Întâlnirea guardianilor Provinciei franciscane

Distribuie cu:

Întâlnirea guardianilor, 5-6 martie 2013 (Curia provincială, BC)
Curia provincială a OFMConv. din România, cu sediul la Bacău, în zilele de 5-6 martie a.c. a fost gazda întâlnirii formative a fraţilor guardiani şi responsabili de case filiale ce fac parte din Provincia conventuală „Sf. Iosif”. În afară de cei 21 de fraţi guardiani şi responsabili de case filiale, la întâlnire au mai participat şi ministrul provincial, precum şi fraţii din Comisia Pentru Formarea Permanentă. Întâlnirea a fost deschisă cu Sfânta Liturghie, urmată de o prezentare succintă a programului şi a temelor.
Cel care a animat aceste zile de formare a fost părintele Valentino Maragno, din Provincia conventuală de Padova (Italia) – cu o experienţă vastă în Consiliul respectivei Provincii – director al Caritas-ului Antonian din Padova şi preşedinte al „Comisiei pentru Dreptate, Pace şi Ecologie”. Sfinţia sa a vorbit despre o serie de aspecte privind solidaritatea şi caritatea în parohiile păstorite de fraţii noştri.
Guardianilor li s-au alăturat, în a doua zi, fraţii din Consiliul provincial şi cei din Comisia economică. Au fost prezentate activităţile caritative ale Provinciei, făcându-se referire în special la Fundaţia Umanitară „Pacea” şi la Seminarul Franciscan, ambele instituţii din Roman (NT).
La discuţiile în plen s-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri, s-au făcut propuneri, s-au emis mai multe judecăţi de valoare. La ultima întâlnire, în după-amiaza celei de-a doua zile, ministrul provincial a prezentat situaţia de ansamblu a Provinciei, a făcut referire la directivele recente ale Ordinului, a explicat câteva aspecte tehnice şi, în sfârşit, a vorbit despre câteva iniţiative concrete. Întâlnirea s-a desfăşurat într-un climat de dialog fratern şi s-a încheiat cu vizionarea unor diapozitive, reprezentând activităţile caritative şi misionare ale Provinciei conventuale „Sf. Iosif” din România.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste momente de formare/informare. Mulţumim, de asemenea, părintelui Valentino Maragno pentru că a împărtăşit cu noi din experienţa sa şi, nu în ultimul rând, mulţumim fraţilor prezenţi, care au parcurs distanţe mari pentru a ajunge la această întâlnire.
Fr. Daniel Romila,
Președintele Comisiei
pentru Formare Permanentă