Luca 16,1-13
Isus le-a spus discipolilor săi: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunțat că i-ar risipi averea. El l-a chemat și i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administrația ta, căci de acum nu mai poți fi administrator!» Atunci administratorul și-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administrație». Și, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce ești dator stăpânului meu?» Acesta i-a spus: «Cu o sută de bați de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ți chitanța, așază-te repede și scrie cincizeci!» După aceea i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de kor de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanța şi scrie optzeci!» Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Iar eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Şi cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit şi în cele mai mari. Deci, dacă voi nu ați fost credincioși cu mamona nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție? Și dacă nu ați fost credincioși cu avuția străină, cine v-o va da pe a voastră? Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu şi mamonei”.

Comentariu
Nu știm în ce mod s-a comportat administratorul, însă dacă el a fost denunțat, înseamnă că a provocat nemulțumire în rândul mulțimii, acuzație care a ajuns la urechile stăpânului, căci, după cum spune Ps 34,7: „Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale”.

Descoperit în atitudinea sa nedreaptă, administratorul intră în sine și se întreabă: „Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine” (Lc 16,3). Aici rezidă începutul înțelepciunii, în intrarea în sine și în confruntarea cu stăpânul, de unde derivă teama față de Domnul și, prin urmare, încercarea de a corecta comportamentul nedrept față de semeni. Deoarece „frica de Domnul este începutul cunoașterii” (Prov 1,7), iar „originea înțelepciunii este teama de Domnul și cunoașterea celor sfinte, priceperea” (Prov 9,10), administratorul descoperă în primul rând ceea ce nu poate face: „să sap, nu pot, să cerșesc, mi-e rușine”.

Bineînțeles că există mult mai multe posibilități de a ieși din cumpănă, însă fiecare găsește răspunsurile care i se potrivesc mai bine, atunci când intră în sine și se întreabă ce va face. Administratorul găsește o soluție: caută loc de scăpare în casele celor pe care i-a avut în subordine. Este vorba despre o rezolvare pământească și, în aparență, tot nedreaptă, deoarece modifică doar pe hârtie, jecmănindu-l oarecum pe stăpân. Dacă ar acționa așa administratorul unei fabrici, cum ar reacționa proprietarul? L-ar arunca în închisoare. Însă aici este vorba despre altceva: este vorba despre Dumnezeu și despre bunurile sale încredințate nouă, slujitorilor săi. Tocmai de aceea „stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii” (Lc 16,8). În această atitudine a stăpânului ieșim din planul realului și intrăm în arealul parabolei care deschide porțile veșniciei, unde contrapunerea este între fiii veacului acestuia și fiii luminii. Asemănarea scoate în evidență că se depune un efort mult mai mare pentru dobândirea bunurilor pământești, decât pentru a moșteni viața veșnică.

Iată de ce stăpânul conclude astfel: „faceți-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă” (Lc 16,9). Mamona reprezintă idolatria bunurilor pământești. A spune „mamona nedreaptă” este un pleonasm, căci nu există mamona dreaptă, ea rămâne mereu idolatrie, deci bogăție nedreaptă. Aici se găsește cheia interpretării parabolei: să venim în ajutorul celor săraci cu bunurile dobândite pe nedrept, căci tot ceea ce dăm săracilor reprezintă un bun depus în corturile cerești, devenind astfel bunuri veșnice.

Cu aceste bunuri putem să dobândim biletul de intrare în corturile cerești, dacă le dăm înapoi celui căruia îi aparțin: lui Dumnezeu. Dar putem face acest lucru, dându-le săracilor, după cum ne învață Lv 19,9-10. Aceasta este și calea urmată de primii creștini, după cum citim în Fap 4,32: „Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun”.

Cine se comportă după această învățătură intră în posesia bunurilor adevărate, adică a bunurilor pe care le primește în dar și le împărtășește cu semenul său (Lc 16,11-12). Aceasta devine bogăție proprie cu care intră în corturile cerești.

*

Distribuie cu: