Loading...

Istanbul: Al doilea noviciat

Distribuie cu:

Şase fraţi ai Provinciei „Sf. Iosif” din România au început cel de-al doilea noviciat la Conventul „Sf. Anton” din Istanbul, în vederea pregătirii pentru profesarea voturilor pentru toată viața.

Frați la al doilea noviciat, Istanbul 2014

Frați la al doilea noviciat, Istanbul 2014

Începerea noviciatului a avut loc 2 momente: sâmbătă seara, în cripta bazilicii Sfântul Anton de Padova, fraţii s-au alăturat comunităţii neocatecumenale formată din creştini sirieni catolici şi ortodocşi, caldei, armeni catolici şi ortodocşi, ortodocşi greci şi musulmani pentru a da mărturie şi pentru un moment de comuniune spirituală.

Duminică, 3 august, în cadrul liturghiei comunităţii italiene, în prezenţa a numeroşi turişti şi credincioşi, părintele maestru, Carol Martin şi părintele guardian Iulian Pişta, în spiritul evangheliei, i-au îndemant pe novici să aibă încredere în Dumnezeu şi să se încredinţeze, asemenea mulţimii din evanghelie şi a sfântului părinte Francisc, iubirii divine.

Pe parcursul celor 4 săptămâni de noviciat, fraţii Andrei Bejan, Gabriel-Anton Ferenţ, Mihai-Ciprian Hortolomei, Cezar Nanea, Iulian Robu şi Dan-Ciprian Vătămănelu vor participa la o serie de întâlniri formative conduse de fraţii Dariusz Wisniewski, Anton Bulai, Carol Martin şi César Essayan, custodele provincial.

Fr. Dan Ciprian Vătămănelu

Distribuie cu: