Ioan 6,1-15
După acestea, Isus a trecut pe malul [celălalt] al Mării Galileii sau a Tiberiadei. Îl urma o mulțime mare, pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. Isus a urcat pe munte și s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. Iar Paștele, sărbătoarea iudeilor, era aproape. Ridicându-și ochii și văzând că o mulțime mare venea la el, Isus i-a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?”. Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea să facă. Filip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte puțin”. Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: „Este aici un copilaș care are cinci pâini de orz și doi peștișori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?”. Isus a zis: „Faceți-i pe oameni să se așeze!”. În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat bărbații, în număr cam de cinci mii. Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel și din peștișori, cât a voit [fiecare]. Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!”. Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz. Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!”. Așadar, cunoscând că au să vină și să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.

Comentariu
Dacă în Evangheliile Sinoptice Isus se retrage într-un loc pustiu (Mc 6,30-32; Mt 14,13), unde săvârșește aceeași minune, în Ioan, Isus se urcă pe munte (In 6,3). Indicația geografică este diferită, deoarece intenția teologică este diferită: Evangheliile Sinoptice reiterează drumul poporului în deșert, Ioan face referire la episodul cu Moise care se urcă pe muntele Sinai (Ex 19,3). Așadar Isus este prezentat ca un alt Moise (cf. In 6,14; Dt 18,15). Odată ajuns cu discipolii pe munte, Isus se așază, gest care simbolizează autoritatea lui și odihna spirituală a discipolilor, la prezența lui Dumnezeu. Acum Isus este pregătit să săvârșească un alt semn, pe care îl putem numi semn pascal, deoarece indică hrana pe care Isus o lasă credincioșilor și prin care înlocuiește mielul de jertfă cu propriul trup și sânge. În acest sens îl întreabă pe Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?” (In 6,5). Întrebarea nu este superfluă, deși Ioan notează că Isus „spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea să facă” (In 6,6). Isus îl pune la încercare pe Filip și, prin el, ne invită și pe noi să ne urcăm pe munte și să vedem ceea ce Isus avea de gând să facă, întrucât semnul pascal al înmulțirii pâinilor are legătură cu Moise (Num 11,12-13). Filip cunoștea episodul cu Moise, ba mai mult, știa și că Moise și Profeții au scris despre Isus (In 1,45), de aceea răspunde pe un ton lamentabil, asemenea lui Moise, voind să spună că situația scapă de sub controlul uman, oricâtă bunăvoință ar exista. Chiar dacă ar pune la dispoziție ceea ce ei aveau, „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte puțin” (In 6,7). Această mentalitate capitalistă, bazată pe bani, pare a fi falimentară. Însă mai apare o posibilitate, descoperită de Andrei, fratele lui Petru. El, deși nu a fost întrebat, pare că auzise întrebarea lui Isus și chiar se interesase ce ar putea face (In 6,8), dar ajunge la o concluzie asemănătoare cu cea a lui Filip: „Este aici un copilaș care are cinci pâini de orz și doi peștișori. Însă ce sunt acestea pentru atâția?” (In 6,9). Cu alte cuvinte, dacă două sute de dinari sunt insuficienți, cinci pâini și doi peștișori sunt într-adevăr nesemnificativi pentru necesitatea de față. Totuși, sunt de remarcat contribuțiile lui Filip și a lui Andrei care sunt la curent cu resursele pe care le au la dispoziție. Acești doi discipoli proveneau din Betsaida (In 1,44), deci cunoșteau bine zona în care se aflau acum cu Isus, de aceea se simt responsabili și acționează așa cum știu mai bine: caută resurse umane și le găsesc în cei două sute de dinari și în cele cinci pâini de orz și cei doi peștișori.

Oricum, banii nu au rezolvat problema. Rămâne de văzut ce se poate face cu cele cinci pâini de orz și cu cei doi peștișori care aparțineau unui copil. Acesta rămâne anonim, alegere voită de evanghelist, deoarece tehnica anonimatului ne ajută și pe noi să ne identificăm cu acest personaj simpatic și altruist. Copilul cu cinci pâini și doi peștișori pune la dispoziția lui Isus ceea ce are, intuind ceea ce Isus avea să facă, de unde deducem că inocența copiilor este și izvor de dărnicie. Spre deosebire de copil care pur și simplu își oferă rezervele sale de hrană, fără să se întrebe dacă puținul său ajută la ceva pentru o mulțime așa de mare, oamenii mari, precum Filip și Andrei cunosc Scripturile, însă au memoria scurtă și încredere puțină, de aceea se îndoiesc de semnele realizate de Dumnezeu în istoria poporului, așa că nu își imaginează ceea ce avea de gând să facă Isus.

Acum Cristos însuși intră în acțiune (In 6,11). Verbele care descriu acțiunea lui Isus fac trimitere la instituirea euharistică din Evangheliile Sinoptice și din Prima Scrisoare către Corinteni (Mc 14,22; Mt 26,26; Lc 22,19; 1Cor 11,23-24), iar acțiunea sa de mulțumire este exprimată tocmai de verbul eucharistēsas care, prin asonanță, redă ideea euharistică și completează această lipsă în timpul Cinei de Taină în Evanghelia după sfântul Ioan.

*

Distribuie cu: