Hălăucești: Jubileu de 25 de ani
În ziua de 28 iunie 2023, la Hălăucești, Dumnezeu ne-a copleșit din nou cu gingășia sa dând posibilitatea să celebrăm fidelitatea a șase surori care au sărbătorit jubileul a 25 de ani de profesiune religioasă: sr. Angelica Butacu (Luizi-Călugăra), Sr. Carmen-Claudia Nemeș (Petroșani), sr. Cristiana Pal (Nisiporești), sr. Daniela Burlacu (Adjudeni), Sr. Maria Gondoș (Valea Mică) și sr. Valerica Bejan (Bacău).
![](https://ofmconv.ro/wp-content/uploads/2023/06/hj-23.jpg)
Distribuie cu:
Cu inima plină de bucurie și recunoștință cu toții, sărbătorite, surori și preoți, la ora 11.00, am pornit în procesiune din curtea mănăstirii până în biserica parohială pentru a le însoți pe surorile noastre la altar, acolo unde în fața lui Cristos au reînnoit în mod solemn DA-ul lor de dăruire totală lui Dumnezeu și slujirii aproapelui.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali – Provincia „Sfântul Iosif” din România, alături de care au concelebrat: pr. Emilian Dumea, pr. Cristian Blăjuț, pr. Dănuț Ciubotaru, pr. Cristian Pal, pr. Adrian-Sorin Giurgi care a și ținut cuvântul de învățătură, pr. Mihai Afrențoaie, pr. Adrian Mihălcuț, pr. Alexandru Olaru, pr. Anton Damian, pr. Fabian Blaj, și pr. Flavio Cesar din Peru.
La predică pr. Sorin a reușit să ne provoace la căutare, la căutarea lui Dumnezeu. Împărtășim câteva gânduri:
„În toate casele surorilor găsim scris: scopul acestei case este pentru acele suflete care îl vor numai pe Dumnezeu. Provocare zilelor noastre este de a-l căuta numai pe Dumnezeu, de a-l voi numai pe Dumnezeu. Înainte ca omul să-l caute pe Dumnezeu a fost Dumnezeu care l-a căutat pe om. Oare de ce îl caută Dumnezeu pe om? Nu putea să stea Dumnezeu liniștit? Nu putea să-l lase pe om să-și vadă de viața lui? De ce Dumnezeu l-a căutat pe om? Ba mai mult chiar s-a întrupat, a luat chip omenesc ca să-l deranjeze pe om (…). Surorile sigur știu răspunsul. Dumnezeu așa de mult îl iubește pe om încât nu poate să stea liniștit. Vrea să se dăruiască cu totul. Și cum poate omul să răspundă iubirii lui Dumnezeu? Prin slujirea față de aproapele, ba mai mult prin iubirea față de cei săraci. Iată de ce surorile au ales această frumoasă evanghelie în care Cristos regele universului se ascunde în chipul săracului (Mt 25). Primul sărac a fost însuși Isus care a luat tot răul, tot păcatul omului și a venit să îi slujească pe cei săraci. El se identifică cu cel sărac, înfometat, însetat, închis, bolnav. Când noi facem o pomană celor săraci credem că noi dăruim ceva. Realitatea este alta. Pomana ne ajută să imităm generozitatea lui Dumnezeu. Adevărata bogăție sunt săracii. Dacă îi slujim pe săraci intrăm pe aceeași frecvență cu Dumnezeu și cu Evanghelia. Și începutul drumului de convertire a sfântului Francisc a fost în mijlocul celor săraci, a celor leproși. A început să-i slujească și să-i iubească. Iată ce înseamnă a-l căuta pe Dumnezeu: a-i căuta pe cei săraci. Și voi surorile v-ați dedicat întreaga viață acestei slujiri, ați văzut chipul lui Cristos în cei săraci. Ne întrebăm: este posibilă o căutare perseverentă a lui Dumnezeu? Sărbătoarea de astăzi, 25 de ani de viață consacrată ne spune că DA. Este posibil să-l căutăm pe Cristos. Cu siguranță azi, dragi surori, vă amintiți cum ați fost căutate de Isus și cum voi l-ați căutat, v-ați lăsat iubite și continuați să-l căutați azi și pe mai departe. Sigur din inima tuturor se înalță un imn de laudă și mulțumire față de fidelitatea lui Dumnezeu”
Și într-adevăr, când surorilor sărbătorite le-a fost cerut un gând privind acest moment semnificativ din viața lor, deși pline de emoții, au reușit să exclame bucuria și recunoștința ce le-a copleșit ființa: „Te binecuvântez și îți aduc mulțumire, Doamne, deoarece cu puterea iubirii tale m-ai chemat să merg pe urmele Fiului tău preaiubit și să perseverez în acești 25 de ani de fidelitate față de tine și față de slujirea pe care mi-ai încredințat-o” (Sr. Cristiana); „Îi aduc mulțumire Tatălui ceresc pentru darul fidelității. Dumnezeu să-i răsplătească pe toți aceia care m-au ajutat să merg pe această cale (Sr. Carmen); „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…dacă voi persevera până la sfârșitul vieții” (sr. Angelica); „Lucruri mari mi-a făcut cel Atotputernic în toți acești 25 de ani de fidelitate” (Sr. Maria); „Nu voi m-ați ales pe mine ci Eu v-am ales pe voi…mereu m-au încurajat aceste cuvinte!” (Sr. Daniela); „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul pentru tot ce a făcut pentru mine!” (Sr. Valerica).
La finalul Sfintei Liturghii, pr. provincial, Damian Pătrașcu, le-a felicitat pe surori, a mulțumit pentru frumoasa colaborare care este între surori și frați și ne-a salutat din partea Păstorului Diecezei noastre, PS Iosif Păuleț, a episcopului auxiliar, PS Petru Sescu, și a episcopului emerit, PS Petru Gherghel.
Primind binecuvântarea solemnă ne-am întors acasă unde am continuat bucuria printr-o agapă frățească împreună cu preoții, surorile, familiarii și prietenii prezenți. Corul „Sf. Cecilia” din Hălăucești ne-a făcut o surpriză. Pe lângă cântările frumoase de la liturghie, le-au felicitat pe cele 6 surori sărbătorite cântându-le „la mulți ani” și oferind fiecăreia câte un trandafir alb.
Așa cum sr. Carmen Nemeș amintea la finalul Liturghiei, mulțumirea surorilor sărbătorite se îndreaptă către toți aceia care le-au însoțit și s-au rugat pentru ele în acești 25 de ani. Mulțumim pr. Dănuț Ciubotaru, care s-a implicat activ în organizare și tuturor acelora care prin dărnicia lor ne-au ajutat. Mulțumim tuturor celor prezenți care au mărit bucuria noastră.
Rămânem în inimă cu cuvintele Papei Francisc, citate și de către sr. Carmen în mulțumirea adresată la sfârșitul liturghiei: Să ne aducem aminte cu recunoștință de trecut, să trăim cu pasiune prezentul, să ne deschidem cu încredere spre viitor, povestind tuturor, generație după generație lucrările minunate ale Domnului!
*
Mai multe imagini puteți vedea aici.