Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți şi pricepuți şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să‑i reveleze. Veniți la mine toți cei osteniți şi împovărați şi eu vă voi da odihnă! Luați asupra voastră jugul meu şi învățați de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară”.

Comentariu
Pe linia înțelepciunii biblice, Isus prezintă discursul din Mt 11,25-30 ca pe un răspuns la împietrirea inimii ascultătorilor săi, mustrându-i pentru că nu se convertesc la auzul mesajului evanghelic, deși e clar că Isus vorbește în calitate de Fiu al lui Dumnezeu. În răspunsul său, Isus îl numește Tată pe cel care este Domn al cerului și al pământului, deoarece a creat tot ceea ce există. Pentru Isus, deși Dumnezeu este incomensurabil, cu toate acestea este Tată. Deja această introducere îi lasă dezarmați pe cei care se cred înțelepți și pricepuți, deoarece ei nu pot face legătura între infinitatea lui Dumnezeu și paternitatea sa, decât dacă acceptă acest adevăr incontestabil, revelat de Isus, Fiul său.

Dar cine sunt acești înțelepți și pricepuți? Sunt cei care nu reușesc să îl recunoască pe Dumnezeu, în calitate de Creator, plecând tocmai de la lucrurile create de el. Această dificultate este prezentată deja în Înț 13,1, text preluat și dezvoltat teologic în Rom 1,18-23. Dumnezeu Tatăl a ținut ascunse acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-a revelat celor mici, care nu pretind să cunoască misterele elementelor universului doar cu intelectul și cu înțelepciunea proprie, ci aderă la adevărul revelat de sfânta Scriptură, conștienți că doar revelația divină face accesibilă cunoașterea universului, de la care se poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu.

De fapt, calea cunoașterii prin revelație a fost stabilită de Dumnezeu, așa cum afirmă Isus în Mt 11,26: „Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta”. Cine ar putea să îi conteste alegerea lui Dumnezeu de a se revela celor mici? Este adevărat că înțelepciunea și priceperea pot fi dobândite, dar nimeni nu poate pretinde că le deține, fără a face referință la Autorul Înțelepciunii și al Priceperii, adică la Dumnezeu Tatăl.

Atitudinea corectă în fața lui Dumnezeu este cea demonstrată de Isus, în Mt 11,25: „Te preamăresc”, „te laud”, acțiune prezentată ca o rugăciune de laudă, de mulțumire și de preamărire, pentru că Dumnezeu Tatăl s-a manifestat prin Isus. În același timp, Isus le revelează destinatarilor și ceva din relația intimă dintre el și Tatăl, după cum este relatat în a doua parte a textului nostru, din Mt 11,27: „Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să‑i reveleze”. Revelația nu s-a oprit la VT, adică la Dumnezeu Tatăl, ci a continuat și s-a desăvârșit în Fiul (Mt 11,25), căruia i-au fost date de Tatăl, iar Fiul le revelează cui vrea (Mt 11,27). Cei care se consideră înțelepți și pricepuți întâmpină dificultăți când întâlnesc această voință a lui Isus ce poate fi considerată arbitrară: Tatăl îl revelează pe Fiul, iar Fiul îl revelează pe Tatăl cui vrea să îl reveleze. Cum de nu îl cunoaște nimeni pe Tatăl decât numai Fiul? De ce Fiul își alege destinatarii când vrea să îl reveleze pe Tatăl? Astfel de întrebări pot trece prin mintea oricui se consideră înțelept și priceput, având pretenția că reușește să cunoască și să înțeleagă de la sine ceea ce poate fi cunoscut și înțeles doar prin revelație. Dar e bine de știut că de la această revelație nu este nimeni exclus, dacă îndeplinește condiția expusă de Isus: să accepte revelația ca pe un dar, ceea ce necesită atitudinea celor mici. Spre deosebire de cei mici, cei mari pretind că dețin cunoașterea și înțelepciunea, pe care o impun celorlalți ca pe un jug apăsător. Aceștia din urmă nu găsesc odihnă în prezumția lor, pe când cei mici o găsesc în acceptarea revelației.

Dar Isus nu se mulțumește să ofere odihnă celor care merg la el, ci vrea să îi învețe pe ascultători să găsească singuri odihnă, așa cum afirmă în Mt 11,29: „Luați asupra voastră jugul meu şi învățați de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!”. Condiția pentru a găsi odihnă în Isus constă în a lua jugul său și a învăța de la el, căci Isus oferă interpretarea cea mai plauzibilă despre voința lui Dumnezeu și se propune ca exemplu pentru ascultători, căci numai doctrina, oricât de autentică și adevărată ar fi, nu este suficientă pentru ca cineva să își găsească odihna în ea. Blândețea și umilința sunt căi ale adevărului, la care se ajunge doar prin revelație. Doar cel blând și umil primește revelația ca pe un dar și aleargă pe această cale în întâmpinarea Domnului, unde își găsește odihnă pentru sufletul său, după modelul sfinților, printre care putem aminti pe sfântul Iustin, filosof martir, și pe sfântul Augustin, orator, filosof și teolog de seamă.

*

Distribuie cu: