Luca 1,1-4; 4,14-21
Deoarece mulți au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, așa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari și au devenit slujitori ai cuvântului, după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ți le scriu și eu în mod sistematic, preabunule Teofil, ca să te convingi de temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit. Isus s-a întors în Galileea, cu puterea Duhului, și faima lui s-a răspândit în tot ținutul dimprejur. Iar el învăța în sinagogile lor și era lăudat de toți. A venit la Nazaret, unde fusese crescut, și a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, și s-a ridicat ca să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia și, deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului. A închis apoi cartea, a dat-o slujitorului și s-a așezat. Ochii tuturor din sinagogă erau îndreptați spre el. A început apoi să le vorbească: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre”.

Comentariu
Bucuria de a istorisi faptele minunate ale lui Isus, este lesne de remarcat în relatarea pe care evanghelistul Luca ne-o face prezentă. Deși nu a fost un martor ocular al faptelor minunate pe care Isus le-a făcut pentru popor, totuși evanghelistul se implică în redactarea evangheliei după ce a consultat cu imparțialitate toate relatările anterioare despre misiunea lui Isus. Destinatarul direct al acestei scrieri este Teofil, dar analiza ulterioară ne arată că destinatarii sunt creștini proveniți din păgânism.

Imaginea lui Cristos în sinagoga este cu siguranță piesa de rezistență a acestei sâmbete plină de agitație, dar umplută de conținut. Prezența lui Isus invită la o aprofundare mult mai riguroasă, la o reflexie care să imprime în sufletul omului, imaginea lui Dumnezeu și capacitatea lui milostivă. ”Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre”(v. 21). Este mesajul central al lecturii de astăzi și reprezintă modalitatea proprie a lui Dumnezeu care se revelează treptat omului, dar care mereu rămâne fidel și iubitor. Isus, la amvonul sinagogii prin cuvintele revelatoare citite din profetul Isaia, manifestă  în mod direct natura Sa dumnezeiască, pentru că ”astăzi” s-a împlinit scriptura.

Dumnezeu în nemărginirea Sa, alege modul său de a se face prezent în viața omului, intervine plin de milostivire și vindecă orice boală și orice infirmitate din popor. Momentul în care Isus a citit din profetul Isaia, reprezintă împlinirea și așteptarea profetului. ”Astăzi” este noutatea absolută care face referință la planul de mântuire și de îndurare al Domnului. Cuvintele devine proprii lui Isus, iar Duhul Sfânt întărea mărturisirea.

Misiunea lui Cristos în timpul vieții Sale publice a fost aceea de a face cunoscută vestea cea Bună. A predicat prin cuvintele sale și a acționat prin numeroase minuni care au întărit mărturisirea. Preferința lui Isus a fost mereu aceea de asociere cu săracii, cu orfanii și cu toți cei lipsiți de apărare. Acest lucru îi va conferi și un strop de simpatie  dar și valuri de ură și dezamăgire. Sărăcia lui Dumnezeu reprezintă bogăția adevărată a omului. Dumnezeu se despoaie de toată gloria Sa, pentru a aduce la lumină pe omul rătăcit și pribeag.

Privită din punct de vedere sociologic, sărăcia este definită ca fiind o stare de vulnerabilitate, a persoanei, lipsuri materiale care conduc persoana la excluziune. Sărăcia exclude persoana de la o viață demnă și limitează accesul la conceptul egalității de șansă. Dumnezeu nu discriminează și nici nu calculează dragostea Sa după măsurile inventate de om. Dragostea lui Dumnezeu pentru săraci, nu poate fi încadrată și nici cuantificată, ea este izvorul de la care tot creștinul își alimentează viața și care conține forța eliberatoare și tămăduitoare a omului pornit în căutarea iertării.

Minunile pe care Isus în timpul vieții Sale publice le-a realizat, vor deveni ulterior mărturii ale iubirii milostive a lui Dumnezeu, fața de om, dar și cea mai mare garanție că Isus nu iubea sărăcia, (deși era sărac), nu iubea mizeria fizică sau morală, dar este adevăratul miel fără pată, care va lua asupra Sa păcatele lumii, ca semn al dragostei Sale nemărginite. ”Apoi a închis cartea, a dat-o slujitorului și s-a așezat”. Isus este un adevărat învățător, un adevărat frate și un bun prieten cu cei care la rândul lor acceptă revărsarea acțiunii milostive a lui Dumnezeu.

Întâlnirea Sfântului Francisc de Assisi cu leprosul, avea să-i schimbe ireversibil viața. Momentul când a avut curajul să coboare de pe cal și să-l îmbrățișeze pe cel bolnav de lepră, coincide cu momentul în care Dumnezeu se lasă îmbrățișat de om. Acest gest plin de umilință va reprezenta momentul cel mai profund al convertirii lui Francisc. Isus trece și astăzi pe drumurile noastre purtând masca celui sărac, bolnav, abandonat sau om al străzii. La vederea acestui peisaj, tu mai reușești să vibrezi asemenea sfântului Francisc?

Din Izvoarele Franciscane
FF 1407: Într-o zi, pe când se ruga cu fervoare, Domnul i-a răspuns: ”Francisc, dacă vrei să cunoști voința mea, trebuie să disprețuiești și să urăști tot ceea ce iubeai lumește și doreai să posezi. Când vei începe să faci așa, ți se va părea insuportabil și amar ceea ce înainte ți se părea atrăgător și dulce; iar de la lucrurile care odinioară̆ te dezgustau vei primi mare mângâiere și o imensă blândețe”.

Francisc a fost fericit la auzul acestor cuvinte și a devenit puternic în Domnul, iar într-o zi, în timp ce călărea în împrejurimile orașului Assisi, a întâlnit pe drum un lepros. Fiindcă̆ de obicei simțea un mare dezgust față̆ de leproși, s-a forțat să treacă̆ peste acesta, a descălecat de pe cal și i-a oferit leprosului un ban, sărutându-i mâna. Primind de la acesta un sărut de pace, a încălecat pe cal și și-a urmat drumul. Din acea zi a început treptat să nu mai tină̆ cont de sine însuși, până̆ când a ajuns la victoria perfectă asupra sa, prin harul lui Dumnezeu.

FF 1408: După̆ ce au trecut câteva zile, a luat cu el mai mulți bani și a mers la spitalul pentru leproși; i-a adunat pe toți împreună̆ și le-a dăruit fiecăruia pomană, sărutându-le mâna. La întoarcere, ceea ce i se păruse amar, adică̆ să se uite și să atingă̆ leproșii, i s-a transformat într-adevăr în ceva dulce. Înainte, mărturisea el însuși, când îi privea pe leproși i se părea dezgustător, și nu numai că refuza să-i vadă̆, dar nici măcar nu se apropia de locuințele lor. Iar dacă uneori se întâmpla să treacă̆ pe lângă̆ casele lor sau să vadă̆ vreunul, deși mila îl îndemna să le ofere ceva de pomană prin intermediul unei alte persoane, el își întorcea fața în cealaltă̆ parte și își astupa nările cu mâinile. Dar prin harul lui Dumnezeu a devenit însoțitor și prieten al leproșilor astfel încât, așa cum afirmă în Testamentul său, stătea în mijlocul lor și îi slujea cu umilință̆.

Distribuie cu: