Luca 6,27-38
Însă vouă, care mă ascultați, vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați-i pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă defăimează! Celui care te lovește peste un obraz întoarce-i-l și pe celălalt, iar pe cel care-ți ia mantia nu-l împiedica să-ți ia și tunica! Celui care îți cere dă-i, și de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi!

Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel!

Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată (charis) aveți? Căci şi păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor care vă fac bine, ce răsplată (charis) aveți? Şi păcătoșii fac la fel. Și dacă dați cu împrumut celor de la care sperați să primiți înapoi, ce răsplată (charis) aveți? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor ca să primească la fel înapoi. Voi însă iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine şi dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic, iar răsplata (misthos) voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun față de cei nerecunoscători și răi! Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!

Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați şi nu veți fi condamnați, iertați şi veți fi iertați; dați şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă!”.

Comentariu
Ne aflăm în fața uneia dintre paginile biblice cele mai dificile de pus în practică, întrucât cere să îi iubim pe dușmanii noștri. La prima vedere, pare că suntem cu toții în aceeași situație, a imposibilității de a pune în practică cerințele lui Isus, introduse de Lc 6,27-28: „Însă vouă, care mă ascultați, vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați-i pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă defăimează!”.

Pentru a nu ne poticni chiar de la început, să încercăm să descoperim portița prin care vom reuși să intrăm în înțelesul acestui mesaj! Ea se află în două cuvinte: ascultarea și iubirea, în expresiile: „dar vouă care mă ascultați vă spun”; „iubiți-i pe dușmanii voștri”. În timp ce ascultarea ne inserează în intimitatea Cuvântului auzit și ne dă capacitatea de a-i înțelege mesajul, iubirea ne ajută să trecem peste confuzia des întâlnită, aceea de a considera că totul se reduce la sentiment, când ne referim la iubire.

De fapt, imperativul iubiți are la bază termenul grecesc agapē, care descrie mai întâi iubirea lui Dumnezeu față de noi, de unde derivă și exigența iubirii noastre față de dușmani. Unul din multiplele texte ale NT care redă bine această iubire agapică este cel din Rom 5,8: „Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea (agapēn) faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi”.

Când eram încă păcătoși eram dușmanii harului, dar iubirea lui Cristos a învins dușmănia din noi și a făcut să prevaleze harul, gratuitatea iubirii.

Tocmai aici se inserează versetul central al textului nostru, cunoscut ca Regula de aur: „Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel!” (Lc 6,31). Deși pare că este vorba despre reciprocitate, în realitate este vorba despre iubirea agapică, după modelul iubirii lui Isus. De ce? Să ne gândim puțin la ceea ce am vrea ca oamenii să ne facă nouă, să facă pentru noi! Transformând pluralul în singular, vom înțelege mai bine: ce îmi doresc ca oamenii să facă pentru mine? Dorința mea e ca oamenii să creeze acele posibilități în care eu să pot simți iubirea agapică, iubirea de dăruire, acel spațiu vital în care ființa mea crește armonios, se dezvoltă sănătos și, la rândul ei, ființa mea poate să transmită mai departe această iubire de dăruire. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este copilul în sânul mamei și mai apoi, copilul abia născut. Deși nu poate exprima prin cuvinte această dorință de a fi iubit, primit, ajutat să crească și să se dezvolte, mâinile lui deschise către persoanele de referință exprimă tocmai această dorință, această necesitate. Și vrea totul gratuit, căci nu poate să înapoieze nimic, decât zâmbetul lui inocent și brațele lui deschise către iubirea pe care o cere.

După cum observăm, este vorba despre punerea în practică a binelui, declinat în multe posibilități. Important e ca acest bine să fie pus în practică, fără a aștepta recompensă, ci doar din dorința de a deveni fiii Celui Preaînalt, asemenea Tatălui care este milostiv și l-a trimis pe Fiul său la noi, pe când noi nu meritam, deoarece eram păcătoși.

Așadar, milostivirea lui Dumnezeu și iubirea sa gratuită față de noi sunt ingredientele care ne ajută să punem în practică iubirea față de dușmani, după cum o cere astăzi Isus. Iar Isus știe că este posibil să iubim după modelul său, altfel nici nu ne-ar fi cerut. Dacă este posibil, ce ne mai împiedică? Ne împiedică lipsa curajului de a face primul pas, precum și așteptarea răsplății din partea aproapelui, în cazul în care ne-am străduit și am dat un semn de bunăvoință față de dușmani. Tocmai de aceea, Isus insistă pe gratuitate.

Și pentru a întări această învățătură, textul nostru adaugă două versete cu privire la judecată, condamnare, iertare, și dăruire: „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați şi nu veți fi condamnați, iertați şi veți fi iertați; dați şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura și vouă!” (Lc 6,37-38).

Da, nu putem pune în aplicare exigența iubirii față de dușmani, dacă ne oprim la judecarea faptelor lor, pe care le condamnăm în presupusa noastră neprihănire și în victimizarea noastră. Dacă ne asaltă astfel de gânduri negative, remediul este iertarea și dăruirea. Astfel am ajuns de unde am plecat: la Nucleul etic al Evangheliei care cere implicare practică, căci răul se învinge doar prin bine, ura doar prin iubire, dușmanul doar prin venirea în întâmpinarea lui cu iubire gratuită, după modelul lui Isus. Așadar, iubiți, faceți bine, binecuvântați, iertați, rugați-vă pentru dușmanii voștri! Dacă e greu să începem cu iubirea, declinată în facerea de bine și în iertare, să începem cu rugăciunea pentru dușmani și cu binecuvântarea, fără a judeca faptele lor!

Cine primește acest Cuvânt în inima sa și îl meditează neîncetat, va redobândi identitatea de fiu al lui Dumnezeu, după a cărui chip a fost creat, și, împreună, va fi învăluit cu puterea de a pune în practică Nucleul etic al Evangheliei, ce constă în iubirea față de dușmani.

*

Distribuie cu: