Pr. Kolbe (în centru) împreună cu un grup de frați. ©ArhivaProv.

Distribuie cu:

Armata Maicii Domnului, la centenarul înființării ei, este chemată să descopere vocația sa misionară. Această preocupare este importantă și pentru sfântul Maximilian, întrucât orice lucrare apostolică este chemată să se bazeze pe comuniunea fraternă, și prin rugăciune, să formeze temelia ei.

Iată cuvintele sfântului: „Sufletul care face parte din Armata Maicii Domnului, așadar, încetează să se mai preocupe excesiv chiar și de propria veșnicie. Recunoaște că tot ceea ce nu depinde de propria voință vine din mâna lui Dumnezeu prin Maica Neprihănită și, prin mijlocirea ei, încearcă să facă tot ceea ce poate pentru a cunoaște voința Neprihănitei mereu tot mai desăvârșit și s-o împlinească întotdeauna mai statornic, chiar și cu prețul multor suferințe și sacrificii”. (SK – Scrieri Kolbiene– 1329, Note pentru o carte).

Sunt aduse în discuție cugetări semnificative aparținând lui Kolbe, scrise în anul 1937, adică într-o perioadă adultă a vocației sale. Prin cuvintele de mai sus înțelegem că toți cei care fac parte din Armata Maicii Domnului sunt chemați să țintească spre viața cea veșnică.

Apartenența și consacrarea la Neprihănita nu înseamnă doar a suporta propria misiune apostolică, dar acestea susțin constant îndreptarea noastră către fericirea fără de sfârșit.

Viața pământească, încredințată Mariei și luminată de mijloacele și finalitățile Armatei Maicii Domnului, devine o continuă dorință de atașare la Împărăția lui Dumnezeu cu toate ascunzișurile inimii. Dar acest lucru nu pare a fi îndeajuns. Nu este cu putință să ne mișcăm dor noi singuri pe calea către răsplata cea veșnică, ci e foarte important să ne rugăm și să trudim pentru ca și alți frați să poată străbate acest drum.

Altminteri, continuă Kolbe: „Sufletul care se dăruiește total Neprihănitei nu poate să nu exercite o influență în mediul apropiat, chiar și fără să fie conștient de aceasta. Cu toate acestea, el nu se mulțumește doar cu atât, ci conștiincios depune orice efort și face tot posibilul ca să-i câștige și pe alții la Neprihănita, în așa fel ca și alții să devină asemenea ei. Tocmai de aceea în actul de consacrare se roagă Neprihănitei: „Dispune, dacă dorești, total de mine însumi, fără nicio rezervă, pentru a îndeplini ceea ce a fost spus despre tine: Ea îți va zdrobi capul (Gen 3,15), ca și: Tu singură ai distrus toate ereziile din lumea întreagă (Lit. Orelor), pentru ca în mâinile tale neprihănite și preamilostive eu să devin un instrument util pentru a cultiva și a face să crească pe cât mai mult posibil slava ta în atâtea suflete rătăcite și indiferente și pentru a răspândi în acest mod binecuvântata Împărăție a Preasfintei Inimi a lui Isus; de fapt, acolo unde intri tu, dobândești harul convertirii și al sfințirii, întrucât toate harurile trec prin mâinile tale, de la Inima preadulce a lui Isus până la noi. Acest suflet dorește să realizeze tot ceea ce depinde de el, cu prețul oricărei munci, cu prețul oricărui sacrificiu de care este capabil, sacrificiul lui însuși, până la vărsarea ultimei picături de sânge. De aceea sufletul este dispus să-i slujească pe toți prin mijloacele permise de către starea proprie, condițiile sau și circumstanțele care îi sunt îngăduite” (Ibidem).

Maximilian descrie în mod admirabil misiunea celui care aparține Armatei Maicii Domnului: el se roagă, muncește, luptă, suferă, se dăruiește, pentru ca și alți frați să poată experimenta bucuriile prezenței materne a Neprihănitei și a apartenenței la ea, printr-un continuu itinerar de sfințire personală și evanghelizare. Secretele inimi nu pot rămâne mereu ascunse. Cine duce o viață în stilul lui Kolbe, nu poate să nu descopere importanța rolului Mariei în propria viață, un rol care vrea să însemne un zbor către Împărăție, după un angajament perseverent de convertire și de sfințire în drumul acesta pământesc. Bunăoară, Maximilian ne invită să experimentăm puterea comuniunii fraterne. „Unul dintre mijloacele care permite creșterea considerabilă a rezultatelor acestor osteneli îl reprezintă unirea sufletelor ca acestea, la scopul spre care țintesc cu toții prin energii comune. Pentru aceasta s-a născut Armata Maicii Domnului, care, chiar și în forma juridică cea mai simplă, nu presupune o organizare riguroasă, ci le îngăduie sufletelor nu doar să opereze pentru obținerea indulgențelor acordate de către Scaunul Apostolic, ci chiar să aprofundeze idealul Armatei Maicii Domnului și aplicarea acesteia în împrejurările vieții de zi cu zi. Totodată, prin intermediul sediului central, pot de asemenea să schimbe reciproc punctele lor de vedere și, de asemenea, intențiile lor” (Ibidem).

Drumul către Împărăție are loc în comunitate și în comuniune. Martirul de la Auschwitz crede mult în unitatea fraternă. Împărtășirea, schimbul, rugăciunea și realizarea proiectelor trebuie să aibă loc într-un context de profundă unitate între frați. În decursul vieții, Maximilian a evidențiat constant valoarea aproapelui. A întemeiat Armata Maicii Domnului împreună cu alți șase frați, a gândit și  construit Orașul Neprihănitei cu atâția alți frați, misiunea din Japonia a crescut prin împărtășirea cu alții, șederea la Auschwitz i-a îmbunătățit relațiile fraterne cu ceilalți deținuți. Nimic n-a făcut de unul singur, în toate câte a făcut s-a raportat mereu la comunitate.

(traducere din limba italiană de fr. Carol-Daniel Sabău)

***

Fr. Raffaele Di Muro este directorul Catedrei Kolbiene de la Colegiul Seraphicum și Președinte internațional al Armatei Maicii Domnului.

***

Material apărut în revista San Bonaventura informa a Colegiului Internațional Seraphicum, februarie 2017, anul IV, nr. 49.

Distribuie cu: