Luca 6,39-45
Le-a spus şi o parabolă: Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice [discipol] instruit va fi la fel ca învăţătorul său. De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău! Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din rău. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii.

Comentariu
În textul din Lc 6,39, deși evanghelistul consideră că Isus „le-a mai spus și o parabolă”, în realitate întâlnim anumite proverbe care, probabil, erau spuse în contexte diferite, dar Luca le-a adunat și le-a pus împreună în Discursul de pe câmpie, întrucât învățătura sapiențială are un rol deosebit de important în Biblie. Dacă Lc 1,39 consideră că avem de a face cu o parabolă, pe când este vorba despre anumite proverbe, înseamnă că situează această învățătură în zona sapiențială, ca pe un ghid ce ne conduce la Izvorul Înțelepciunii, adică la Dumnezeu însuși.

Primul proverb întâlnit în textul nostru are de a face tocmai cu ceea ce înseamnă ghid în concepția noastră comună, după cum citim în Lc 6,39: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”.

Pentru înțelegerea acestui proverb, e nevoie să știm la cine se referă Isus când vorbește despre orb și ce înseamnă „a conduce”. Dacă în Lc 6,39 nu se spune despre cine este vorba, înseamnă că este un avertisment adresat oricui se consideră ghid și pretinde să îi conducă pe alții, fără a-și adecva comportamentul după învățătura dată. Verbul pe care noi îl traducem cu „a conduce” în limba greacă este hodēgein, verb ce mai poate însemna „a introduce”, „a instrui”. Dacă parcurgem alte texte din NT, în care întâlnim același verb hodēgein, vom descoperi cine este adevăratul ghid și vom ști să ne ferim de ghizii orbi care ne conduc înspre prăpastie. Iată câteva texte cu această temă: „Însă, când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi (hodēgēsei) în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni” (In 16,13).

Noi știm că Duhul adevărului se folosește de persoane deja instruite pentru a-i conduce pe alții înspre adevăr, așa cum este cazul eunucului din Fap 8,30-31: „Atunci Filip a alergat şi l-a auzit citind din Profetul Isaia. L-a întrebat: «Înţelegi ce citeşti?». El i-a răspuns: «Cum aş putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?» (hodēgēsei). Şi l-a rugat pe Filip să urce şi să se aşeze lângă el”. Din contextul episodului cu eunucul respectiv ne dăm seama că, pentru a fi conduși înspre adevăr e nevoie să începem cu citirea textelor biblice. În cazul în care nu înțelegem, Domnul va trimite pe cineva care să ne explice, să ne conducă, să ne fie ghid înspre adevărul întreg, înspre Cristos, după cum citim în Ap 7,17: „Căci Mielul din mijlocul tronului îi va păstori şi-i va conduce (hodēgēsei) la izvoarele apelor vieţii, iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Din textele amintite observăm că este vorba despre Cristos, Mielul fără pată, sacrificat pentru noi, tocmai pentru a ne descoperi tot adevărul și a ne hrăni cu învățătura sa, singura care potolește setea noastră după Adevăr.

Noi, cei care ascultăm această învățătură facem parte dintre discipolii lui Isus, deci nu pretindem să ne deosebim de Maestrul nostru, dimpotrivă, așa cum spune Lc 6,40: „Discipolul nu este superior învățătorului, dar orice [discipol] instruit va fi la fel ca învățătorul său”. Spre deosebire de ghizii orbi care îi conduc pe alții în prăpastie, Isus, Învățătorul nostru ne conduce la mântuire, adică la fericire veșnică. Condiția este să ascultăm de El, să ne hrănim cu învățătura sa și să o punem în practică.

Proverbul următor ne pune în gardă împotriva geloziei, după cum citim în Lc 6,41-42: „De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!”.

Încercarea de a înțelege voința lui Dumnezeu, ne ajută să ne asumăm o atitudine sapiențială care, transformată în comportament, devine sare a pământului și lumină a oamenilor, adică dă gust existențial propriei ființe și celor cu care se intră în contact.

Pentru ca a ceastă transformare să aibă loc e nevoie de credință, altfel totul se reduce la o atitudine intelectuală care, dacă intră în contradicție cu comportamentul, devine demnă de tot disprețul celor din jur.

Lc 6,43-44 întărește această învățătură, atunci când spune: „Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, pentru că orice pom se cunoaște după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini”. Pentru a nu cădea în determinism, adică în considerația greșită că totul este stabilit de Dumnezeu, prin creație, iar noi nu putem contribui cu nimic, învățătura parenetică ne orientează înspre colaborarea cu Dumnezeu, încercând să rămânem altoiți pe vița care este Cristos (In 15,1-8).

Cine se lasă călăuzit de harul lui Dumnezeu, prezent în Cuvântul său, devine om bun și se deosebește de cel care se lasă călăuzit de ghizi orbi, așa cum afirmă Isus în Lc 6,45: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din rău. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii”.

În concluzie, să spunem cu toată inima: Călăuza noastră este Cristos, prin învățătura lăsată în Evanghelie și, asemenea sfântului Paul, să afirmăm așa cum o face el în Rom 1,16-17: „De fapt, eu nu mă rușinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credință spre credință, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credință”.

*

Distribuie cu: