Marcu 4,35-41
În aceeași zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe țărmul [celălalt]!”. Și, părăsind mulțimea, l-au luat așa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. Și a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ți pasă că pierim?”. Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: „Potolește-te! Taci!”. Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut liniște mare. Atunci le-a spus: „De ce sunteți fricoși? [deiloi] Încă nu aveți credință?”. Dar ei au fost cuprinși de teamă mare şi spuneau unii către alții: „Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?”.

Comentariu
Până acum Isus își desfășurase activitatea pe malul lacului Galileii care se afla la Vest de râul Iordan. Acum hotărăște să treacă pe malul de Est al aceluiași râu. Trecerea pe malul celălalt începe pe înserat, iar pe timp de noapte exista probabilitatea să se ivească valuri, provocate de vânt, cum de altfel se și întâmplă. Dacă Isus știa despre riscul de a întâmpina o furtună și totuși este cel care ia inițiativa, poruncindu-le discipolilor să treacă pe malul celălalt, înseamnă că avea să le transmită o învățătură nouă, despre care încă nu știm nimic. Deși Isus ia inițiativa, totuși, observăm că discipolii sunt cei care „l-au luat așa cum era în barcă” (Mc 4,36). Isus și discipolii foloseau mijloace simple pentru evanghelizare, nu făceau pregătiri amănunțite când se mutau dintr-un loc în altul, nu se îngreunau cu bagaje și cu tot felul de instrumente pe care noi le considerăm importante. Evanghelistul Marcu mai notează că: „Erau și alte bărci cu el” (Mc 4,36). Nu știm dacă aceste bărci erau pe malul vestic, unde Isus învățase în parabole, sau dacă au traversat lacul pe malul estic, împreună cu discipolii și cu Isus. Până aici nimic nu iese în evidență încât să ne atragă atenția în mod particular. Discipolii, fiind pescari de meserie, au trecut la acțiune, adică erau responsabili cu traversarea lacului, pe când Isus s-a culcat, căci era probabil obosit după o zi întreagă în care a învățat în parabole. Însă tocmai aici intervine acel element nou care schimbă atmosfera, după cum relatează Mc 4,37: „Și a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse”. Ce ar fi putut face discipolii în acest caz? Ei ar fi putut să își demonstreze măiestria de pescari, obișnuiți cu apa lacului și cu intemperiile respective. Totuși, pare că situația le scapă de sub control.

Dar ce face Isus în acest caz? „El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi” (Mc 4,38). Să fi fost atât de obosit încât să nu își dea seama că valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse? (Mc 4,37). Dacă apa a intrat în barcă, înseamnă că l-a udat și pe Isus. Deci, cum să nu își dea seama de situație? Aici nu este vorba despre lipsa atenției, ci despre încredere (Ps 4,9). Cu toate acestea, discipolii au rămas consternați din cauza pasivității lui Isus, de aceea, „l-au trezit și i-au spus: «Învăţătorule, nu-ți pasă că pierim?»” (Mc 4,38). Conștient că deține puteri creatoare, Isus se comportă așa cum descrie Ps 131,2-3: „Sufletul îmi este împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la [sânul] mamei sale. Da, sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat [în brațele mamei sale]. Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum și până-n veac!”. Aceasta învățătura pe care Isus voia să o explice discipolilor: El se aseamănă cu Dumnezeu Tatăl și are puterea supra elementelor cosmice, pe care le liniștește prin Cuvântul său. Întrucât discipolii încă nu au recunoscut în Isus prezența lui Dumnezeu Tatăl, El le reproșează: „De ce sunteți fricoși? [deiloi] Încă nu aveți credință?” (Mc 4,40). Din acest reproș deducem că Isus nu era nepăsător față de viața discipolilor, ci voia să le demonstreze că are puteri divine asupra mării, a vântului și a oricărui element creat de Dumnezeu. Cu toate acestea, discipolii sunt cuprinși de frică, iar termenul în greacă ce descrie această stare este deiloi, pe care îl mai întâlnim și în Ap 21,8, unde citim: „Iar partea celor fricoși [sau lași – deiloi], necredincioși, abominabili, criminali, desfrânați, vrăjitori, idolatri şi a tuturor mincinoșilor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă şi aceasta este moartea cea de-a doua”. Isus nu vrea să îi lase în această stare, ci vrea să trezească în ei curajul credinței și al încrederii, de aceea săvârșește minunea și potolește marea. În tradiția creștină, barca reprezintă Biserica, pusă la încercare de valurile vremurilor, însă rămâne neînvinsă, deoarece este ocrotită de Isus care a afirmat în Mt 16,18: „Și eu îți zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui”. Pentru ca barca Bisericii să ajungă la portul dorit e nevoie de credință, căci așa cum afirmă 1In 5,4-5: „Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastră. Însă cine învinge lumea dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?”.

Să îi mulțumim Domnului pentru darul credinței și să îi cerem curajul de a o mărturisi în orice moment al vieții noastre, până la sfârșitul vieții!

*

Distribuie cu: