Luca 5,1-11
Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. Suindu-se în una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”. Răspunzând, Simon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde. Văzând [aceasta], Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”. Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o împreună; la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoţitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat.

Comentariu
Dacă recitim cu atenție versetele inițiale ale textului nostru, ne dăm seama că Isus pare să nu vadă mulțimea care se îmbulzea, ci vede două bărci și pe pescarii care spălau năvoadele. Însă este doar o aparență, căci tocmai în vederea evanghelizării mulțimii, Isus vede cele două bărci și îi vine o idee pe care o pune în practică, așa cum citim în Lc 5,3: „Suindu-se în una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Aşezându-se, învăța mulțimile din barcă”. Acum înțelegem de ce Isus și-a aruncat privirea asupra celor două bărci: pentru a putea să predice mai bine mulțimii care a rămas pe mal, în timp ce el s-a suit în barca lui Simon de unde a anunțat vestea cea bună săracilor.

Deci, „mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Lc 5,1). Unde se îmbulzea mulțimea? În jurul lui Isus. Cu care scop? Cu scopul de a asculta cuvântul lui Dumnezeu.

Și acum întrebarea cheie asupra mesajului textului nostru: de ce mulțimea se îmbulzește în jurul lui Isus dacă scopul ei este de a asculta cuvântul lui Dumnezeu? Explicația este dată de verbul regent „a dat naștere”. Acest verb ține locul cuiva și am putea spune că ține locul setei interioare a mulțimii. Însă, deoarece nașterea dorinței întâlnește cuvântul lui Dumnezeu, identificat în învățătura lui Isus, înseamnă că verbul regent „a dat naștere” îi lasă locul celui care guvernează cu adevărat înțelesul frazei, adică lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mulțimea se îmbulzea în jurul lui Isus ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu însuși a pus în inima lor setea după cuvântul său și, în același timp, capacitatea de a identifica izvorul care potolește setea: pe Isus.

Pentru a putea veni în întâmpinarea mulțimii doritoare să asculte cuvântul lui Dumnezeu, Isus își dă seama că are nevoie de niște instrumente. Și ce face în acest caz? Ceea ce citim în Lc 5,2-3: „a văzut două bărci care stăteau lângă ţărm… Suindu-se în una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă”.

Încă din perioada apostolică, barca este simbolul Bisericii. Sfinții Părinți au interpretat barca în același sens, iar primul dintre ei pare să fi fost Tertulian (sec. II–III) care a văzut în persecuțiile împotriva Bisericii barca bătută de valurile timpurilor. Dacă Isus este prezent în barcă, mulțimea poate sta liniștită pe mal, ascultând cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, mulțimea este în siguranță când Isus învață din barcă.

Aici poate interveni refuzul minții noastre de a accepta mesajul: cum să fiu eu o captură, o pradă care se lasă prinsă în năvodul pescarului Simon? Nu știm noi cine este Simon? L-a trădat pe Isus. Da, știm cine este Simon, însă el acționează din porunca lui Isus, iar acțiunea sa poate fi înțeleasă dacă citim 1Tim 2,24-26: „De altfel, slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, în stare să înveţe, îngăduitor, să-i mustre cu blândeţe pe cei care i se opun, cu speranţa că Dumnezeu le va da convertirea spre cunoaşterea adevărului, aşa încât să-şi revină din laţul diavolului de care erau prinşi de vii, pentru a-i face voinţa!”. Deci, pescarul Simon și însoțitorii săi, prin misiunea pe care le-o încredințează Isus, trebuie să îi captureze pe prizonierii prinși de vii în lațul diavolului. Înseamnă că diavolul ne ademenește cu ispitele sale în care, atunci când cădem, ni se pare că suntem vii, mai vii ca niciodată, că avem energie, că putem să ne permitem să încălcăm orice normă, orice conduită, orice cutumă, deoarece suntem liberi. Însă nu ne dăm seama că tocmai aici rezidă însemnătatea expresiei: „lațul diavolului” din care ne scot pescarii aleși de Isus.

Lațul este laț, adică o capcană ascunsă, în care cădem pe neașteptate și, odată căzuți, ne ține prizonieri. Năvodul pescarului are rolul tocmai de a-i captura pe cei căzuți prizonieri, însă de a-i captura vii, redând libertatea celor căzuți în lațul diavolului, adică al viciilor care păreau semne ale libertății, dar, în realitate, erau instrumente ale sclaviei.

Simon pare să îi sugereze lui Isus că își cunoaște bine meseria, știe că noaptea este timpul potrivit pentru pescuit, nu ziua, cu toate acestea se încredințează și spune: „Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele” (Lc 5,5). Și tocmai acum are loc minunea, descrisă în Lc 5,6-7: „Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti, încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile, încât erau gata să se scufunde”. 

Nu pare straniu că Simon îi cere lui Isus să se îndepărteze de el, tocmai când îl descoperă ca Domn, iar el se descoperă ca Petru? Nu, nu este straniu, căci aceasta este atitudinea corectă a tuturor celor care și-au dat seama că se află în prezența lui Dumnezeu, după cum putem vedea în viața lui Moise (Ex 3,11-12; 4,10-12), a lui Ghedeon (Jud 6,22-23), a lui Manoah (Jud 13,22-23), în viața profeților Isaia (Is 6,5) și a lui Ezechiel (Ez 1,28). Ca exemplu pentru toți aceștia, putem să citim Is 6,5: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaot!”.

Ceilalți rămân anonimi, anonimat din care putem trage o învățătură: în Biserica lui Isus nimeni nu este șomer, fiecare are rolul său, deși uneori cineva poate rămâne anonim. Însă tocmai aici se află secretul trăirii propriei vocații, fără pretenția de a sta neapărat în lumina reflectoarelor, ci slujind cu smerenie în orice situație.

Simon Petru, împreună cu ceilalți însoțitori intră deocamdată împărăție, unde sunt trimiși să îi scoată vii pe oameni din lațul diavolului, reprezentat de orice viciu, păcat, pericol de moarte veșnică. Iar mulțimea este chemată să se îmbulzească pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu, ai cărui slujitori au devenit cei numiți pescari de oameni.

*

Distribuie cu: