Loading...

Hălăucești: Administrarea Mirului

Sâmbătă, 18 iunie 2022, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a administrat Sacramentul Mirului în Parohia „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Hălăucești, jud. Iași, unui număr de 130 de copii, adolescenți și tineri.

Hălăucești: Administrarea Mirului în Parohia „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”

Distribuie cu:

„Vino Duhule Sfinte, peste noi revarsă darurile tale!”, așa a răsunat cântecul de invocare a Duhului Sfânt, din partea candidaților la Mir, însoțiți de familiile lor și de întreaga comunitate, la Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00, după primirea tradițională cu pâine și sare a episcopului.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul a făcut mai întâi referire la sărbătoarea de duminica trecută: „Sfânta Treime” pe care noi trebuie să o avem ca model de armonie, unitate și iubire în viața noastră. Apoi a subliniat importanța Duhului Sfânt în trăirea credinței noastre, căci numai prin puterea darurilor sale vom putea fi adevărați soldați al lui Cristos, răspândind dragostea și pacea în jurul nostru. La final, îndemnul episcopului a fost acela de a primi Sfânta Euharistie, asemenea Fericitului Carlos Acutis, care a murit la vârsta de 15 ani. Un „sfânt al erei digitale”, care s-a folosit de noile tehnici de comunicare, pentru a vorbi despre credință și miracolele euharistice. Plin de dragoste față de Cristos, primea zilnic Sfânta Euharistie, numind-o „autostrada mea către cer”.

După predică și reînnoirea făgăduințelor, a urmat impunerea mâinilor episcopului Petru Sescu, a Ministrului Provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu și a preoților prezenți, asupra candidaților la Mir, pentru ca mai apoi fiecare în parte să primească ungerea cu sfânta crismă.

Sfânta Liturghie s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire din partea noilor confirmați, adus lui Dumnezeu și tuturor persoanelor care au făcut ca sărbătoarea lor să fie frumoasă, precum și celor care au contribuit la creșterea lor umană și spirituală. Un gând special de recunoștință s-a îndreptat către părintele paroh Daniel-Anton Lucaci, împreună cu preoții  din comunitate și Surorile Franciscane ce s-au ocupat de întreaga organizare.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare măreață și îl rugăm să ne ajute să punem în practică cuvântul de învățătură și astfel să trăim cât mai activ credința primită în dar!

*

Publicată de Provincia OFMConv. din România pe Duminică, 19 iunie 2022

Distribuie cu: