Luca 4,1-13
Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea şi, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”. L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească» şi: «Te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»”. Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

Comentariu
Timpul Postului Mare este un timp liturgic special, în care suntem invitați să ne pregătim pentru marea sărbătoare a Paștelui, a învierii Domnului nostru Isus Cristos.

În tot ceea ce face, în tot ceea ce trăiește, în tot ceea ce învață, Isus împlinește planul divin mesianic, tocmai de aceea acționează sub influența Duhului Sfânt pe care l-a primit la botez, după cum citim în Lc 4,1: „Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu”.

Timpul de patruzeci de zile petrecut de Isus în deșert, sub conducerea Duhului Sfânt, reiterează misiunea eșuată a profetului Ilie, a lui Moise și a poporului, misiune pe care Isus o trăiește în Duhul Sfânt și o duce la îndeplinire.

Deși pentru noi astăzi pare un aspect arhicunoscut ce poate deriva în banalitate, în realitate este un adevăr care stă în centrul teologiei mesianice, împotriva căreia luptă diavolul, încercând să îl îndepărteze pe Isus de la îndeplinirea misiunii sale de Mesia, de Fiu al lui Dumnezeu. În această luptă, diavolul îl ispitește pe Isus în trei moduri, cu o intensitate crescândă, ademenindu-l cu trei idei false despre Mesia: un mesianism economic, unul politic și altul religios, la care Isus răspunde cu un mesianism descris în Sfânta Scriptură.

Prima ispitire, așadar, se referă la un mesianism economic, pe care ar fi trebuit să îl ducă la îndeplinire Fiul lui Dumnezeu, după cum citim în Lc 4,3: „Atunci diavolul i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine»”. Punerea filiației divine sub condiție este ca un fel de lovitură sub centură sau chiar o lovitură în moalele capului, pentru că, dacă poporul ales nu a reușit să reziste ispitirilor în deșert, Fiul lui Dumnezeu nu numai că ar fi trebuit să învingă ispitirile, dar ar fi trebuit să vină în ajutorul noului popor, rezolvând una din nevoile fundamentale ale omului care este foamea.

Isus, însă, are încredere în Dumnezeu, dând răspuns după Sfânta Scriptură: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»” (Lc 4,4; cf. Dt 8,3).

Câtă înțelepciune în acest răspuns! Isus confirmă că este Fiul lui Dumnezeu, venit în lume pentru a-i conduce pe oameni la Dumnezeu, demonstrând că ceea ce a fost scris în Sfânta Scriptură este sfânt și merită toată încrederea.

Diavolul nu renunță la ideea de a-l deturna pe Isus de la propunerea sa de a rămâne fidel lui Dumnezeu, de aceea ridică standardul, propunându-i un mesianism politic, după cum citim în Lc 4,5-7: „Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii şi diavolul i-a spus: «Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată»”.

Diavolul îl duce mai sus, iar semnificația nu este doar geografică, ci este teologică și psihologică deopotrivă: a fi mai sus poate reprezenta apropierea de Dumnezeu, dar și dorința de putere și măreție deșartă după care aleargă mulți, pentru a avea de unde să cadă și să facă zgomot în societate, atunci când li se ia piedestalul pe care s-au cocoțat.

Era de la sine înțeles că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi dat curs unei astfel de ispitiri, însă textul nostru scoate în evidență că sunt mulți care își vând sufletul diavolului cu scopul de a pune mâna pe putere. Răspunsul lui Isus este un exemplu de cum se poate rezista unei astfel de ispitiri, după cum citim în Lc 4,8: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»”, făcând referință la Dt 6,13, un verset care face parte din rugăciunea Shema: „Ascultă, Israel! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (Dt 6,4-5).

Învins și de această dată, diavolul își dă seama că se află în fața Fiului lui Dumnezeu și că primele două ispitiri au fost un eșec, de aceea încearcă să dea lovitura finală, propunând un mesianism religios, pe care îl prezintă cu un citat din Ps 91,11-12, considerând că Isus nu va putea să reziste în fața Scripturii, după cum citim în Lc 4,9-11: „L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a așezat pe coama templului și i-a spus: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: ,Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească’ şi: ,Te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi lovești piciorul de vreo piatră’»”.

Diavolul se îmbracă în înger al luminii, prefăcându-se că are încredere în ceea ce este scris în Sfânta Scriptură. Dar Isus nu se lasă păcălit, ci îi răspunde tot din Sfânta Scriptură, însă nu din texte liturgice, precum Psalmii, ci din texte care au la bază experiența poporului cu Dumnezeu, experiență care i-a determinat pe evrei să spună: „Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!” (Lc 4,12, cu referință la Dt 6,16). 

După ce s-a văzut învins, diavolul se retrage până la timpul oportun, așa cum este redat în Lc 4,13: „Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el până la timpul potrivit”.

În concluzie, ispitirile lui Isus ne ajută să înțelegem că nimeni nu este scutit de încercare, mai ales cei care simt chemarea la o dăruire totală în slujba lui Dumnezeu, după cum citim în Sir 2,1: „Fiule, dacă te apropii să-i slujești Domnului, pregătește-ți sufletul pentru încercare!”. Însă, împreună cu conștientizarea ispitirilor inevitabile, suntem invitați să învățăm de la Isus cum să răspundem provocărilor vieții, mai ales când acestea ne asaltă cu o oarecare încărcătură de răutate ce nu poate proveni decât de la ispititor. Este vorba despre cele două arme folosite de Isus: meditarea Sfintei Scripturi și rugăciunea, prin care Isus a fost învingător. Să le punem și noi în practică, mai ales în timpul liturgic al Postului Mare, ca pregătire pentru învierea Domnului și a noastră!

*

Distribuie cu: