vieții din ceruri.

La ultima predică pe care părintele Damian a rostit-o comentând textul propus la liturghie pentru acea zi (Ef 1,11-14), ne-a îndemnat să ne însușim ceea ce spunea Apostolul Paul: am fost chemați, am fost rânduiți mai dinainte după planul Aceluia care lucrează toate… să ascultăm cuvântul adevărului, evanghelia mântuiri noastre în care am crezut, pentru că noi am fost însemnați cu pecetea Duhului Sfânt, cel promis…

Și cum acest moment a coincis și cu momentul plecării părintelui Damian la Roma, am avut impresia pentru un moment că aveam înaintea ochilor acel tablou descris în Evanghelie: „Ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei” (Lc 24,50-51).

Mulțumind părintelui Damian pentru toată învățătura, spiritul jovial și colegial și mai ales pentru curajul pe care a încercat să ni-l transmită, îi dorim din inimă multă binecuvântare și ajutor în noua slujire, cea de Postulator General al Ordinului pentru Cauzele Sfinților.

Iar noi cei care am auzit din gura părintelui că fratele pentru noi este un dar, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-a făcut Provinciei noastre în toți frații noștri vii și răposați.

Sperăm că în viitor se va vorbi tot cu atâta reverență și despre cei de azi, așa cum se vorbește despre cei care au fost…

Dumnezeu să ne ajute să credem în idealul vieții noastre franciscane și în fiecare zi să ne conformăm viața după Evanghelie, căci aceasta este Viața și Regula Fraților Minori.

Doamne, fii binecuvântat în veci!!!

Distribuie cu: