Marcu 1,14-20
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă şi credeți în evanghelie!”. Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: „Veniți după mine şi vă voi face să deveniți pescari de oameni!”. Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. Şi, mergând puțin [mai departe], i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-și năvoadele în barcă. El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

Comentariu
Duminica a III-a de peste an corespunde cu Duminica Bibliei, după hotărârea Papei Francisc, în Documentul Aperuit illis, la nr. 3, unde afirmă: „Stabilesc ca Duminica a III-a din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecției și divulgării Cuvântului lui Dumnezeu”. Prin această hotărâre, Papa Francisc a voit „să răspundă la atâtea cereri care au venit […] din partea poporului lui Dumnezeu, pentru ca în toată Biserica să se poată celebra în unitate de intenții Duminica Bibliei” (Aperuit illis, 2). În comuniune cu Romanul Pontif și cu întreaga Biserică, dedicăm această Duminică sfintei Scripturi, meditând asupra textului din Mc 1,14-20, pe care îl împărțim în două: Mc 1,14-15 = proclamarea Evangheliei; Mc 1,16-20 = vocația primilor patru discipoli.

Contextul este prezentat în Mc 1,14: „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu”. Expresia temporală „după ce” ne inserează într-o succesiune cronologică a istoriei mântuirii, prin trecerea de la Ioan Botezătorul la Isus. Arestarea lui Ioan și aruncarea sa în închisoare este un preludiu al condamnării lui Isus la moarte, așa cum descrie verbul paradothēnai, din Mc 1,14 care înseamnă „a fost dat”, verb ce corespunde latinescului tradere și poate fi asemănat cu darea lui Isus în mâinile arhiereilor și a cărturarilor (Mc 10,33), de către Iuda (Mc 14,10-21).

Acțiunea de evanghelizare în Galileea este exprimată de verbul kērussō = „proclam”, „anunț”, „predic”, acțiune pe care o repetă diaconul sau preotul, iar creștinii se ridică în picioare pentru a asculta cu atenție proclamarea sfintei Evanghelii. Isus începe să proclame Evanghelia când „timpul s-a împlinit” (Mc 1,14). Despre ce fel de împlinire este vorba? Este vorba despre sosirea momentului prielnic, a timpului oportun pentru a face cunoscută Evanghelia și a adera la ea prin credință. Aceste două elemente: timpul și împlinirea sunt esențiale pentru înțelegerea activității publice a lui Isus. Tocmai la împlinirea timpului, Isus spune că „s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu” (Mc 1,15), expresie ce se referă la ambianța divină. Deci Isus nu a venit să transmită o doctrină ideologică sau teologică despre Împărăție, ci să reveleze iubirea radicală și fără margini a lui Dumnezeu, la care îi cheamă și pe credincioși. Pentru a putea intra în această Împărăție, încă din această viață, este nevoie de convertire și de credință, deci de o decizie personală. Cu alte cuvinte este vorba despre o întorsătură a vieții spre maturitate, atât în sfera etică individuală cât și cea publică, privind viața cu ochii credinței, adică ai încrederii în Evanghelie.

După ce a pregătit terenul, prin proclamarea Evangheliei și chemarea la convertire, în a doua parte a textului nostru, Isus îi cheamă pe primii patru discipoli (Mc 1,16-20), pentru a da exemplu de ascultare a mesajului evanghelic. Cei patru discipoli sunt prezentați ca două perechi de frați: Simon și Andrei (Mc 1,16-18), respectiv Iacob și Ioan (Mc 1,19-20). Dacă primii doi frați aruncau năvodul, înseamnă că erau pescari (Mc 1,16), iar Isus le spune = „veniți după mine și vă voi face să deveniți pescari de oameni” (Mc 1,17). În aparență sunt și vor rămâne pescari, însă nu vor mai prinde pești, ci vor prinde oameni. Ceilalți doi discipoli, Iacob și Ioan, se ocupau cu repararea sau curățarea năvoadelor, după cum poate fi tradus participiul katartizontas (Mc 1,19). Probabil de aceea Marcu nu spune și despre ei că ar fi fost pescari, nici Isus nu le promite că vor deveni pescari.

Deși nu toți vor face aceleași lucruri în Împărăția lui Dumnezeu, toți vor avea răsplată, în funcție de cum au lucrat (2Cor 5,10). Pe când Simon și Andrei au lăsat năvoadele și l-au urmat pe Isus, Iacob și Ioan au lăsat imediat pe tatăl lor Zebedeu și pe zilierii lui, ceea ce înseamnă că au renunțat nu doar la mrejele pe care le reparau, ci și la legăturile afective ce îi puteau împiedica să-l urmeze pe Isus.

În concluzie, chemarea primilor patru discipoli, după textul din Mc 1,16-20 urmează modelul chemării lui Elizeu din partea lui Ilie (1Rg 19,19-21). Asemenea lui Ilie care merge la locul de muncă al lui Elizeu, Isus merge la locul de muncă al primilor discipoli. Însă există o deosebire importantă, ce constă în faptul că cei patru frați îl urmează necondiționat pe Isus, spre deosebire de Elizeu care cere să-și ia rămas bun de la ai săi înainte de a-l urma pe Ilie. Prin urmare, chemarea lui Isus conține ceva deosebit, fiind legată direct de persoana sa, legătură ce devine expresia unui angajament pentru și cu Isus, în care este cuprinsă și calea crucii în «urmarea» lui (Mc 8,34), adică cere disponibilitate pentru a da mărturie cu viața, așa cum am văzut în cazul lui Ioan Botezătorul și al lui Isus.

*

Distribuie cu: