Matei 5,17-37
În acel timp, Isus îi învăţa pe discipolii săi, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate. Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo, darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban. Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter!»  Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie dorind-o a şi comis adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul! Şi, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă! S-a spus: «Dacă cineva îşi lasă femeia, să-i dea act de despărţire!” Eu însă vă spun: oricine îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter şi oricine se căsătoreşte cu una lăsată, comite adulter. Din nou aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ţii jurămintele făcute înaintea Domnului!” Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poţi face niciun fir de păr alb sau negru. Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău”.

Comentariu
Dacă unii se grăbesc să spună că Isus a anulat toată învățătura Vechiului Testament, evident că se înșală, pentru că în evanghelia acestei duminici, Mântuitorul este foarte clar în afirmarea continuității, mai mult, a desăvârșirii „Legii și Profeților”.

Sfântul apostol Paul scrie în Scrisoarea către Galateni că rolul Legii înainte de Isus a fost unul pregătitor. Legea a fost „pedagogul” care i-a pregătit pe oameni pentru primirea lui Cristos (Gal 3,19). Astfel prin lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu – patima, moartea și învierea sa –, noi am trecut de la supunere (Legea) la înfiere (credința); de la starea de sclavi, la demnitatea de copii și fii ai lui Dumnezeu (cf. Gal 4,1-6).

Ceea ce contestă însă Isus în fragmentul evangheliei de astăzi este așa numita „dreptate a cărturarilor și fariseilor”. Ce înțelege Isus prin această expresie?

Cărturarii și fariseii învățau că raportul dintre om și Dumnezeu este unul bazat strict pe observarea poruncilor în cele mai mici detalii. Făcând acest lucru, ei considerau că își câștigă meritul de a fi răsplătiți de Dumnezeu, și astfel li se cuvine, au dreptul, la viața veșnică. Dar care este pericolul unei astfel de raportări la Dumnezeu? Pericolul este acela de a pierde din vedere esențialul, și anume: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Astfel, deși în exterior, adică în practicile religioase exterioare, cărturarii și fariseii erau impecabili, lăuntrul lor, – le va reproșa Isus -, este putred, urât mirositor, asemenea mormintelor (cf. Mt 23,27). Acest mod de a trăi credința riscă să devină unul pur formal, lipsit de inimă, de-a dreptul ipocrit: „curăţaţi exteriorul paharului şi al farfuriei, dar în interior sunt pline de jaf şi necumpătare” (Mt 23,25).

Isus condamnă acea credință care nu atinge și nu transformă inima și conștiința, ci doar exteriorul, înfățișarea, aparența, pentru că cu cât cineva este mai gol în interiorul său, cu atât este mai atent să își „împodobească” înfățișarea exterioară, pentru a face impresie, a atrage atenția și lauda asupra sa, a fi stimat și respectat: „îşi lărgesc filacteriile şi îşi lungesc ciucurii; le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «rabbi»” (Mt 23,5-7).

Un om formal în raport cu Dumnezeu, riscă foarte mult să devină un om „fără inimă” în raport cu semenii săi, adică rigid, arogant, suspicios, înclinat să judece și să condamne, disprețuitor. Un om fără inimă, nu poate cunoaște bucuria compasiunii, a iertării, milostivirii, blândeții, simplității, slujirii.

Acesta este motivul pentru care Isus le cere celor care „s-au apropiat de el”, ca să-i asculte învățătura despre fericiri să fie atenți pentru a nu trăi o relație cu Dumnezeu și cu aproapele „fără inimă”, fără viață, fără bucurie, pentru că asta ar însemna implicit o conduită după dreptatea cărturarilor și a fariseilor.

În schimb, Isus propune „desăvârșirea Legii”: să nu ne mulțumim să nu ucidem, să încercăm să depășim mânia; nu doar să nu ne judecăm în tribunale, ci să practicăm iertarea; să nu ne mulțumim să nu comitem adulter, să fim „curați” în privire; nu doar să nu jurăm, ci să fim simpli și sinceri în cuvintele noastre: „cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău”.

Duplicitatea în comportament și în vorbire este un derapaj moral foarte periculos, întrucât ne slăbește energiile spirituale, curăția inimii și ne face foarte vulnerabili la ispitele și propunerile Celui Rău. Să fim siguri că acesta ne va propune întotdeauna: puterea, avuția, celebritatea și ne va sugera să disprețuim slujirea, sărăcia, umilința și simplitatea, adică propunerea de viață și de om pe care ne-a făcut-o Domnul nostru Isus Cristos.

Din Izvoarele franciscane
FF 162: „Fericiți făcătorii de pace pentru că ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Slujitorul lui Dumnezeu nu poate să cunoască câtă răbdare și umilință are până când nu este pus la încercare. Atunci când vine timpul însă ca cei care nu-l puneau la încercare să înceapă să i se împotrivească, de câtă răbdare și umilință dă dovadă în această situație, atâta are și nu mai mult”.

Distribuie cu: