Matei 5,38-48
În acel timp, Isus îi învăţa, zicând: „Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi» şi «dinte pentru dinte!» Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău; ba mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt! Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi mantia, iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două! Celui care îţi cere dă-i şi celui care vrea să împrumute de la tine nu-i întoarce spatele. Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!»  Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi! Căci, dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”

Comentariu
Cineva spunea în spirit de glumă că dacă Isus nu ar fi anulat principiul „Ochi pentru ochi” şi „dinte pentru dinte!” lumea ar fi fost plină de orbi și de știrbi. Totuși, la originea sa acest principiu a constituit un pas înainte pentru omenire din punct de vedere moral, întrucât se stăvilea dorința nelimitată de răzbunare a oamenilor. Astfel, victima nu ar fi putut aduce daune mai mari propriului agresor decât cele pe care ea însăși le-a suportat din partea acestuia. Dar Isus a venit să desăvârșească legea și, deci, să o supună celei mai înalte capacități de a face binele la care poate ajunge omul ajutat de Dumnezeu.  

Continuând învățătura din fragmentul duminicii trecute, Mântuitorul afirmă un nou principiu moral: „să nu vă împotriviţi celui rău”, dar nu se oprește aici, ci adaugă: „iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută”.

Pe ce întemeiază Isus aceste principii de acțiune ce par că nu au nimic de-a face cu realitatea, în care toți se împotrivesc răului, și foarte puțin ajung să își iubească dușmanii și să se roage pentru cei care-i persecută?

Isus nu pronunță aici nicidecum niște absurdități, ci ne descoperă modul în care Dumnezeu Tatăl acționează, el care „face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.

Dumnezeu nu cunoaște și, deci, nu se poate răzbuna. Răzbunarea este împotriva ființei și esenței sale. E absurd să crezi că Dumnezeu care – după cum ne spune apostolul Ioan (cf. 1In 4,8) – este iubire, s-ar putea răzbuna, pentru că iubirea nu se poate răzbuna. Sfântul apostol Paul confirmă acest lucru în elogiul iubirii din prima Scrisoare către corinteni, 13: „Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare… Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]… Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură”.

Dacă Dumnezeu acționează asupra fiecărei persoane oferindu-i permanent iubirea sa gratuită, cum mai pot unii creștini încă să creadă că el îi preferă pe unii și îi respinge pe alții sau că față de unii este binevoitor în timp ce cu alții se manifestă cu mânie?! E clar că cine mai are dubii în privința iubirii necondiționate a lui Dumnezeu față de toții oamenii, trebuie să se convertească de la idolul din mintea sa, căruia îi spune Dumnezeu și i se închină, la Dumnezeul pe care Isus Cristos ni l-a revelat și care, repet, „face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni”.

Cine se conduce în viață încă după „dreptatea cărturarilor și a fariseilor” (Mt 5,20) nu poate accepta așa ceva, cum de altfel se va întâmpla cu cele două tagme care-l vor condamna pe Isus la moarte.

Se cere multă atenție și mai ales umilință pentru a accepta această învățătură a lui Isus despre Dumnezeu. Și ori de câte ori, sesizăm o anumită răzvrătire sau îndoială în inima și mintea noastră, nu trebuie să ne facem iluzii: încă suntem pe drumul convertirii la Dumnezeul adevărat care nu este decât Iubire. Iar dacă mintea noastră încă nu-l acceptă total, ea poate fi sprijinită de credință. În fond, oare ne dorim un altfel de Dumnezeu? Nu este aceasta într-adevăr o „veste bună”, că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, întrucât pentru el aceștia nu sunt „buni și răi”, ci fiii și fiicele sale?

Dar această veste mai conține o descoperire uluitoare, și în același timp mângâietoare: și noi, fiii și fiicele lui Dumnezeu, putem fi asemenea lui. Iar pentru asta nu există decât o singură cale: să ne iubim unii pe alții așa cum el ne-a iubit pe noi. Ce înseamnă concret acest lucru? Evanghelia de astăzi este o exemplificare a acestei iubiri: să nu fim răzbunători; să fim generoși, darnici și să nu întoarcem spatele celui nevoiaș; să nu urâm nici măcar pe dușmanii noștri, ci să continuăm să-i iubim și să ne rugăm pentru cei care ne persecută.

Se poate așa ceva? Da, cu o condiție, doar împreună cu Cristos. Acest „mai mult” decât ceea ce fac și păgânii este ceea ce îi distinge pe adevărații ucenici ai lui Isus în lume. Împreună cu Isus, care ne-a deschis calea, putem fi asemenea Tatălui din ceruri: desăvârșiți. 

Din Izvoarele franciscane
FF 141: „Domnul Isus spune ucenicilor săi: „Eu sunt calea, adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut. Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns. Isus i-a răspuns: „de atâta timp sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl” (In 14,6-9).

Tatăl locuiește într-o lumină inaccesibilă iar Dumnezeu este duh și nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu. De aceea, nu poate fi văzut decât în duh, deoarece duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic. Dar și Fiul, fiind egal cu Tatăl, nu poate să fie văzut de cineva în mod diferit de Tatăl și de Duhul Sfânt”.

Distribuie cu: