Luca 15,1-32
Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus, ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Atunci le-a spus această parabolă: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» Vă spun că, tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte? Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!» Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.

Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ,Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!’» Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied, ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»”.

Comentariu
Capitolul 15 din Evanghelia după sfântul Luca reprezintă nucleul acestei evanghelii, textul în care se află mesajul central, deoarece dezvăluie inima milostivă a Tatălui, prin învățătura lăsată de Isus. Această atitudine este receptată diferit de două grupuri contrastante: în timp ce toți vameșii și păcătoșii se apropie de Isus ca să îl asculte, fariseii și cărturarii murmură din cauza apropierii lui Isus față de cei considerați păcătoși (Lc 15,1-3).

Mai întâi să remarcăm atitudinea vameșilor și a păcătoșilor! Ei sunt conștienți de situația lor și de eticheta ce li s-a pus, fiind aproape excluși din societate. În această situație, își dau seama că Isus nu îi exclude, deși nu îi confirmă în atitudinea lor păcătoasă. Atitudinea lui Isus îi ajută să își schimbe comportamentul, iar învățătura lui este pentru ei un ghid de viață nouă, așa cum rezultă din cuvintele lui Zaheu, șeful vameșilor de la Ierihon: „Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor şi dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!” (Lc 19,8).

Ce putem învăța de la Isus, în relație cu vameșii și păcătoșii? Putem învăța că Evanghelia este potrivită tocmai pentru aceste categorii de oameni, deoarece îi ajută să se întoarcă de la calea lor cea rea și să vină în ajutorul săracilor, preamărindu-l astfel pe Dumnezeu. De asemenea, învățăm de la Isus atitudinea de milostivire față de cei nevoiași, acceptarea lor ca fii ai lui Dumnezeu, însă fără ca el să se comporte asemenea vameșilor și păcătoșilor, ci arătându-le calea cea dreaptă ce conduce la comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele. Cine vrea să îl imite pe Isus, în atitudinea sa față de cei păcătoși, trebuie mai întâi să se comporte asemenea lui Isus, în relație cu Dumnezeu și cu aproapele, urmându-l pe calea Evangheliei. Altfel riscă să devină asemenea vameșilor și păcătoșilor, corupt și degradat din punct de vedere moral. Altfel spus, în loc să îi ajute să trăiască Evanghelia, riscă să trăiască asemenea păcătoșilor.

Dar fariseii și cărturarii nu înțeleg atitudinea lui Isus, căci sunt împiedicați de o presupusă dreptate, pe care Isus pare să nu o respecte. Pentru a le veni în ajutor, Isus prezintă trei parabole care au un numitor comun: bucuria cerului și a pământului pentru convertirea unui păcătos.

Prima parabolă este situată în ambianța păstoritului, tipică orientalilor, în special evreilor. Omul care avea o sută de oi putea fi considerat un om cu bunăstare, nu doar pentru numărul oilor, ci pentru venitul pe care îl avea de pe urma lor, întrucât îi asigura hrana și, în plus, mai putea vinde din miei și din celelalte produse: lapte, lână etc. Dar parabola noastră nu vrea să scoată în evidență beneficiul proprietarului, ci atitudinea lui față de oi, la care ținea cu gelozie. De fapt, aceasta este finalitatea parabolei: este bucuria păstorului pentru oaia găsită, bucurie pe care o exprimă cu prietenii și vecinii (Lc 15,6).

Isus mai adaugă o parabolă, aproape identică cu cea a oii pierdute și regăsite, dar schimbă personajele și ambianța: o femeie cu ale ei zece drahme și casa în care își desfășoară activitatea (Lc 15,8-9). În cultura semitică, femeile își desfășurau activitatea în casă, pe când bărbații erau ori păstori ori agricultori. Spre deosebire de păstorul care avea o sută de oi, femeia are doar zece drahme. Dacă o drahmă avea valoarea unei oi, adică a unei zile de muncă a unui muncitor necalificat, înseamnă că femeia era săracă: averea ei însemna zece zile de muncă. Dar valoarea femeii nu se măsoară prin ceea ce are, ci prin atitudinea ei. Când își dă seama că a pierdut o drahmă, aprinde o lampă, mătură casa și nu își dă pace până nu o găsește, de unde deducem hărnicia ei și grija pentru întreaga casă. Unde găsește drahma? În gunoiul adunat în urma măturării casei. Este o imagine sugestivă care ne învață că lucrurile prețioase pot fi uneori amestecate cu cele mizerabile. Pentru a face ca drahma să recapete valoarea ei, trebuie găsită și scoasă din gunoi. Așa face Dumnezeu cu cei păcătoși: se amestecă printre ei, așa cum a făcut Isus pe cruce, răstignit împreună cu doi răufăcători, și nu își dă pace până nu îl scoate pe păcătos din mizeria sa morală. Iar când reușește, asumă o atitudine de bucurie, pe care o împărtășește: „Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc 23,43), asemănându-se femeii care cheamă prietenele și vecinele pentru a se bucura împreună cu ele. Da, Dumnezeu are caracteristici de păstor, dar și de femeie gospodină, așa cum spune Ps 47,10: „chiar tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a primit la sine”. Și e mare bucurie când cineva care se întoarce simte că Domnul l-a primit la sine. Însă pare că bucuria este și mai mare pentru Domnul care îl primește pe cel păcătos și convertit. Domnul nu se bucură singur, ci împreună cu tot cerul.

*

Distribuie cu: