Loading...

Duminică, 28 iulie 2019, a XVII-a din Timpul de peste an – Anul C

Luca 11,1-13 
Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: “Doamne, învață-ne să ne rugăm așa cum Ioan i-a învățat pe discipolii lui”. Atunci le-a zis: “Când vă rugați, spuneți: Tată, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta. Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește; și nu ne duce în ispită”. Apoi le-a spus: “Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie și nu am ce să-i pun înainte», dacă celălalt dinăuntru îi răspunde: «Nu mă deranja; ușa este deja închisă și copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau», vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și-i va da ceea ce-i trebuie. De aceea și eu vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere, primește; cine caută, găsește; iar celui care bate, i se va deschide. Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Așadar, dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?”

 

Comentariu
Fragmentul relatat de către evanghelistul Luca expune un episod din viața publică a lui Isus în timp ce era înconjurat de ucenicii Săi. „Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga”. Nu este precizat locul și nici contextul în care Isus a început să se roage, iar acest fapt vorbește despre valoarea absolută a rugăciunii care, înălțată cu credință, este capabilă să atingă cu adevărat inima lui Dumnezeu. Doar transfigurarea lui Isus în rugăciune i-a făcut pe aceștia să exclame: „Doamne, învață-ne să ne rugam” sau „Doamne ajută-ne să fim ca Tine”. Cu siguranță ucenicii aveau și ei numeroase rugăciuni prin care își înălțau zilnic inima și mintea către Dumnezeu, însă lipsa profunzimii lor în rugăciune i-a făcut să ceară lui Isus un model de rugăciune și comuniune cu Tatăl. Isus le prezintă ucenicilor verbal cuvintele perfecte, capabile să se înalțe asemenea fumului de tămâie la tronul creatorului veșnic. De atunci rugăciunea Tatăl nostru constituie cea mai puternică legătură de comuniune cu Dumnezeu și cu toți oamenii, fiind o trăire intensă a legii supreme, a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Această rugăciune rostită cu credință conține o deschidere universală cu cel mai profund accent pascal, fiind o  transformare continuă de la omul cel vechi la omul cel nou, o înviere zilnică de la moarte la viață.

Ca formă metodologică, rugăciunea Tatăl nostru cuprinde cinci cereri pe care omul credincios are posibilitatea să le adreseze lui Dumnezeu. Primele două se referă la sfințenia lui Dumnezeu astfel încât El să fie cunoscut și iubit, iar împărăția Sa să se instaureze definitiv. Celelalte trei cereri privesc încrederea omului în providența lui Dumnezeu că nu va lăsa pe nimeni fără de cele trebuincioase pentru suflet și pentru trup. Dă-ne Doamne pâinea cea de toate zilele și nu ne părăsi pe noi în ispită și ne izbăvește de cel viclean. Religiei creștine i se atribuie pe drept cuvânt titlul de religia iubirii, iar acest fapt se datorează iubirii infinite pe care Dumnezeu o are pentru creatura Sa, manifestând cea mai frumoasă dovadă prin „despuierea” realizată în Cristos, care s-a făcut întru totul asemenea omului, fără a gusta vreodată din amărăciunea păcatului. După ce Isus le-a prezentat modul de rugăciune a adăugat  scurta parabolă tocmai pentru a ilustra că rugăciunea trebuie să aibă și un caracter de insistență trăită doar în credință. 

Rugăciunea este prezentă în viața creștinului în fiecare zi. Prin ea creștinul se raportează la Dumnezeu, prin ea prezintă cereri, prin rugăciune aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Cristos cuprinde întreaga ființă a omului, dornic să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu. Prin ea îl recunoaștem pe Dumnezeu ca tată și implicit ne considerăm frați între noi prin Isus Cristos. De asemenea, rugăciunea Tatăl nostru are un caracter ecumenic fantastic. În momentul în care această rugăciune se înalță de pe buzele creștinilor, indiferent de confesiune sau rasă, ea devine extrem de puternică, un element de comuniune și iubire ce atinge cu adevărat inima lui Dumnezeu.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 1419/20: Omul lui Dumnezeu s-a ridicat, bucuros și alinat de cuvintele episcopului, și aducând banii în fața lui, i-a spus: „Domnule, nu numai că vreau să-i restitui cu inima bucuroasă banii luați pe marfa sa, ci și hainele mele”. După ce a intrat în camera episcopului, s-a dezbrăcat de toate hainele sale și a depus banii pe ele, apoi a ieșit afară gol, în prezența episcopului, a tatălui și a altor prezenți de față, și spuse: «Ascultați cu toții și înțelegeți. Până acum l-am chemat pe Pietro Bernardone tată al meu. Dar din moment ce m-am hotărât să-l slujesc pe Domnul, îi dau banii pentru care era furios și toate hainele pe care le-am avut din averea sa, iar de acum înainte vreau să spun: „Tatăl nostru, care ești în ceruri”, nu „tată Pietro di Bernardone”». Cei prezenți au văzut că omul lui Dumnezeu avea un ciliciu pe carnea sa, sub hainele colorate. Arzând de durere și furios, tatăl său s-a ridicat, a luat banii și toate hainele și, pe când le ducea acasă, cei care asistaseră la această scenă au rămas indignați de comportamentul lui, deoarece nu lăsase fiului nici măcar cu ce să se îmbrace. Și, cuprinși de compasiune, au început să plângă cu putere pentru Francisc. Apoi episcopul, analizând cu atenție curajul omului lui Dumnezeu și admirând foarte mult fervoarea și puterea sa curajoasă, l-a primit între brațele sale și l-a acoperit cu mantia sa. Înțelesese în mod clar că el acționa prin inspirație dumnezeiască și își dădea seama că ceea ce văzuse conținea un mare mister. Din acea zi a devenit ajutorul său. Îl îndemna și îl întărea, îl conducea și îl ținea aproape de sine cu mare dragoste.

 

Distribuie cu: