Loading...

Duminică, 13 august 2023, a XIX-a din Timpul de peste an – Anul A

Matei 14,22-33
După ce Isus a săturat mulțimile, îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul celălalt, până ce el va da drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur. Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stadii, zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă. Pe la straja a patra din noapte, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Văzându-l că merge pe mare, discipolii s-au tulburat, spunând că este o fantasmă şi, de frică, au început să strige. Dar Isus le-a vorbit îndată: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” Atunci Petru, răspunzând, i-a zis: „Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe apă!” El i-a zis: „Vino!” Coborând din barcă, Petru a început să umble pe apă şi a venit spre Isus. Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat şi, pentru că a început să se scufunde, a strigat: „Doamne, salvează-mă!” Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?” Când s-a urcat în barcă, vântul a încetat, iar cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!”

 

Comentariu
După ce a înmulțit pâinile și peștii pentru cei cinci mii de bărbați, plus femei și copii (Mt 14,1-21), Isus „i-a zorit pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul celălalt, până ce el va da drumul mulțimilor” (Mt 14,22). Dacă Isus folosește coerciția, înseamnă că vrea să îi ajute să facă un salt de calitate în misiunea lor, adică să învingă frica, prin încredere în Cel care are putere asupra mării.

Între timp, Isus eliberează mulțimile din locul unde mâncaseră pâinile înmulțite (Mt 14,13-21), ca semn că abia acum vor fi capabile să se întoarcă la casele lor, nu înainte de a fi mâncat, așa cum îi ceruseră discipolii lui Isus în Mt 14,15. Urmând pedagogia divină, Isus eliberează mulțimea, dând dovadă că ne vrea liberi, nu sclavi, de orice natură ar fi sclavia. În același timp, Isus se pregătește pentru următoarea minune în favoarea discipolilor care, ascultând de Isus, s-au urcat în barcă și au vâslit către malul celălalt al mării, dar când s-au îndepărtat câteva stadii de țărm, marea a început să se agite, iar barca a început să fie „zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă” (Mt 14,24). Discipolii întâmpină două obstacole, pe care sunt chemați să le depășească: valurile mării și vântul care le era împotrivă. Tocmai în acest moment dificil, discipolii sunt puși la încercare, căci, așa cum spun maeștrii spirituali, când slăbiciunea umană ne învăluie, atunci acționează și ispititorul, pentru a ne răpune, pentru a ne îndepărta de Dumnezeu și a ne conduce la păcat, la necredință, la tot felul de acte nedemne de viața creștinească. Din această experiență a discipolilor putem învăța că, atunci când valurile năprasnice ale vieții se abat asupra noastră, dacă nu intrăm în rugăciune, ci ne forțăm să luptăm cu gândurile, vom vedea fantasme, asemenea discipolilor în loc să îl vedem pe Isus care vine în întâmpinarea noastră.

Numai că discipolii nu înțeleg deocamdată cum de Isus poate pluti deasupra apelor fără să se scufunde. Isus înțelege dificultatea discipolilor în a-l recunoaște, de aceea urmează pedagogia sa, spunând: „Curaj, Eu sunt, nu vă temeți!” (Mt 14,27). Parafrazând cuvintele lui Isus, am putea interpreta astfel încurajarea respectivă: alungați halucinația din mintea voastră și nu vă temeți, căci nu sunt o fantasmă, ci sunt eu, Isus! Însă aici este vorba de ceva mai mult, căci formula egō eimi = „eu sunt” ne amintește de revelarea lui Dumnezeu în rugul aprins, atunci când îi spune lui Moise: ’ehyeh ’ăšer ’ehyeh = „Eu sunt cel care sunt” (Ex 3,14). Așa cum Dumnezeu s-a revelat lui Moise și i-a încredințat misiunea de a elibera poporul din Egipt, tot la fel Isus îi ajută pe discipoli să îl recunoască pe Dumnezeu în Fiul său, ceea ce reprezintă este chintesența Evangheliei, pe care ei aveau misiunea de a o face cunoscută la toate neamurile (Mt 28,19-20).

Petru întrezărește adevărul că Isus se identifică cu Dumnezeu Tatăl, atât prin formula de revelație „Eu sunt” (Ex 3,14; Mt 14,27), cât și prin stăpânirea asupra mării și capacitatea de a umbla pe ape. Petru îl numește pe Isus „Domn”, Kyrios, deși nu este pe deplin convins, căci dubiile merg împreună cu credința. Pe de o parte, Petru are dubii: „dacă ești Tu”, pe de altă parte, crede, afirmând: „Doamne”. Pentru a crede cu tărie, Petru are nevoie de alungarea dubiilor, printr-o experiență ieșită din comun, de aceea îi cere lui Isus: „poruncește să vin la tine pe apă!”. Dacă Isus este Domnul, el poate să poruncească cuiva să umble pe ape, așa cum a poruncit Domnul poporului să treacă prin Marea Roșie (Ex 14). Isus are răbdare cu Petru, așa cum Dumnezeu a avut răbdare cu Ghedeon, și îi îndeplinește dorința, deoarece vrea să îl pregătească să fie ceea ce a fost chemat să fie: stâncă pe care să construiască Biserica sa (Mt 16,18), de aceea îi spune: „Vino!” (Mt 14,29). Și iată minunea: Petru umblă pe ape asemenea lui Isus, dar nu pentru mult timp, ci numai cât reușește să privească spre Isus. Când, însă, privește vântul care este împotrivă, începe să se scufunde în apele mării. Acum Petru are nevoie de intervenția lui Isus, pe care Domnul i-o acordă fără ezitare (Mt 14,30-31). Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat şi, pentru că a început să se scufunde, a strigat: „Doamne, salvează-mă!”. Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „[Om] cu puţină credință, de ce te-ai îndoit?”.

De ce îl apostrofează Isus pe Petru? Pentru că a trecut de la o atitudine la alta: mai întâi i-a cerut lui Isus să îi poruncească să meargă pe ape, mai apoi s-a îndoit de minunea deja înfăptuită. Ceea ce este de admirat la Petru și de la a cărui atitudine putem învăța și noi este strigătul său către Isus: „Doamne, salvează-mă!”, rugăciune care îi este ascultată și este salvat, prin întinderea mânii și scoaterea din apă. Din îndoiala lui Petru putem învăța și noi să privim necontenit spre Isus, în credință, iar când dubiile ne asaltă, să strigăm împreună cu Petru: „Doamne, salvează-mă!” (Mt 14,30).

*

Distribuie cu: