Loading...

Duminică, 25 septembrie 2022, a XXVI-a din Timpul de peste An – Anul C

Luca 16,19-31
Isus le-a spus fariseilor: „Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui era pus un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube: el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba, mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost îngropat. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui și, strigând, a zis: «Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinui cumplit în flăcările acestea!» Însă Abraham i-a spus: «Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo să treacă la noi». El a zis: «Atunci, te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin!» Dar Abraham i-a spus: «Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!» El însă a zis: «Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti». I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge»”.

 

Comentariu
Prima parte a parabolei de astăzi are un fundal real: un om bogat și unul sărac (Lc 16,19-21). Omul bogat nu are nume. El se identifică prin stilul de viață luxos, chiar opulent, dar este lipsit de milă față de săraci. Se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine, semn voia să pară de viță nobilă, regală. Hainele de purpură și mătăsurile fine erau folosite și de către nobilii romani, mulți dintre ei fiind la origine liberți, adică foști sclavi care au fost eliberați pentru a deveni marionete ale puterii romane, în relație cu cei cotropiți și supuși Imperiului. Astfel de oameni își căutau fericirea în petreceri și în fast oriental, călcând în picioare pe săracii prădați.

Omul bogat din parabola noastră nu are nume, deoarece numele reprezintă identitatea, iar identitatea acestui bogat erau hainele de purpură și mătăsuri fine, precum și banchetul zilnic cu fast, lux și opulență, dar fără milă față de săracul ce era dus la poarta lui.

Dacă săracul are un nume, înseamnă că el este scris în cartea vieții, după cum citim în Ap 20,12: „Și am văzut morții, mari și mici, care stăteau în picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis cartea. A mai fost deschisă şi o altă carte, cea care este a vieții. Și au fost judecați morții din cele scrise în cărți, după faptele lor”. Isus nu este împotriva bogățiilor în sine, dar îi avertizează pe cei bogați că riscă să nu intre în fericirea veșnică dacă nu folosesc bunurile pe care le acumulează spre a veni în ajutorul celor săraci. Posibilitatea de a folosi bine bogățiile acestei lumi este limitată la timpul vieții pământești. După moarte totul se schimbă, după cum ne învață Isus.

Și iată că moartea nu se lasă așteptată, ea vine mai întâi în întâmpinarea lui Lazăr, pentru a pune capăt chinurilor în care zace la poarta bogatului, semn că Dumnezeu vine în ajutorul celor care își pun încrederea în el, după semnificația numelui Lazăr: „Dumnezeu ajută”. Mai apoi moartea năvălește asupra omului bogat și îi curmă amăgirea în care s-a cufundat toată viața.

Contrastul a ceea ce urmează este și mai evident decât a fost în timpul vieții, iar acțiunea aparține în ambele cazuri unor factori externi, după cum exprimă pasivul: „a fost dus”; respectiv: „a fost îngropat”. Unde a fost dus Lazăr și de către cine? A fost dus de către îngeri în sânul lui Abraham. Unde a fost îngropat bogatul și de către cine? Nu se spune, semn că după moarte rămâne singur, deoarece nu a privit la nevoile săracilor în timpul vieții. Singurătatea respectivă și suferința provocată de noua stare este descrisă de termenul hades, în traducere infern sau iad.

Bogatul nemilos rămâne singur în veșnicie, fără a se putea împărtăși din fericirea celor care îl preamăresc pe Domnul împreună cu îngerii și sfinții săi. Chinul său devine și mai apăsător când îl vede pe Lazăr în sânul lui Abraham (Lc 16,23). Cât a fost în viață nu s-a îndurat să îi potolească foamea lui Lazăr nici măcar cu firimiturile care cădeau de la masa lui, acum cere o picătură de apă de la Lazăr, pentru a-i răcori limba. Peisajul este dur, creionat în culori amenințătoare: chin cumplit, flăcări, limba arsă de durere. Suntem în afara realității vieții pământești, semn că parabola descrie o situație pe care nu ne-o putem imagina dacă nu ar fi revelată de textul biblic.

Cine neagă existența iadului, în numele unui dumnezeu creat după chipul și asemănarea necredincioșilor, este invitat să mediteze asupra acestui text! Cine profită de astfel de texte pentru a-i înspăimânta pe credincioși, cu scopul de a-i ține sub propria comandă, să-și amintească de ceea ce spune sfântul Petru: „Înainte de toate, să știți aceasta: nicio profeție a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva, deoarece profeția nu a fost dată niciodată din voința omului, ci oamenii, conduși de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu”. Iar sfântul Paul îi spune discipolului Timotei: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este de folos pentru a învăța, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (2Tim 3,16-17).

*

Distribuie cu: