Marcu 3,20-35
A venit în casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. Când au auzit ai săi, au venit să-l ia, căci spuneau că și-a ieșit din fire. Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Îl are pe Beelzebul!” şi: „Cu [ajutorul] căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. Dar el, chemându-i, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate să se mențină, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască lucrurile dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele și blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic”. Pentru că spuneau: „Are un duh necurat!”. Au venit mama și frații lui și stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: „Iată, mama ta și frații tăi te caută afară!”. Iar el, răspunzând, le-a zis: „Cine este mama mea și cine sunt frații mei?”. Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: „Iată mama mea și frații mei! Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”.

Comentariu
Textul abia ascultat prezintă două grupuri diferite care merg la Cafarnaum și își dau cu părerea despre activitatea lui Isus: 1) „ai săi” care au venit de la Nazaret și spuneau că Isus și-ar fi ieșit din fire, de aceea au mers să îl ia cu forța; 2) al doilea grup este format din cărturarii care au coborât de la Ierusalim în încercarea de a îndepărta lumea de Isus, prin insinuarea că ar face exorcisme cu ajutorul lui Beelzebul, căpetenia demonilor. Isus le răspunde și unora și altora, mai întâi în parabole, apoi prin limbaj metaforic, pentru a ne ajuta să înțelegem că el acționează prin Duhul Sfânt și dă naștere la o familie bazată pe credința pusă în practică, despre care dă mai întâi mărturie prin vindecarea bolnavilor.

În casa din Cafarnaum, Isus cu discipolii uită de ei și se dedică întru totul evanghelizării mulțimilor care s-au adunat în număr foarte mare, astfel încât nu mai aveau timp nici măcar să mănânce pâine (Mc 3,20), expresie care descrie o activitate excesivă. Fără să știm cum a ajuns această veste la „ai săi”, observăm că „au ieșit să-l ia cu forța, căci spuneau că este în afara sa” (Mc 3,21). Cine erau „ai săi”? Erau rudele cele mai apropiate care nu îl înțelegeau, fiind vorba probabil de „Iacob, Iosif, Iuda, Simon”, care vedeau în el pe „lemnarul, fiul Mariei” (Mc 6,3) sau pe „fiul lemnarului” (Mt 13,55), drept pentru care, „nici frații lui nu credeau în el” (In 7,5).

Ba mai mult, rudele sale îl consideră „ieșit din fire” (Mc 3,21), după verbul în greacă exestē care provine de la existhēmi = „a fi în afara sa”. Atât ieșirea din fire cât și extazul provin din aceeași rădăcină semantică, iar semnificația acestei stări poate fi interpretată atât pozitiv cât și negativ. Din acest punct de vedere rudele sale adică „ai săi” aveau dreptate să îl considere „în afara firii”, căci îl priveau după modelul gândirii comune. Însă el acționa în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, acțiune ce nu poate fi înțeleasă decât prin credința care conduce la extaz.

Între timp intervin cărturarii care coborâseră de la Ierusalim (Mc 3,22), adică de la centru, pentru a remedia situația celor de la Cafarnaum. Cărturarii erau oameni care cunoșteau Scripturile și îi reprezentau pe toți aceia care gândesc bine, logic, în conformitate cu știința pe care o dețin. Dar când propria învățătura nu este pusă în practică se deviază de la adevăr și se alunecă în interpretări defăimătoare (Mc 3,22). Cărturarii ar fi trebuit să cunoască Scripturile care profețeau ce va face Mesia (Is 35,5-6). Isus tocmai înfăptuise astfel de minuni ceea ce îl acredita în fața cărturarilor și a întregului popor ca Mesia. Dacă ei aveau dubii cu privire la persoana lui Isus, ar fi putut să cerceteze Scripturile, căci aceasta le era meseria, și ar fi descoperit în ele leac pentru sufletele lor. Întrucât cărturarii nu se angajează în lupta credinței, prin cercetarea Scripturilor și punerea în practică a mesajului revelat, rămân încrâncenați în interpretarea lor distorsionată despre Isus, fiind astfel în afara adevărului. Isus cunoaște originea acestei înșelăciuni, de aceea încearcă să le atragă atenția că se găsesc în pericolul unui păcat veșnic ce nu poate fi iertat, căci este o blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Câtă mângâiere să știm că toate păcatele ne vor fi iertate! În același timp de câtă precauție avem nevoie pentru a nu cădea în blasfemii împotriva Duhului Sfânt! Dar ce înseamnă blasfemia împotriva Duhului Sfânt? Înseamnă negarea evidenței faptelor lui Isus, mai ales scoaterea diavolilor cu Duhul lui Dumnezeu (Mt 12,28).

În timp ce cărturarii disputau cu Isus pe această temă, ai săi care au venit de la Nazaret să îl ia cu forța așteptau afară, căci nu puteau intra înăuntru din cauza mulțimilor. Dintre ai săi fac parte mama sa și frații săi (Mc 3,33-35). În acest mod, Maria face parte dintre aceia care împlinesc voința lui Dumnezeu, ascultând cuvântul său și punându-l în practică (Lc 11,28). De aceea putem spune că Maria a înaintat în pelerinajul credinței (LG 58), asemenea lui Abraham (Rom 4,12), luptând lupta cea bună ca credinței, cu armele spirituale (Ef 6,10-17). Isus instituie o nouă familie care nu depinde de legături genetice ci de credința care lucrează prin dragoste (Gal 5,6), împlinind astfel voința lui Dumnezeu. În lupta ei pentru credință, sfânta Fecioară Maria a devenit mama noastră, prin darul făcut de Isus răstignit (In 219,25-26)! Să o rugăm pe ea să ne învețe și să ne ajute în lupta credinței noastre!

*

Distribuie cu: