Marcu 1,7-11
Ioan Botezătorul „predica, zicând: «Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt». În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul, ca un porumbel, coborând spre el. Și din cer a fost un glas: «Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit plăcerea»”.

Comentariu
În fiecare an liturgic, Botezul Domnului este situat la trecerea dintre timpul liturgic al Crăciunului și timpul de peste an. Așadar este o Duminică importantă care ne amintește de ieșirea lui Isus din anonimat și intrarea în viața publică, după o perioadă lungă de cca 30 de ani, petrecuți la Nazaret.

Pentru a-l arăta lumii în adevărata sa valoare, Ioan Botezătorul afirmă despre Isus: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei” (Mc 1,7). Isus vine la Ioan pentru a se insera în acțiunea planului divin, începută de Dumnezeu, prin profeți, și pregătită proxim de cel care l-a precedat cronologic. Cel care vine după este mai puternic, întrucât el desăvârșește planul divin, din care a făcut parte și Ioan Botezătorul. Diferența este atât de mare între cei doi, încât Ioan nu se simte vrednic să îndeplinească rolul de slujitor care îi dezleagă cureaua încălțămintei celui care vine după. În acest sens, Ioan îl precedă pe Isus în actul umilinței, devenind astfel cel mai mare dintre cei născuți din femeie (Mt 11,11). La rândul său, Ioan încearcă să explice în ce constă diferența dintre el și Isus, în afirmația din Mc 1,8: „Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”. După cum observăm, este vorba despre două botezuri diferite, ambele prevestite de profeți (Ez 36,25; Il 3,1-2). Întrucât profeții au fost inspirați de Duhul Sfânt în activitatea lor de predicatori și de scriitori sacri sau hagiografi, profețiile lor aveau să se împlinească în timpurile mesianice, descrise generic prin expresia: „în zilele acelea”, expresie ce apare atât în Il 3,2, cât și în profeția lui Ioan Botezătorul din Mc 1,9. De aici deducem că este vorba despre timpurile mesianice, prevestite de profeți și realizate de Isus.

Proveniența lui Isus din Nazaretul Galileii, în opoziție cu marea mulțime ce provenea din Iudeea și din Ierusalim, spre a fi botezată de către Ioan în râul Iordan, devine simbol al drumului dificil pe care îl va parcurge Mesia și care se va încheia cu botezul sângelui, în timpul pătimirii și al morții lui Isus (Mc 10,38). În acest mod, ritul penitențial din râul Iordanului devine o prefigurare a morții sale pe cruce. Totul a pornit de la decizia lui Isus de a ieși din anonimat și de a se supune botezului lui Ioan, acțiune ce reprezintă alegerea mesianismului suferind. Isus s-a făcut solidar cu păcătoșii, s-a amestecat printre ei, în mod real, pentru ca, prin cufundarea în apă, să ia asupra sa mizeria umanității decăzute, astfel încât să o mântuiască din interiorul ei, prin intermediul suferinței și al dăruirii totale a propriei vieți.

Această alegere a lui Isus este confirmată de teofania Duhului și a Vocii din cer, prin care însăși Preasfânta Treime se implică în acțiunea mesianismului suferind, confirmând astfel că, solidaritatea lui Isus cu păcătoșii, disponibilitatea lui la umilință și la suferința mântuitoare erau prevăzute în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Din acest plan de mântuire face parte și botezarea credincioșilor în Duhul Sfânt, acțiune pe care Ioan Botezătorul i-o atribuie lui Isus (Mc 1,8), iar evanghelistul Ioan o vede împlinită după învierea lui Isus, când îl insuflă pe Duhul Sfânt asupra discipolilor, în seara învierii (In 20,22). Isus este capabil să boteze în Duhul Sfânt, întrucât este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. În calitate de Dumnezeu, este una cu Tatăl (In 10,30), iar în calitate de om, a primit toate de la Tatăl (Mt 11,27). Duhul Sfânt este prezent în umanitatea lui Isus încă de la zămislirea lui (Lc 1,35). Același Duh Sfânt coboară asupra lui Isus în momentul în care se ridică din apa botezului, în râul Iordan (Mc 1,10), ca o mărturie a consacrării sale pentru acțiunea mesianică. Această consacrare a lui Isus cu o particulară efuziune a Duhului Sfânt, sub formă de porumbel, după ridicarea lui din apă, vrea să indice proveniența: Duhul Sfânt nu provine de la botezul lui Ioan, ci direct din cer (Mc 1,10).

Atât cerurile deschise, cât și coborârea Duhului au loc imediat după botez, când Isus iese din apă, semn că împlinirea profețiilor are loc în Isus, cel care este mai mare decât Ioan Botezătorul.

Pe lângă faptul că Isus împlinește profețiile despre slujitorul suferind, El este și Fiul lui Dumnezeu, așa cum îl declară Vocea din cer, citând din Ps 2,7: „Tu ești Fiul meu, eu astăzi te-am născut”. Aceasta este noutatea adusă de Isus: el este și slujitor și Fiul lui Dumnezeu, identificare neobișnuită până în acel moment, dar pe care o întărește afirmația din Mc 10,45: „Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”. Acesta este scopul botezului în râul Iordan, prezentat ca o naștere din apă și din Duhul Sfânt, o naștere pentru misiunea mesianică a lui Isus: ceea ce până acum era nemaiauzit și nemaivăzut, acum se aude și se vede, prin Isus.

Astfel, meditația asupra Botezului lui Isus ne amintește despre botezul nostru, pe care l-am primit în baza credinței părinților și a nașilor noștri, iar acum suntem chemați să colaborăm la creșterea seminței credinței, puse în noi, prin sacramentul botezului. Aceasta este vestea cea bună, Evanghelia dătătoare de viață, iar misiunea noastră, a celor botezați este cea descrisă de Mc 16,15-16: „Mergând în toată lumea, predicați Evanghelia la toată făptura! Cine va crede și va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat”.

Distribuie cu: