Ioan 8,1-11
Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind așezat, îi învăța. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?”. Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!”. Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?”. Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!”.

Comentariu
Contextul în care este inserat episodul cu femeia prinsă în adulter este Sărbătoarea Corturilor. Cu această ocazie, arhiereii și cărturarii trimiseseră gărzile templului să îl prindă pe Isus, însă acestea nu au executat ordinul, răspunzând pur și simplu: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” (In 7,46). Deci, gărzile dau mărturie că Isus nu merită să fie acuzat de ceva. În același sens Nicodim, cel care mersese la Isus înainte la Isus ca să îi asculte învățătura (In 7,50), intervine pentru a-l salva pe Isus de la intenția ucigătoare a autorităților iudaice (In 7,50). Însă nici această intervenție a lui Nicodim nu îi îmblânzește pe arhiereii și cărturarii care au un singur scop: uciderea lui Isus.

De aici deducem că destinul lui Isus pare să fi fost decis din partea celor de la Ierusalim, însă este doar o aparență, căci Isus nu corespunde nici unui destin uman, ci urmează un plan divin de mântuire a oamenilor, tocmai prin dăruirea de sine, prin pătimire, moarte și înviere.

Pentru a-și recăpăta puterile, Isus se retrage pe munte ca să se roage, să intre în comuniune cu Tatăl, al cărui plan de mântuire îl duce la îndeplinire, revelându-se în calitate de Mesia, plin de milostivire și de har, fără a-i judeca pe cei care vor să îl condamne, ci pur și simplu proclamând Evanghelia celor care vor să îl asculte, deoarece simt nevoia de iertare, de mântuire, de comuniune autentică cu Dumnezeu.

După ce și-a recăpătat puterile în rugăciune, „în zori a venit din nou la templu și tot poporul venea la el, iar el, fiind așezat, îi învăța” (In 8,2).

Iubirea milostivă a lui Isus provoacă gelozie și invidie în farisei și cărturari care îl pun la încercare, folosindu-se de femeia prinsă în adulter, pe care o conduc la Isus și o aruncă în mijloc, adică între Isus și acuzatorii lui (In 8,3), probabil și cu pietrele deja pregătite pentru lapidare.

Din izvoare extra-biblice se știe că la Sărbătoarea Corturilor se aduna multă lume și nu toți aveau intenții pioase, adică nu toți mergeau la Ierusalim să se roage, ci unii dintre ei mergeau să se distreze. Tocmai această atitudine nepotrivită a unora confirmă posibilitatea ca o femeie să fi fost prinsă în adulter cu acea ocazie.

Fariseii și cărturarii se prezintă în fața lui Isus ca apărători ai Legii lui Moise care decretase astfel în Lev 20,10: „Dacă un om comite adulter cu femeia altuia – dacă comite adulter cu soția aproapelui său – să fie dați la moarte și adulterul și adultera!”. Aceeași pedeapsă este descrisă mai detaliat și în Dt 22,22-24.

La aceste texte fac referință cărturarii și fariseii care au condus-o la Isus pe femeia prinsă în adulter, în realitate ei aveau un alt scop, descris astfel de In 8,6: „Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze”. Iar noi ne întrebăm: ce fel de apărători ai Legii lui Moise sunt ei dacă nu l-au condus și pe bărbatul cu care femeia respectivă a comis adulter? Deja din această situație ne dăm seama că ei erau părtinitori și nu aveau gânduri bune, nici față de femeia păcătoasă, nici față de Lege.

Isus cunoștea intenția lor șireată, de aceea, „aplecându-se, scria cu degetul pe pământ” (In 8,6). Oare de ce scria Isus pe pământ și ce scria? E posibil ca Isus să le fi amintit acuzatorilor că Legea lui Moise era fragilă, întrucât era scrisă pe table de piatră, pe care însuși Moise le-a sfărâmat, când a coborât de pe munte și i-a găsit pe evrei că dansau în jurul vițelului de aur (Ex 32,19).

Adversarii lui Isus insistă în judecata lor lipsită de milostivire, camuflându-și atitudinea în masca apărării Legii lui Moise. Dar Isus nu dă curs vicleniei lor, ci îi pune în fața conștiinței: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” (In 8,7). De aici deducem că Isus este cu adevărat Maestru, așa cum de altfel îl numesc fariseii și cărturarii: „Învăţătorule”, numai că nu se așteptau la o pedagogie atât de rafinată din partea lui Isus, prin care, în loc să cadă în cursa întinsă de ei, îi pune în fața conștiinței, acel loc sacru care nu permite darea unei mărturii false fără a fi acuzați de păcat.

Cu genunchii tremurând, știind că au fost descoperiți în falsitatea lor, fariseii și cărturarii, „când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc” (In 8,9). Dacă în In 8,3, femeia era aruncată în mijloc de către farisei și cărturari, aici rămâne în mijloc doar cu Isus. Dar ce înseamnă acum că era în mijloc? Înseamnă că Isus îi acordă acea atenție după care ea alerga pe căi păcătoase, voind să își potolească setea inimii ei neiubite.

Dacă și-ar fi recunoscut viclenia, ar fi trebuit să îi învețe pe discipolii lor ceea ce este scris în Dt 12,8-9: „Să nu faceți așa cum facem noi astăzi aici, unde fiecare face ce i se pare drept, fiindcă nu ați ajuns încă la locul de odihnă şi la moștenirea pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău!”.

Dar probabil că nu au învățat mare lucru din acest deznodământ, dacă nu peste mult timp îl vor acuza din nou pe Isus și, în aparență vor izbuti în cele din urmă să îl dea la moarte, fără să accepte că Isus ducea la îndeplinire profețiile mesianice.

Isus nu o scuză pe femeie, trecând cu vederea greutatea păcatului de adulter, dar nici nu o face să se simtă umilită, ci creează pur și simplu acea condiție în care să aibă puterea necesară de a nu mai păcătui, căci numai iubirea, manifestată prin iertare, este capabilă să schimbe inima celei care păcătuise.

Ce concluzie putem trage din această învățătură? Ceea ce spune Is 1,16-17: „Spălați-vă, purificați-vă deci şi curățați-vă! Îndepărtați răul faptelor voastre dinaintea ochilor mei! Încetați să faceți răul! Învățați să faceți binele!”. Să învățăm din exemplul lui Isus că noi suntem chemați să îl iubim pe Dumnezeu cu o iubire care ne împiedică să păcătuim, pentru a nu-l ofensa pe El care este iubire.

*

Distribuie cu: