Loading...

Duminică, 2 iunie 2024, a IX-a din Timpul de peste an – Anul B

Marcu 2,23 – 3,6
Într-o sâmbătă, el trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în sâmbăta?”. Iar el le-a spus: „Nu ați citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă și i-a fost foame lui și celor care erau cu el, cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile punerii înainte care nu era permis să le mănânce decât preoții, și le-a dat și celor care erau cu el?”. Și le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, și nu omul pentru sâmbătă; pentru că Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei”.

A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. Și îl urmăreau dacă îl va vindeca [în zi de] sâmbătă ca să-l poată acuza. El i-a spus omului cu mâna paralizată: „Ridică-te în mijloc!”. Apoi le-a spus: „Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viață sau să o pierzi?”. Dar ei tăceau. Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ți mâna!”. El a întins-o și mâna lui s-a vindecat. Atunci, fariseii, ieșind îndată, au ținut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte.

 

Comentariu
Textul abia ascultat se compune din două părți, ambele având ca numitor comun sâmbăta și ceea ce este sau nu este permis să se facă în această zi. Prima parte relatează trecerea printr-un lan de grâu și acțiunea discipolilor lui Isus, criticată de farisei (Mc 2,23-28); a doua parte relatează vindecarea unui om cu mâna paralizată și reacția fariseilor și a irodienilor împotriva lui Isus (Mc 3,1-6). Prin întrebarea repetată de trei ori cu privire la ceea ce se poate face în ziua de odihnă se observă o trecere de la ceea ce este interzis la ceea ce este indicat sau chiar cerut să se facă. Fie într-un caz, fie în altul se face referință la ceea ce a făcut Dumnezeu, cu scopul de a-l imita pe el.

Noutatea adusă de Isus este în conformitate cu voința lui Dumnezeu, iar explicația este redată în Mc 2,27: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, și nu omul pentru sâmbătă”. În timp ce fariseii au pus sâmbăta mai presus de om, Isus îi redă libertatea omului, punând sâmbăta în slujba sa. În încercarea de a-i ajuta și pe farisei să facă acest salt de calitate, Isus acceptă disputa cu ei răspunzând la întrebările lor și punându-le întrebări. În felul acesta pune în aplicare o metodă sapiențială prin care îi îndeamnă pe adversari la reflecție, înainte de a interpreta faptele și de a trage concluzii ucigașe. Dar fariseii nu au luat în seamă metoda lui Isus, ci au rămas înțepeniți în interpretarea lor unilaterală asupra odihnei în zi de sâmbătă.

Cum se comportă Isus în zi de sâmbătă? Prin cele două exemple evanghelice de astăzi demonstrează că duce la îndeplinire anunțul Veștii celei bune, asemenea lui Dumnezeu care duce la îndeplinire creația sa. Primul text, din Mc 2,23-28, evidențiază trecerea printr-un lan de grâu în zi de sâmbătă, când discipolii rup spice și le mănâncă, ceea ce pare să fie permis de textul din Dt 23,26. Discipolii au rupt cu mâna spice pentru a-și potoli foamea, iar Isus este de partea lor, argumentând cu exemplul scripturistic din 1Sam 21,2-7. Pâinea respectivă era rezervată doar preoților (Lv 24,8-9), cu toate acestea preotul Ahimelec i le dă lui David iar el le dă slujitorilor săi spre a-și potoli foamea. Isus se referă la aceste texte pentru a evidenția un dublu registru legislativ: cel biblic și cel fariseic, concluzionând: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, și nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). Acest principiu legislativ a fost preluat de către Codul de drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice, sintetizat de canonul 1752: „salus animarum suprema lex” = „salvarea sufletelor este suprema lege”. Fariseii nu au ținut cont de legea biblică care este în favoarea omului, ci l-au transformat pe om în sclav al sâmbetei. Isus readuce legea la originea ei și motivează propria acțiune prin celebrul text din Dan 7,13-14, pe care îl citează în sinteză în Mc 2,28: „pentru că Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei” (Mc 2,28). În felul acesta îi critică pe farisei și interpretarea pe care ei o dau despre sâmbătă, ajutându-ne pe toți să înțelegem că poruncile sunt un îndreptar prin care poporul se menține în libertatea primită de la Dumnezeu.

Al doilea episod evanghelic întărește cele spuse, făcând saltul de calitate de la ceea ce nu este permis în zi de sâmbătă la ceea ce este cerut, pentru a sfinți ziua de odihnă (Mc 3,4-5). Prin minunile pe care le face în zi de sâmbătă, în favoarea aproapelui, Isus restabilește voința originară a zilei de odihnă, după modelul văzut la Tatăl (In 15,19-20). Pentru Isus, cultul adus lui Dumnezeu în zi de sâmbătă nu poate fi separat de grija față de cei săraci și nevoiași, cum era cazul celui cu mâna paralizată. Apostolul Iacob, care probabil era de față la disputa dintre Isus și farisei, afirmă în Iac 4,17: „Așadar, cine știe să facă binele și nu-l face [comite] păcat”, răspunzând la întrebarea lui Isus: „Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viață sau să o pierzi?” (Mc 3,4). Observăm că se trece de la ceea ce este permis la ceea ce este obligatoriu chiar în zi de sâmbătă, după cum putem observa și în (Evr 4,1-11). Hotărât să readucă ziua de odihnă la originea ei din Gen 2,2-3, Isus i-a privit cu mânie de jur împrejur și s-a întristat din cauza împietririi inimii lor (Mc 3,5), invitându-i să mediteze la profeția din Is 6,10 și confirmând autoritatea sa cu vindecarea omului cu mâna paralizată. Cu inima împietrită (In 12,40), fariseii se aliază cu irodienii și împreună decid uciderea lui Isus (Mc 3,6). Este o alianță împotriva principiilor fariseice care îi dușmăneau pe irodieni, întrucât lucrau pentru Romani. Acum uită de propriile principii, cu scopul de a-l înlătura pe Isus care nu dă înapoi, ci sigilează autoritatea primită de la Tatăl cu dăruirea vieții pe cruce, iar Dumnezeu îl învie în prima zi a săptămânii.

*

Distribuie cu: