Maria de la Monte Berico într-o iconiță de la începutul anilor 1900 - © Leemage / GETTY IMAGES

Distribuie cu:

Dumnezeu nu-i de niciun folos! În aceste luni de epidemie, probabil mulți ne-am trezit cu astfel gânduri, chiar dacă le-am alungat repede pentru că am considerat că sunt lipsite de reverență. Dar poate, în realitate, au atins coardele cele mai adânci și mai adevărate ale vieții noastre de credință. Dumnezeu nu-i de niciun folos și oricât ne-am ruga, se pare că 1. nu vrea sau 2. nu poate să oprească această pandemie. Nici dacă îl rugăm apelând la mijlocirea unui mare sfânt, precum sfântul Anton de Padova: dar nici acești sfinți nu prea se descurcă și par să facă o figură proastă prin neputința lor. Am auzit de multe miracole în acest sens: în Biblie, de exemplu, îngerul Domnului oprește ciuma „lângă aria lui Ornan Iebuseul” (1Cron 21,15). Cunoaștem o mulțime de sanctuare sau simple locuri votive construite pentru a scăpa de ciumă (de exemplu, sanctuarul marian de la Monte Berico, la Vicenza). Avem în minte multe picturi, uneori naive, în care Preasfânta Fecioară își deschide mantia pentru a-i apăra pe oameni de săgețile ciumate care se îndreaptă asupra lor. Dar astăzi? Nu există nicio arie? Nicio mantie ocrotitoare?

Dumnezeu nu-i de folos și, de altfel, nici nu mai mergem la Liturghie, nu mai participăm la devoțiunile din Postul Mare (Calea Crucii, liturgiile penitențiale etc.). Paradoxal, se pare că ne putem lipsi de toate acestea. Dumnezeu nu este de niciun folos nici măcar pentru a fi învinovățit de ceea ce se întâmplă. Credința noastră este atât de slabă încât nu mai este în stare nici să fie blasfemă, îndreptându-ne spre el cu o blasfemie. În rest, garnituri întregi de informații științifice (uneori, să fim sinceri, pseudo-științifice) ne-au clarificat totul despre acest nenorocit minuscul care ne distruge viața, al cărui nume este înlocuit în imaginarul nostru cu coroana rozariului. Și așa alunecăm atât de jos pe panta răutății încât îi criticăm și-i învinovățim pe chinezi sau privim cu suspiciune la toți cei care trec pe lângă noi. Dar, cel puțin, știm că și ceilalți ne privesc cu aceeași suspiciune…

Așadar, Dumnezeu nu mai e de niciun folos? Pentru că, el există doar pentru a ne rezolva necazurile și greșelile noastre? Era doar ca o radieră magică pentru a șterge responsabilitatea și egoismul nostru? Era doar iepurele scos din pălărie la timp de încercare sau pentru un moment de emoție? Era doar un oaspete pe care l-am redus la tăcere și acum ne deranjează pentru că tace neînduplecat? Trebuie ca Dumnezeu să se convertească spre noi sau noi spre Dumnezeu?

Nu știu… între timp unesc rugăciunea mea cu rugăciunile voastre pentru ca Dumnezeu să ne arate aria lângă care trebuie să se oprească cursa noastră nebunească și egoistă! Și totodată și acest virus..

Să ne amintim mai ales de cei bolnavi, de cei în vârstă și de personalul medical!

* * *

Material apărut pe www.messaggerosantantonio.it

Distribuie cu: