Loading...

Duminică, 21 iulie 2024, a XVI-a din Timpul de peste an – Anul B

Marcu 6,30-34
Apostolii s-au adunat la Isus și i-au povestit toate câte au făcut și au învățat. Atunci el le-a spus: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!”; pentru că mulți veneau și plecau și nu aveau timp nici măcar să mănânce. Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. Mulți i-au văzut plecând și și-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetățile și, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. Coborând, a văzut o mare mulțime și i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; și a început să-i învețe multe. 

 

Comentariu
Suntem în perioada de vacanță și încercăm să ne organizăm timpul pentru a ne odihni, pentru a schimba ritmul impus de serviciu și de alte angajamente ale vieții. Isus cunoaște frenezia activităților noastre, căci a experimentat-o pe propria piele (Mc 3,20-21). În acest sens, Apostolii, întorși din misiune, „s-au adunat la Isus și i-au povestit toate câte au făcut și au învățat” (Mc 6,30), iar el, ca un bun pedagog, împărtășește cu ei bucuria reușitei în misiune, însă le aduce aminte că scopul primar al instituirii acestui grup de doisprezece constă în a fi cu el (Mc 3,14). Predicarea vine pe locul al doilea, iar puterea de a scoate diavoli pe locul al treilea. Ce frumos să îi vedem pe apostoli în jurul lui Isus, povestindu-i primele experiențe ale misiunii, asemenea învățăceilor care așteaptă confirmare de la Maestrul lor, pentru ceea ce au reușit să facă. Dar întrucât misiunea poate deveni o capcană, atrăgându-i pe misionari în mreaja activismului și pierzându-se în a face în loc de a fi, Isus îi invită într-un loc aparte să se odihnească puțin. Fără să știm unde i-a condus Isus pentru a se odihni, observăm că avem de a face cu „un loc retras” sau „un loc pustiu” (Mc 6,31). Și în acest caz, Isus îi învață pe apostoli să facă ceea ce a făcut el mai întâi, înainte de a-și începe activitatea publică, când s-a retras în pustiu timp de patruzeci de zile (Mc 1,12-13).

Am putea să ne întrebăm: de ce îi obligă Isus pe apostoli să ia această decizie tocmai acum, când lumea se îmbulzea, când „mulți veneau și plecau”? (Mc 6,31b). Nu putea să îi învețe mai întâi pe cei mulți, așa cum o va face în locul unde îi invitase pe apostoli să se odihnească, fără ca mulțimea să fie nevoită să se deplaseze într-un alt loc? Desigur că ar fi putut, însă Isus cunoaște nevoile apostolilor și, mai ales, prin această invitație le aduce aminte că au fost chemați „să fie cu el” (Mc 3,14), de unde vor primi energia necesară pentru a predica și a alunga duhurile necurate. Mirajul misiunii este atrăgător, însă îi poate devia pe apostoli de la îndeplinirea propriei misiuni, prin epuizare și, deci, prin pierderea capacității de funcționare spirituală a organismului, din cauza solicitărilor excesive. Așa se întâmplă cu apostolii când se întorc din prima lor misiune (Mc 6,7-12) și îi povestesc lui Isus ce au făcut și învățat, iar Isus le amintește că, pentru a-și reîncărca bateriile, ei au nevoie să se întoarcă la primul element constitutiv al grupului de apostoli, adică să fie cu Isus (Mc 3,14), de la care își redobândesc energiile necesare unei noi misiuni.

Aceasta este o datorie sfântă, plăcută, nobilă. În primul rând este o datorie, căci ține de însăși natura vocației și a misiunii de apostol. Dacă apostolul nu este cu Isus, nu are de la cine învăța care este misiunea sa și nici nu are de unde să primească ajutorul necesar pentru îndeplinirea misiunii respective. Unul rezistă și chiar progresează în vocația sa atât timp cât știe să fie cu Isus. Misionarii care au reușit în activitatea lor au știut să-și evalueze viața în fiecare seară, la examenul de conștiință, în prezența lui Isus Cel răstignit, al Crucifixului, al Preasfântului Sacrament, al comunității sau al familiei. Pentru a salva sămânța credinței, apostolii au nevoie să ia un moment de răgaz și să fie cu Isus, doar ei singuri, pentru a-i povesti bucuriile și greutățile propriei misiuni. Apostolii i-au povestit lui Isus ceea ce au făcut și învățat. Acum Isus îi lasă să își exprime entuziasmul lor, înțelegând că ei au nevoie doar de odihnă, de retragere într-un loc solitar, doar ei cu Isus, așa cum citim în Mc 6,31a: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!”. În felul acesta, Isus invită la împărtășirea bucuriei și a roadelor misionare cu Maestrul și cu confrații, într-un loc retras, pustiu, doar între ei, unde să nu fie deranjați. Apostolii pun în practică invitația lui Isus: „Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri” (Mc 6,32). Da, pentru că entuziasmul inițial îl poate face pe apostol să uite că, pentru a avea putere asupra duhurilor necurate, e nevoie să fie cu Isus. Doar în pustiu se poate intra în profunzimea propriei inimi. Doar acolo unde zgomotul dispare, se poate citi cu claritate în inimă și în suflet.

Însuși Francisc de Assisi ducea o luptă interioară în înțelegerea propriei vocații și misiuni, oscilând între retragerea în singurătate, meditație și predicarea între oameni. Pentru a înțelege ce are de făcut, a cerut ajutorul în rugăciune de la Clara și de la fratele Silvestru și a fost iluminat în interior să urmeze exemplul apostolilor. Astfel a înțeles că a fi cu Isus într-un loc retras nu însemna a fi separat de lume, ci a-și recăpăta energiile pentru a putea fi de real folos lumii (Tommaso da Celano, Vita prima, cap. XIV, Izv. Fr., 381; Florilegii, XVI, Izv. Fr. 1845).

*

Distribuie cu: