Ioan 1,35-42
În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Și, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!”. Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind și l-au urmat pe Isus. Isus, întorcându-se și văzându-i că îl urmează, le‑a zis: „Ce căutați?”. Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuiești?”. El le-a zis: „Veniți și vedeți!”. Așadar, au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care îl auziseră pe Ioan și-l urmaseră [pe Isus] era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, și i-a spus: „L-am găsit pe Mesia! – care, tradus, înseamnă «Cristos»” – și l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i‑a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»”.

Comentariu
Duminica a II-a de peste an reprezintă începutul timpului liturgic ordinar, când ne este propus spre meditare textul din In 1,35-42 care relatează trecerea de la Ioan Botezătorul, la Isus, de la discipolii celui care a pregătit calea, la discipolii Celui care este calea, adevărul și viața (In 14,6). Această trecere a început să se realizeze, „în ziua următoare, [când] Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi” (In 1,35). Aflându-se în acel loc pentru a boteza, Ioan  le spune celor doi discipoli ai săi: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (In 1,36). Cu o zi înainte, Ioan spusese cam la fel: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In 1,29). Cum l-a privit Ioan pe Isus, dacă și-a dat seama că este vorba despre Mielul lui Dumnezeu? Verbul care descrie privirea Botezătorului este emblepsas = „a privit în interior”, parcă pentru a pătrunde în adâncul ființei lui Isus. Dacă s-ar fi uitat superficial, nu ar fi înțeles despre cine este vorba, însă se uită cu atenție, în mod inteligent, pentru a surprinde identitatea Celui care trece. Privindu-l în interior pe Isus care trece, Ioan Botezătorul este capabil să înțeleagă și să îl arate discipolilor în identitatea sa misterioasă: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,36).

Cei doi discipoli încep să înțeleagă că este vorba despre un personaj important, dacă l-au lăsat pe Ioan și l-au urmat pe Mielul lui Dumnezeu.

Așa cum Isus a fost privit de Ioan Botezătorul, când l-a văzut trecând pe cale și l-a arătat discipolilor, la fel și Isus îi privește pe cei doi care îl urmează și îi întreabă: „ce căutați?” (In 1,38). Privirea lui Isus este exprimată de verbul theaomai = „a vedea”, „a contempla”, fiind aceeași privire din In 1,32, unde „Ioan a dat mărturie, spunând: «Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui”. De aici deducem că este o privire în Duh, prin care Isus intuiește intenția căutării discipolilor, dar îi întreabă pentru a-i ajuta să își dea seama singuri care era scopul urmării lor: „ce căutați?” (In 1,38).

Întrebarea respectivă indică un obiect sau o acțiune, nu o persoană. Deci, Isus nu îi întreabă: „pe cine căutați?”, dar îi întreabă: „ce căutați?”, convins că ei erau în căutarea a ceva, probabil a sensului vieții. Pentru a face trecerea de la căutarea a ceva, la căutarea cuiva, discipolii aveau nevoie de această experiență cu Isus, singurul care deslușește misterele existenței. Doar întâlnirea cu Isus îi conduce pe discipoli la acceptarea unei persoane, care corespunde intențiilor cele mai intime ale căutării inimii. Surprinși de întrebarea lui Isus, discipolii îl întreabă la rândul lor: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuiești?” (In 1,38). Din întrebarea lor rezultă că erau în căutarea a ceva, a unui loc, deci nu a unei persoane. Pentru a-i ajuta să facă trecerea de la ceva la cineva, Isus le răspunde: „veniți și veți vedea” (In 1,39). Este vorba despre o invitație pentru a merge dincolo de aparențe. Cei doi discipoli acceptă invitația, trecând de la „a vedea” unde locuiește Isus, la „a rămâne” cu El. Rămânând cu Isus, discipolii au parte de o experiență personală, necesară pentru a putea da mărturie despre ce au văzut. Este vorba despre manifestarea lui Isus și de comuniunea constantă a discipolilor cu El, experiență pe care discipolii nu o vor uita niciodată, de aceea o descrie astfel: „era ora a zecea”, adică ora 16.00. Pentru cei doi discipoli, „ora” respectivă a însemnat momentul decisiv al schimbării vieții lor, oră pe care și-o vor aminti toată viața lor, căci este începutul urmării lui Isus, momentul când ei și-au înțeles sensul vieții și au început o viață nouă.

*

Distribuie cu: