Mânia împotriva fratelui - © Foto: Arhiva MSA

Distribuie cu:

„Ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei” (Mt 5,21-22). Porunca lui Cristos nu este contrară Legii, ci reține în sine o propășire a Legii. Cine nu se mânie, nu comite crimă: dar nu și contrar; libertatea de a se mânia poate fi cauză de moarte. Elimină mânia și nu va fi moarte. Mânia constă în orice impuls malițios în a face răul; impulsul spontan, fără a exista consens, e o formă de pre-pasiune, adică o afecțiune lăuntrică. Dar dacă există consens, devine pasiune, iar moartea este prezentă acolo.

„Oricine se mânie pe fratele său”. În astfel de păcate există o gradație. Prima etapă constă în iritarea și în menținerea acestui impuls al sufletului. A doua etapă, când acest impuls prinde glas și spune lucruri care-l rănesc pe cel din cauza căruia ne-am mâniat. A treia etapă, când ajungem propriu-zis la adevărate insulte și ofense.

De asemenea, există o gradație și în penitență. De fapt, judecata reprezintă penitența cea mai mică, întrucât cel vinovat este prezent, fiind posibilă și apărarea. Apoi, urmează sinedriul, atunci când judecătorii discută între ei, care să fie pedeapsă aplicată celui care este judecat și găsit vrednic de osândă. Iar pedeapsa maximă este gheena, unde nu există vreo posibilitate de recurs. Cu aceste trei etape, judecata, sinedriul și gheena, au fost indicate precis diferitele momente care vor fi și la judecata de veci, după păcatele săvârșite.

Ia aminte că între mânie și furie există această diferență: mânia este vremelnică și apare în anumite circumstanțe; pe când furia este un viciu natural, și deci se manifestă fără întrerupere.

I se spune furios unuia care, atunci când îi clocotește sângele, izbucnește de furie. Mânia vine din latinescul uro, care înseamnă ardere; mânia este asemănătoare unei flăcări sau unui foc.

Predicile Sfântului Anton de Padova, Duminica a VI-a după Rusalii, II,8

Ne încearcă adesea stări de iritare, revoltă, nemulțumire. Suntem la adăpost. Lumea a devenit tot mai vocală (în ciuda măștilor de protecție sanitară), de ceva vreme spectacolul lumii pare că e o rutină. Totul se transmite live. Totul e breaking news. La televizor, pe rețelele sociale, prin piețe, în bătătură, suntem invadați statornic de news alert. Oriunde mulți decibeli, polemici, îmbufnări, dezvăluiri. Totul cu trâmbițe. Prea puțin despre grație. Nuanțe. Finețe.

În peisajul descris mai sus, mânia poate apărea spontan și să dispară tot așa cum a și apărut. Se ivește și într-un resort exclusivist, dar și într-o dugheană lăturalnică. E un soi de iritare, nemulțumire, ardere lăuntrică. Limitată, dar generală. Cumva suntem îndreptățiți. Ne aliniem standardelor curente ale lumii.

Cristos ne avertizează, bunăoară, că o asemenea stare, oricând și oriunde, poate să ne ducă într-un loc fără întoarcere. Fără îndoială ne încearcă statornic asemenea ipostaze. Fie de la uși trântite la fețe acre, fie de la înfoieri ocazionale la promisiuni electorale. Nu mai pomenesc de faptul că tot mai mulți au la îndemână arsenale de apoftegme de ultimă generație. Inși care îți numără relele cu precizia unui terminal POS, iau seama de paiul din ochiul tău mai lesne decât de soarele aflat pe cer. Au dreptate și, fără rezerve, se desfată cu dreptatea lor.

Pesemne cauzele pot fi variate și multe. Însă există tendința, larg răspândită, de a fi justițiari nemiloși, autoritari, sufocați de certitudini strașnice, gata-gata să punem mâna pe sabia judecății, uitând de propriile defecte, nevrednicii, nereușite. Cumva trebuie să evacuăm deficiențele celorlalți, să-i curățăm de impulsivități, să oblojim neajunsurile. Dar nu ăsta e criteriul major pentru creștin, punctul lui de referință suprem, ci iubirea este valoarea absolută. Adevărul se poate opune adesea iubirii, atunci când distruge vise, inimi, prietenii, relații, în loc să priască. Nu ne cere nimeni să fim agenți imobiliari de bârne, îngrijitori de vicii sau operatori de zvonuri, ci să fim, oriunde, un reper dătător de pace, plini de curaj și de speranță. Una peste alta, să fim o lumină în întuneric.

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 162, septembrie-octombrie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: