Matei 23,1-12
Atunci, Isus s-a adresat mulțimilor și discipolilor săi, spunând: „Cărturarii și fariseii s-au așezat pe catedra lui Moise. Faceți și împliniți tot ce vă spun ei, dar nu faceți după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac! Ei leagă poveri apăsătoare și greu de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le miște nici cu un deget. Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuți de oameni: își lărgesc filacterele și își lungesc ciucurii; le plac locurile de onoare la ospețe și primele locuri în sinagogi, să fie salutați prin piețe și să fie numiți de oameni «rabbi». Dar voi să nu fiți numiți «rabbi», pentru că unul este învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați! Și nici «tată» să nu spuneți nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! Nici să nu fiți numiți «maeștri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! Căci oricine se va înălța va fi umilit și oricine se va umili va fi înălțat!”

Comentariu
Cărturarii și fariseii sunt demni de critica lui Isus, cu atât mai mult cu cât s-au așezat pe catedra lui Moise (Mt 23,2), adică au preluat puterea intelectuală, religioasă și politică pe care Domnul i-o dăduse lui Moise, pentru a scoate poporul din Egipt și a-l conduce spre Țara promisă (Dt 34,10-12). Dacă ei s-au urcat pe catedra lui Moise, trebuiau să învețe poporul să observe alianța încheiată de Domnul cu Moise, pe muntele Sinai, a cărei sinteză este cuprinsă în cele zece porunci din Ex 20,1-17, respectiv Dt 5,1-22. Deși pare că ei își îndeplineau misiunea de a învăța poporul calea alianței, o făceau doar în cuvinte, nu și în fapte (Mt 23,3). De aceea, prima și cea mai mare incoerență pe care Isus o vede în cărturari și farisei și o denunță, este cea din Mt 23,3: „Faceți și împliniți tot ce vă spun ei, dar nu faceți după faptele lor, pentru că ei spun și nu fac!”, îndemn prin care Isus demonstrează că recunoaște învățătura lor. Însă comportamentul lor contrasta cu învățătura, de aceea mulțimea și discipolii nu trebuie să îi imite în atitudinea lor.

Probabil că aici intră și îndemnul la a sta departe de aluatul lor (Mt 16,6), pentru a stopa tendința spre falsitate, îndemn pe care Isus îl întărește, denunțându-i din nou pe cărturari și farisei, prin afirmația din Mt 23,4: „Ei leagă poveri apăsătoare și greu de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le miște nici cu un deget”. Ce sunt aceste poveri puse pe spatele oamenilor? Probabil este vorba despre interpretarea Legii de către cărturari și farisei, făcând Legea mai apăsătoare decât este în realitate. Spre deosebire de ei, Isus ușurează jugul apăsător, prin purtarea sa coerentă cu învățătura (Mt 11,28-30) și, când Legea este pusă în practică, modelul devine far de lumină și, astfel, ușurează greutatea Legii neînțelese și nepuse în practică. Cărturarii și fariseii îngreunează Legea, prin interpretarea lor, și, mai ales, prin asumarea unui comportament distant față de oameni, prin însăși îmbrăcămintea lor (Mt 23,5). Astfel, în loc să le amintească de poruncile Domnului pentru a le împlini, filacteriile și ciucurii respectivi au fost înmulțiți și făcuți mai vizibili, pentru ca ei să fie văzuți de oameni. În acest fel, ei au schimbat obiectivul hainelor de rugăciune, care trebuiau să le amintească de împlinirea Legii, cu exhibiția lor în public, pentru a fi aplaudați de oameni. Un astfel de comportament făcea Legea mai grea decât este în realitate și nu mai urmărea scopul. Schimbând atenția de la Legea Domnului la propria persoană, cărturarilor și fariseilor au început să le placă „locurile de onoare la ospețe și primele locuri în sinagogi” (Mt 23,6), atitudine criticată de Isus. Este adevărat că cine se străduiește să împlinească voința Domnului atrage atenția celorlalți, prin însăși faptul că devine mai atent la prescripțiile Legii. Însă, când aplauzele lumii devin scop în ele înseși, cărturarii și fariseii caută „să fie salutați prin piețe și să fie numiți de oameni «rabbi»” (Mt 23,7). Ce este rău în această căutare? Este rău faptul că ei caută atenția lumii, nu voința lui Dumnezeu, devenind astfel oameni falși. A deveni „rabbi” era o cinste și un loc de rang râvnit în societate, iar cine deținea un astfel de titlu, era ovaționat de oameni, ca semn de diferențiere ierarhică, atitudine criticată de profeți și de Isus.

În partea a doua a textului nostru (Mt 23,8-12), Isus se adresează mulțimii și discipolilor, pentru a-i învăța să se comporte corect în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, punând astfel bazele noului popor al lui Dumnezeu: „Dar voi să nu fiți numiți «rabbi», pentru că unul este învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați!” (Mt 23,8). Prin acest îndemn, Isus a voit să transforme diferența socială, creată de cărturari și farisei, într-o comunitate fraternă, dintre care el însuși era primul (Col 1,17-18). Numai cel care a dus la îndeplinire alianța, desăvârșind-o, poate fi numit învățător, adică Isus, Fiul lui Dumnezeu și primul între frați (Rom 8,29). Deoarece învățător înseamnă o funcție prin care cineva îi învață pe alții o cale, un stil de viață, acest apelativ i se potrivește doar lui Isus care a pus în practică ceea ce a învățat în cuvinte, spre deosebire de cărturari și farisei care învățau, dar nu trăiau după propria învățătură.

*

Distribuie cu: