Duminică, 17 iulie 2022, a XVI-a din Timpul de peste an – Anul C
Luca 10,38-42
Pe când mergeau, au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji [ale casei]. Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!”. Domnul, răspunzând, i-a zis: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijorezi şi te frămânți, însă un [lucru] e necesar: Maria și-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.
Comentariu
Cu cei pe care reușește să îi adune în jurul său, Isus călătorește înspre Ierusalim, dar, la circa trei km de orașul sfânt, Isus singur intră într-un sat, unde este primit de Marta în casa ei (Lc 10,38).
Atât în Evanghelia după sfântul Ioan, cât și în Evanghelia după sfântul Luca, „Marta știe ce are de făcut și face ceea ce știe” (S. Fausti, Una comunità legge il vangelo di Luca, Bologna 1994, 399). Maria face ceea ce a învățat din ascultarea Cuvântului, la picioarele lui Isus. Deoarece nu se spune nimic nici despre părinți, înseamnă că acești trei frați trăiau pe cont propriu, asemenea fiilor și fiicelor lui Iob care „mergeau și făceau ospăț în casa fiecăruia pe rând” (Iob 1,3).
Așadar, Marta îl primește pe Isus în casa ei. Acest gest poate fi lăudat, dacă ne gândim că Isus era în călătorie înspre Ierusalim și, probabil, i se făcuse foame și era obosit. Marta înțelege necesitatea lui Isus (Lc 10,38). Da, Isus are nevoie de găzduire, deși este conștient că „Fiul omului nu are unde să-și plece capul” (Lc 9,58), totuși insistă, afirmând: „Iată, eu stau la ușă și bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide ușa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Ap 3,20).
Marta pare că înțelege această dorință a lui Isus, de aceea îi deschide ușa casei și îl primește, pe când Maria îi deschide fereastra inimii, deoarece îl simte și îl aude așa cum este descris în Cântarea Cântărilor: „Iată, el stă în spatele zidului, se uită pe fereastră şi privește printre zăbrele! Iubitul meu ia cuvântul şi-mi zice: «Ridică-te, prietena mea, frumoasa mea, vino!»” (Ct 2,9-10).
După cum observăm, ambele surori se comportă în conformitate cu Scriptura. Dacă fiecare și-ar fi continuat în liniște propria misiunea, așa cum o percepea și cum este descrisă de Cartea Apocalipsului, respectiv de Cântarea Cântărilor, ar fi fost o îmbinare minunată, îndeplinind și datoria de gazde față de oaspetele lor drag, așa cum se cuvenea: în timp ce Marta pregătea prânzul sau cina, Maria îi ținea companie.
Dar tocmai aici intervine Marta care trădează atitudinea ei învăluită de angoasă, de unde deducem că în centrul atenției nu era Isus, oaspetele căruia i-a deschis ușa casei, ci propria imagine de gospodină „ocupată cu multele griji ale casei” (Lc 10,40). Și după cum atitudinea interioară se manifestă în comportamente exterioare, Marta trădează propria neliniște interioară, reproșându-i lui Isus: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” (Lc 10,40). Marta se simte singură, nebăgată în seamă, deși ea era cea care ar fi trebuit să îi acorde atenție oaspetelui. Sau, dacă ar fi fost o înțelegere între ea și Maria ca fiecare să îndeplinească un anumit rol, Marta ar fi trebuit să își continue treaba neobservată. Însă aici stă problema ei: se simte neobservată, neprețuită, neconfirmată în slujirea ei, ceea ce scoate în evidență frământarea interioară și dezbinarea sufletului ei, între dorința ca toate să fie pregătite și nevoia de a fi băgată în seamă. În felul acesta se pune în locul oaspetelui și ar fi vrut ca Isus și Maria să îi țină ei companie și să îi aprobe dăruirea.
Isus intervine pentru a o ajuta pe Marta să înțeleagă că se află într-o stare de dezordine interioară (Lc 10,41-42). Repetarea numelui Marta, Marta, din partea lui Isus, reprezintă o nouă vocație, așa cum se verifică în istoria lui Abraham (Gen 22,11), a lui Moise (Ex 3,4), a lui Saul (Fap 9,4). Marta este chemată de către Isus la slujirea adevărată, precedată de ascultarea Cuvântului, singura modalitate care dă sens slujirii. Cine ascultă Cuvântul și îl pune în practică împlinește voința lui Dumnezeu și este fericit (Lc 11,28), deci nu are motiv să se plângă că nu i se acordă atenție, așa cum face Marta.
De ce Maria a ales partea bună? Pentru că ea ascultă Cuvântul, îl ascultă pe Isus (Lc 10,42). De ce nu îi va fi luată această parte bună? Cine ar putea să i-o ia? Cine ascultă Cuvântul, îl meditează și îl pune în practică nu se poticnește când dă de greu. În felul acesta, Maria devine discipolă a lui Isus, căci, așezată la picioarele sale, îi ascultă Cuvântul, atitudine tipică celor care studiau Tora, printre care îl amintim pe Paul, la picioarele lui Gamaliel (Fap 22,3).
*