Marcu 6,6b-13
Apoi, cutreiera satele din jur învățând. I-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, dar încălțați cu sandale și: „Să nu purtați două tunici!”. Apoi le-a spus: „Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!”. Ei au ieșit și au predicat ca [oamenii] să se convertească. Și scoteau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Comentariu
După ce a fost în satul natal Nazaret, iar consătenii lui nu au crezut în el, ba chiar se scandalizau din cauza originii lui modeste (Mc 6,1-6a), Isus, împreună cu discipolii, „cutreiera satele din jur învățând” (Mc 6,6b). În acest sens începe evanghelizarea de la periferie, căci acolo îi găsește pe cei mici care își deschid inima la învățătura sa (Mt 11,25-27), printre care sunt și cei doisprezece (Mc 6,7). Pe primul loc se află „a fi cu el”, pe locul al doilea este trimiterea pentru a predica, iar pe locul al treilea puterea de a scoate diavoli (Mc 6,7). Dacă am înțeles această ordine, vom înțelege și indicarea mijloacelor pentru misiune (Mc 6,8-9). Isus cunoaște tendința celor doisprezece apostoli și a misionarilor din toate timpurile de a-și pune încrederea în mijloace umane, transformând credința evanghelică într-o asociație umanitară. Unde se ascunde riscul? Este rău să îi ajutăm pe alții? Oare nu spune tot Isus în altă parte: „dați și vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată și cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă”? (Lc 6,38). Ba da, tot Isus este cel care ne cere să îl iubim pe aproapele, așa cum ne iubim pe noi înșine (Mc 12,31). Însă acum este vorba despre stabilirea fundamentului vocației și a misiunii care constă în „a fi cu Isus”, cum este el și unde este el.

Cine deține mijloace le oferă celor care au nevoie și se pot considera superiori față de săraci, producând dezbinare. Cine nu are nimic se oferă pe sine însuși, dând naștere la comuniunea credinței, căci mântuirea vine din sfânta Cruce a Domnului, pe care o putem zădărnici, dacă ne bazăm pe mijloace de putere sau înțelepciune umană (1Cor 1,17; 2,2-5; 2Cor 12,10: „Când sunt slab atunci sunt tare”).

Bineînțeles că nu avem de a face cu expresii absolute, altfel nu s-ar explica diferența dintre Mc 6,8-9 unde este prescris ca discipolii să ia doar baston și sandale, elemente excluse de Mt 10,9 și Lc 9,3. De aici deducem că trebuie să existe o interpretare teologică a elementelor amintite. În Mc 6,8-9, bastonul și sandalele sunt semne pascale și de susținere divină (Ex 12,11; Dt 8,4). Bastonul poate fi asemănat cu toiagul lui Aaron și al lui Moise, cu care au făcut minuni în timpul exodului (Ex 4; 7; 10; 14 etc.), iar sandalele sunt semnul promptitudinii pentru misiune. Interzicerea de a lua două tunici, pâine sau bani la cingătoare, înseamnă că discipolii sunt invitați să se încreadă în Domnul, care va avea grijă și va da răsplată fiecăruia după munca sa (1Cor 3,8), căci oricine muncește are dreptul la hrană (Mt 10,10; Lc 10,7), însă totul este semn al gratuității mesajului evanghelic (Mt 10,8). În alte cuvinte, Isus îi invită pe apostoli să treacă de la încrederea în mijloacele umane, care niciodată nu sunt suficiente, la încrederea în Dumnezeu.

Cine ia cu el pâine, o poate împărți cu cel flămând și face un bine. Cine ia cu el bani la cingătoare, îi poate împărți cu cei care au nevoie să își cumpere ceva pentru a supraviețui. Cine are două tunici poate oferi una celui care nu are, după învățătura lui Ioan Botezătorul (Lc 3,11). Însă, în toată această acțiune de binefacere fundamentul nu constă în „a fi cu Isus”, ci în a institui o ierarhie între cei care au și împărtășesc cu alții, și cei care nu au și așteaptă de la cei care au.

Este adevărat, după moartea sa, Isus ne-a lăsat trei bunuri pe care să le împărtășim cu alții: Crucea, Euharistia și pe Mama sa (In 19,26-27.34-35). Cine meditează asupra Răstignitului și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Isus devine un alt Cristos și se oferă celor la care este trimis în misiune, sub ocrotirea Mamei cerești.

Apostolii mai pot lua și o tunică, semn al iubirii Tatălui, după modelul iubirii lui Iacob față de Iosif (Gen 37,3).

*

Distribuie cu: