Loading...

Duminică, 19 decembrie 2021, a IV-a din Advent – Anul C

Luca 1,39-45
În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt și a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău! Și de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”.

 

Comentariu
Vizita Mariei la Elisabeta este o anticipare a evenimentului escatologic al mântuirii. Celor închiși în neascultare, Dumnezeu le oferă milostivirea sa. Maria este exemplu de ascultare, anticipând astfel ascultarea lui Isus, în comparație cu neascultarea Evei și a  lui Adam. Întâlnirea Mariei cu Elisabeta este un simbol al întâlnirii Noului cu Vechiul Testament. Altfel spus, NT merge să recunoască în VT promisiunile mântuirii. Dat fiindcă scrie unor destinatari de origine păgână, Luca îi ajută să înțeleagă legătura dintre cele două Testamente, prin întâlnirea dintre Maria și Elisabeta. Pentru a recunoaște împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu față de poporul său, e nevoie ca, împreună cu Maria, reprezentanta NT, să parcurgem munții și văile Israelului, către Elisabeta, reprezentanta VT, în pregătirea noastră spirituală pentru Nașterea Domnului Isus.

Unde aleargă Maria? Textul nostru spune: „către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda” (Lc 1,39). Dar unde se afla Maria și cât de departe trebuie să meargă pentru a transmite bucuria ce o purta în inimă? Maria se afla în Galileea și aleargă înspre Iudeea, iar drumul era muntos și distanța cam între 144 – 162 km, în funcție de strada pe care se mergea. Cu mijloacele pe care le aveau atunci la dispoziție, era nevoie de circa patru zile și patru nopți. De fapt, pentru a călători din Galileea în Iudeea, existau două străzi: cea mai folosită mergea de-a lungul râului Iordan, cealaltă trecea prin Samaria. Nu știm pe care stradă a mers Maria, nici dacă a mers singură sau cu vreo caravană. Evanghelistul nu specifică, căci graba nu lasă spațiu detaliilor de genul acesta, iar bucuria trebuia să fie împărtășită de îndată, întrucât evenimentul mântuirii neamului omenesc era purtat în pântecele Fecioarei. Iudeea trimite la rădăcinile lui Isus, din seminția lui Iese: „Tu, Beteleem Efrata, deși ești mic ca să fii printre locurile [de seamă ale] lui Iuda, din tine va ieși, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel: originile lui sunt de demult, din zilele veșniciei” (Mih 5,1).

Maria a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta, probabil cu salutul obișnuit în ebraică: Shalom – pace! (Lc 1,40). Este importantă mențiunea casei lui Zaharia, întrucât este de origine sacerdotală și, tocmai primise vizita îngerului care îi spusese că i s-a împlinit rugăciunea și că soția sa Elisabeta va avea un fiu. Deși Zaharia este menționat ca proprietar al casei, salutul Fecioarei se îndreaptă către Elisabeta, deoarece ele două sunt evidențiate ca cele care poartă în sânul lor două vieți: a lui Ioan și a lui Isus, protagoniștii reali ai întâlnirii mamelor.

Salutul Mariei produce un dublu efect, după cum este descris în Lc 1,41: „Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt”. Tresăltarea lui Ioan este rodul întâlnirii cu Isus. Copiii exultă înaintea mamelor, căci în centrul atenției este Isus și, prin răsfrângere a efectelor, Ioan. Tresăltarea învăluită de bucurie este ca o anticipare a Rusaliilor, căci atât Ioan cât și Elisabeta au fost umpluți de Duhul Sfânt la salutul Mariei, ecou al salutului lui Isus pe care îl purta în sânul ei neprihănit. De ce tresaltă copilul în sânul mamei? Pentru că se împlinește profeția îngerului Gabriel către Zaharia: „va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale” (Lc 1,14). Prezența Mariei și salutul ei transmit Duhul în cei pe care îi întâlnește, căci ea fusese deja învăluită de Duhul Sfânt, după cum îi spusese același înger Gabriel: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, Sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1,35). În baza acestei profeții, Maria îl poartă în sânul ei pe Fiul lui Dumnezeu și în suflet pe Duhul Sfânt. Astfel, atmosfera este învăluită de bucuria ce provine direct de la Dumnezeu care o însoțește pe Maria, după cuvintele îngerului: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,38). Inima tresaltă de bucurie atunci când simte prezența lui Dumnezeu care îi determină pe cei credincioși să aibă o atitudine corectă, după cum este descris în Mal 3,20: „Dar pentru voi, cei care vă temeți de numele meu, va străluci soarele dreptății, iar vindecarea va [veni] pe aripile sale. Veți ieși și veți tresălta”.

Întrucât Maria îl purta în sânul ei pe Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup (In 1,14), ea era noua arcă a alianței, după modelul arcei mărturiei, așa cum apare în unele texte veterotestamentare:

2Sam 6,2-5: „David şi tot poporul care era cu el s-au ridicat şi au pornit de la Baale-Iuda ca să ducă de acolo arca lui Dumnezeu, chemat pe nume după numele Domnului Sabaot care stă peste heruvimi. Au pus arca lui Dumnezeu pe un car nou şi au luat-o din casa lui Abinadab, de pe deal…. David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente din lemn de chiparos, cu harpe, alăute, timpane, sistre şi cimbale”.

1Cro 15,28: „Tot Israelul a urcat arca alianţei Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de corn, de trâmbiţe şi de cimbale şi făcând să răsune alăutele şi harpele”.

Întrucât bucuria este contagioasă, Maria, noua arcă a alianței, îi transmite această stare și verișoarei sale Elisabeta care strigă cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău!” (Lc 1,42).

Binecuvântarea pe care Elisabeta i-o atribuie Mariei, este ca un fir roșu care străbate întreg VT, precum cea din Dt 28,4, binecuvântare pe care Dumnezeu însuși o îndreaptă către poporul său astfel: „Binecuvântat va fi rodul sânului tău”. De asemenea, marele preot Melchisedec are misiunea de a-l binecuvânta pe Abraham astfel: „Binecuvântat să fie Abram de Dumnezeul cel Preaînalt, Creatorul cerului şi al pământului, şi binecuvântat să fie Dumnezeu cel Preaînalt care te-a eliberat din mâinile asupritorilor tăi!” (Gen 14,19-20).

Din aceste texte pare că doar bărbații sunt în vizor, însă nu este așa, dacă mai privim și alte texte unde sunt descrise binecuvântări specifice către unele femei ale VT, precum Jud 5,24: Îngerul Domnului a spus: „Binecuvântată să fie între femei Iaela, soţia lui Heber, cheneul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în cort!”; de asemenea în Idt 13,18 citim: „Iar Ozia i-a zis: «Binecuvântată eşti tu, fiică, de Dumnezeul cel Preaînalt mai mult decât toate femeile de pe pământ şi binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, care a creat cerurile şi pământul»”.

Elisabeta nu consideră că ar fi meritat vizita Mariei, întrucât percepe totul ca pe dar, iar darul nu se pretinde. În același timp, numai umilința o înalță pe Elisabeta la demnitatea de a fi mamă a Înaintemergătorului lui Isus. Umplută de Duhul Sfânt, este capabilă să recunoască în Maria pe Maica Domnului: „Şi de unde îmi este [dată] mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” (Lc 1,43). Important este că Elisabeta îl numește pe Isus „Domnul meu”, adică și ea l-a așteptat pe Mântuitorul, iar acum are posibilitatea de a-l întâlni înainte de a se naște, fiind purtat în sânul Mariei.

Maria, în calitate de Maică a Domnului, îl poartă în sân pe Acela pe care poporul îl purta în Chivotul legământului sau în Arca alianței Domnului, după cum citim în de-a lungul istoriei biblice: „Au mers de la muntele Domnului cale de trei zile, iar arca alianţei Domnului mergea înaintea lor cale de trei zile ca să caute pentru ei loc de odihnă” (Num 10,33); „David s-a temut de Domnul în ziua aceea şi a zis: «Cum să intre la mine arca Domnului?». David n-a vrut să aducă arca Domnului la el, în cetatea lui David, şi a dus-o în casa lui Obed-Edom din Gat. Arca Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat şi Domnul l-a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui. I s-a spus regelui David: «Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea datorită arcei lui Dumnezeu». Atunci David a mers şi a adus arca lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David cu bucurie (2Sam 6,9-12). Asemenea Arcei Domnului care a rămas trei luni la Obed-Edom, Maria a rămas trei luni la Elisabeta (Lc 1,56).

Cine primește vizita Mariei și a Pruncului Isus este umplut de Duhul Sfânt și este fericit, recunoscând aceeași fericire și în aproapele. Practic, dispare invidia față de fericirea celorlalți, atitudine ce face spațiu propriei fericiri. Isus va spune: „fericiți cei care cred fără să fi văzut” (In 20,29). Da, nu e nevoie să îl vedem pe Isus în persoană pentru a fi fericiți, nici Ioan Botezătorul încă nu îl văzuse, căci ambii erau în sânul mamelor.

Cuvântul trebuie primit așa cum este pentru a putea intra în acțiune: „Şi, de aceea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în voi, cei care credeţi” (1Tes 2,13).

*

Distribuie cu: