Loading...

Impresii de la Iskenderun (Turcia)

Fr. Mihăiţă (primul, rândul de jos stânga) şi fratele Maximilian (în picioare, penultimul din dreapta)

Distribuie cu:

Fr. Mihăiţă (primul, rândul de jos stânga) şi fratele Maximilian (în picioare, penultimul din  dreapta)

Fr. Mihăiţă (primul, rândul de jos, stânga) şi fr. Maximilian (în picioare, penultimul din dreapta)

 

Pentru început, un salut fratern de Pace şi Bine tuturor de pe meleagurile asiatice.

Voi încerca, în câteva rânduri, să vă povestesc despre experienţa mea de aici, de la Iskenderun.

Pe 23 octombrie 2012, ajungeam pentru a doua oară în Turcia, tot în experienţă, însă de această dată într-un alt loc, căci fusesem mai înainte la Istambul. Acum, fiind sfinţit diacon şi cu studiile terminate, Ministrul provincial mi-a propus, ca şi primă obedienţă, comunitatea din Iskenderun (Turcia). Am acceptat, deşi nu ştiam mai nimic despre această comunitate. Auzisem doar că e o localitate în sudul Turciei, la graniţă cu Siria, că e foarte cald şi că în această zonă fusese ucis episcopul Luigi Padovese. Un alt frate, român de-al nostru, fusese ameninţat cu moartea.

La Iskenderun am ajuns în seara zilei de 24 octombrie, însoţit de părintele Iulian Misariu şi de fratele Atanasio, după ce plecasem de la Bacău cu autocarul până la Istambul.

Iskenderun este un oraş din sudul Turciei, la 1200 de km de Istanbul, între Tars şi Antakya (Antiohia Siriei), la 80 de km de la graniţa cu Siria, cu o populaţie de circa 3 milioane, fiind al 40-lea oraş ca mărime din Turcia. Se învecinează atât cu marea, cât şi cu muntele.

La sosire ne-a întâmpinat părintele paroh, Maximilian Vereş, care, împreună cu fratele Atanasio Sulik, s-au bucurat foarte mult de lărgirea comunităţii. Deveneam, astfel, o comunitate formată din 4 fraţi.  La puţin timp după ce am ajuns la Iskenderun, am şi pornit într-o călătorie pastorală spre Van, o localitate la circa opt sute de km de Iskenderun, aproape de graniţa cu Iran, pentru a celebra Sf. Liturghie timp de câteva zile la o familie misionară.

La primul capitol am stabilit şi slujirile în comunitate: părintele Iulian, secretar; fratele Atanasio, guardian; părintele Maximilian, responsabil cu parohia şi pastoraţia; iar mie, slujirea de econom. În afară de noi, fraţii, în convent mai sunt şi alte două persoane laice, angajate de episcopie: Suat, care se ocupă de bucătărie şi de călcătorie, şi Ali, care se ocupă de curte şi de curăţenia în casă (atât de partea în care locuim noi, cât şi de episcopie, rămasă vacantă după moartea episcopului Padovese). Locuim, aşadar, în vicariatul apostolic de Anatolia care, până la o eventuală numire a unui nou episcop, este sub jurisdicţia arhiepiscopului de Izmir.

După două săptămâni am început să facem un curs de limbă turcă, câte 2 ore pe zi, de luni până vineri, curs ce, trebuie să recunosc, pentru mine e destul de dificil.

Cu ce ne ocupăm timpul peste zi? Dimineaţa, la 07.00, avem oficiul şi laudele în limba italiană, plus meditaţie. De la 10.00 la 12.00 eu şi fr. Iulian avem curs, iar fr. Maximilian şi fr. Atanasio se ocupă de treburile din biserică sau convent. La 12.15 avem ora medie, urmată de prânz. După prânz, până la orele 17.00, se poate studia, merge la cumpărături etc. La 17.00 se deschide biserica, pentru că la 17.30 avem rozariu şi Sf. Liturghie în limba turcă. După Liturghie urmează vesperele în limba italiană, cina, apoi program TV sau fraternitate. Completoriul este particular.

Biserica noastră este frecventată atât de credincioşi catolici latini cât şi de confraţii noştri greco-catolici, siro-catolici, armeni catolici, maroniţi, ortodocşi greci, armeni ortodocşi, siro-ortodocşi. Vin şi musulmani în biserică, fie să se roage, fie din curiozitate. Miercurea se celebrează liturghia la biserica Sf. Gheorghe, care este o filială de-a noastră. Sâmbăta dimineaţa, la iniţiativa fratelui guardian, celebrăm o liturghie în limba italiană, în capelă, pentru ca şi eu să pot proclama Evanghelia şi un scurt cuvânt de învăţătură. Părintele paroh face cateheza copiilor, iar marţea şi vinerea, preţ de câte un ceas, face un curs de limbă italiană cu tinerii din comunitate. În cadru parohiei există şi Armata Maicii Domnului.

În privinţa climei, pe durata iernii temperaturile nu scad sub 4-5 grade, însă, datorită umidităţii foarte mari, frigul pătrunde în oase. Vara este foarte cald, şi asta tot datorită umidităţii.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre comunitatea de aici, vă aşteptăm cu drag ori ne puteţi scrie.

fr. Herciu Mihăiţă OFMConv

Distribuie cu: