Loading...

Creştini reali, nu virtuali

Întrucât oamenii petrec astăzi foarte mult timp privind la televizor sau navigând pe internet – specialiştii vorbesc deja despre un nou tip de om, numit homo connecticus („omul conectat”) –, spaţiul dintre real şi virtual s-a redus atât de mult, încât „realitatea este abordată cu comportamente inspirate din imaginar, ca şi cum ea ar fi o continuare a acestuia” (J.-C. Larchet, Captivi în internet). Ce impact are acest fenomen asupra vieţii noastre de credinţă, care are drept ţel „mântuirea sufletelor” (1Pt 1,9)?

Creştini reali, nu virtuali - © Foto: Lawrence/ VisualHunt.com

Distribuie cu:

Papa Francisc, în omilia din 9 mai 2016, ţinută în capela casei „Santa Marta” din Vatican, a atras atenţia asupra pericolului de a fi „creştini virtuali” sau „de salon”, în loc de creştini autentici, reali, însufleţiţi de Duhul Sfânt, iar mai recent a ţinut să precizeze că „Biserica nu este virtuală” şi că există tendinţa „de a ne fabrica singuri o credinţă gnostică, fără comunitate şi fără contacte umane reale, trăită numai prin conexiuni în streaming care «viralizează» sacramentele”.

Observaţia Sfântului Părinte este cu atât mai actuală cu cât, în primele luni ale anului, ca urmare a restricţiilor datorate pandemiei de SARS-CoV-2, credincioşii au fost nevoiţi să urmărească celebrările liturgice doar prin intermediul radioului, televiziunii şi internetului.

E adevărat că noile media sunt astăzi mijloace indispensabile de transmitere a învăţăturii creştine şi, folosite bine, pot deveni o formă actuală de apostolat. Totuşi, nu putem să nu admitem că folosirea lor exagerată poate duce la o confuzie, deloc neglijabilă, pe care o persoană mi-a exprimat-o astfel: „Dar dacă atunci – se referea la perioada stării de urgenţă – urmărirea sfintei Liturghii la radio, televizor sau internet era valabilă, acum de ce nu mai este?”.

E bine să ne reamintim o distincţie simplă: real înseamnă „ceva care are o existenţă obiectivă”, „ceva ce există în realitate”, „adevărat”; în schimb, prin virtual înţelegem „ceva care nu există efectiv, ci ca o posibilitate”, „potenţial”, un fel de simulare a realităţii.

Filozoful L. Feuerbach, a cărui gândire este incompatibilă din multe puncte de vedere cu învăţătura creştină, a avut totuşi o intuiţie excepţională, ce merită a fi amintită în contextul de faţă, întrucât a anticipat una dintre tendinţele dominate ale lumii de astăzi: „Timpul nostru iubeşte mai mult imaginea decât lucrul în sine, copia mai mult decât originalul, reprezentarea mai mult decât realitatea, aparenţa mai mult decât esenţa” (Esenţa creştinismului). Filosoful german nu a spus, de fapt, nimic nou, ci doar a reiterat ceea ce Platon ilustrase formidabil prin alegoria peşterii cu multe secole înainte: „prinşi în lanţurile ignoranţei”, suntem convinşi că imaginile sunt adevărata realitate.

A participa în mod real la sfânta Liturghie, ca şi la alte celebrări religioase, înseamnă a fi prezent fizic în momentul celebrării. În schimb, a participa virtual înseamnă doar a simula participarea prin vizionarea unor imagini, aşadar, un fel impropriu spus de „a fi prezent”. De aici, o serie de consecinţe: lipsa contactului real cu comunitatea de credinţă şi cu semnele sacramentale, alegerea „după plac” a preotului, a bisericii, a celebrării, pericolul pierderii identităţii parohiale, în sfârşit, un mod de a trăi fără substanţă şi neîntrupat credinţa.

Isus ne-a garantat că, unde doi sau trei sunt adunaţi în numele său, este şi el acolo în mijlocul lor (cf. Mt 18,20); în plus, în sacramente, mai ales în sfânta Euharistie, noi îl primim în mod real pe Isus şi nu doar în mod spiritual sau virtual, aşa încât „cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu el” (1Cor 6,17), iar împreună cu cei de o credinţă formăm „un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (1Cor 10,17). Astfel, prin participarea reală la ospăţul euharistic, trupurile noastre sunt oferite „ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu”, acesta fiind cultul nostru spiritual (cf. Rom 12,1-2).

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 162, septembrie-octombrie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: